Acţiunile societăţii "Policolor" Bucureşti s-au dovedit, vineri, a fi cel mai bun plasament financiar realizat în urmă cu o lună. Titlurile acestei societăţi au avut, în perioada 30 mai - 30 iunie, un câştig raportat la euro de 15,58%.
Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate la BVB, s-a diminuat, în ultima lună, cu -9,83% raportat la moneda europeană, în timp ce BET s-a depreciat cu -0,69%.
Fondurile de investiţii au dat randamente negative, în ultima lună. Totuşi, cele mai mici pierderi le-au suferit cei care, pe 30 mai, şi-au investit resursele băneşti în unităţi ale fondului "Orizont". Aceştia au înregis-trat, la sfârşitul săptămânii trecute, o pierdere de -0,07% din suma plasată, raportat la moneda europeană.
Persoanele care, cu o lună în urmă, au ales să îşi utilizeze economiile pentru constituirea de depozite bancare în lei au înregistrat randamente negative. Cele mai mici pierderi le-au fi suferit persoanele care şi-au făcut economii la "Banca Comercială Carpatica". Aceştia au înregistrat, vineri, un randament de -0,45%. În acelaşi timp, cei care şi-au constituit depozite bancare în euro în urmă cu o lună ar fi avut un câştig maxim de 0,33% din sumă, la "Banca Transilvania".
Păstrarea banilor ""la ciorap"" s-a dovedit a fi, vineri, o alegere neinspirată. Persoanele care, în ultima lună, nu şi-au utilizat resursele băneşti au înregistrat, la finele săptămâ-nii care s-a încheiat, o pierdere de -1,07% din sumă, din cauza deprecierii monedei naţionale faţă de euro.
Notă: Ponderea acţiunilor în indicele BET FI este următoarea: SIF1 - 19,75%, SIF2 - 16,38%, SIF3 - 19,34%, SIF4 - 25,91%, SIF5 - 18,62%. Ponderea acţiunilor în indicele BET este următoarea: TLV - 20%, SNP - 20%, BRD - 20%, RRC - 20%, IMP - 6,52%, AZO - 4,17%, ATB - 4,11%, TBM - 3,06%, OLT - 1,58%, RBR - 0,58%. Toate profiturile sînt calculate în euro ajustate pentru schimbările de curs valutar.