Titlurile "Impact Developer & Contractor" Voluntari (simbol IMP) au reprezentat cel mai bun plasament de investiţie, în perioada 30 decembrie 2011 - 31 ianuarie anul aces-ta. Acţiunile au urcat în perioada ana-lizată cu 40,77%.
Societatea a înregistrat după primele nouă luni ale anului trecut o pierdere de 14,3 milioa-ne de lei, în creştere faţă de pierderea de 6,7 milioane de lei, din aceeaşi perioadă a anului trecut. Pierderea din exploatare a fost, în perioada analizată de 8,8 milioane lei, mai mult faţă de rezultatul de 3,2 milioane de lei, în perioada similară din 2010.
Veniturile financiare s-au situat, după primele nouă luni din 2011, la 13,08 milioane de lei, în urcare faţă de 10,8 milioane de lei, în primele nouă luni din 2010.
"Impact Developer & Contractor" Voluntari are un capital social de 200 de milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de un leu/titlu.
Principalii indici bursieri s-au apreciat, în perioada analizată. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a crescut cu 15,89%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a urcat cu 12,47%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 12,09%.
La capitolul fonduri de investiţii, "Certinvest BET-FI Index" a adus investitorilor câştiguri de 12,45%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 30 decembrie 2011, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care şi-au plasat economiile în depozite în lei, la "Piraeus Bank", au câştigat 0,09%.
Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat deprecieri ale economiilor de 0,54%.
Cotaţia aurului a urcat cu 8,23% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 185 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.753 dolari.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.