Politică fără delicateţe

Pe fondul lipsei aproape totale de substanţă politică, campania noastră electorală face doar ce ştie: zgomot. Mult zgomot, amplificat şi reverberat mediatic. Ziua şi scandalul, pare să fie deviza sub faldurile căreia toate partidele îşi developează marea goliciune, în faţa unui electorat amorţit, anesteziat, în stare de prostraţie, ori pur şi simplu total imunizat la pros­tia şi minciuna care se revarsă peste el, cu titulul de reclamă politică. Şi cu toate acestea ceva se întîmplă, dar nu la suprafaţă, ci adînc, în catacombele şi canalele insalubre pe care stă întregul nostru edificiu politic. Ce se întîmplă, deci? Cum să-ţi explici schimbările atît de radicale, aproape de la o zi la alta, de poziţionare într-un spaţiu în care doar acum cîteva luni ai fi jurat că nu mai este loc de surprize. Lumea politicii româneşti fusese aparent definitiv împărţită în adversari ireconciliabili ai lui Traian Băsescu şi susţinători pînă în pînzele albe ale aceluiaşi personaj-instituţie, în jurul căruia se torc firele politicii româneşti de aproape un deceniu. Pe fondul aces­tei cristalizări s-a declanşat operaţiunea de suspendare din funcţie a Preşedintelui. Eşuarea ei, în condiţiile deja cunoscute, ar fi trebuit să împingă la o întărire a poziţiilor, la o radicalizare a confruntării. În loc de aceasta ne-am trezit dintr-o dată într-o lume în care "nuanaţele" înveşmîntă de la o zi la alta o parte tot mai mare din ceea ce se întîmplă în politica de la noi. Cea mai spectaculoasă "conversie" a intervenit în cazul Premierului în funcţiune. De la intransigenţa poziţiei "cu acest om nu mai am ce şi cum să vorbesc", la declaraţiile pentru presa franceză, "coabitarea este posibilă", Victor Ponta a parcurs un drum ca de la Pămînt la Lună, într-o lume dominată de imaginaţia unui Jules Verne. Unii au pus această restructurare de poziţie pe seama loviturilor dure pe care Ponta le-a primit, personal, de la înalţi demnitari ai Uniunii Europene şi de la reprezentanţi ai Adminstraţiei Americane, care s-au deplasat pînă în îndepărtatul colţ de lume numit Bucureşti, ca să-l pună la colţ, chiar pe el pe Primul-Ministru şi pe toţi cei care au concurat la acţiunea de suspendare a Preşedintelui. Oricît pare de plauzibilă, ipoteza aceasta are un mare cusur: ignoră realitatea şi datele ei. Personajele cu pricina, oricît de suspuse şi de importante, nu au făcut altceva decît să exprime nişte puncte de vedere despre evenimentele în chestiune, care, oricît de neplăcute pentru Victor Ponta, alte neplăceri nu prea aveau cum să-i producă, nici lui şi nici altora, cu atît mai mult cu cît declaraţiile lui Barroso şi Reding, mai ales, erau mult alături cu drumul şi cu mandatele pe care ei le deţin, instituţional. Dacă vrea cineva să vadă cum stau lucrurile într-un scenariu cu mult mai rău decît cel din România, este suficient să privească peste gard la vecina noastră Ungaria, sau dacă preferaţi sudul, la prietena noastră de peste Dunăre, Bulgaria. Actualul guvern ungar a avut derapaje reale, de o gravitate care faţă de "suspendarea lui Traian Băsescu" sunt precum Himalaya, faţă de Colina Turcului. Nimeni nu a ridicat la Bruxelles vreun eşafod pentru execuţia publică a lui Orban. L-au muştruluit, s-au luat diferite măsuri, dar în esenţă, nimeni dintre cei care s-au supărat pe el, la Bruxelles, nu avea cum să-i ia mandatul de Premier din mînă. Acum o să spună cineva că Ponta nu se compară cu Orban, din punctul de vedere al staturii europene, al legăturilor în lumea bună a politicii internaţionale. Aşa este, dar oricum sperietura care l-ar fi schimbat atît de radical pe Ponta, tot nu se justifică.

Dacă nu este din sperietură, atunci din ce i s-a tras? O ipoteză mult mai plauzibilă, circulată şi ea în mediile noastre, este aceea că Ponta se poziţionează pentru alte vremuri şi scenarii în care va avea de jucat un alt rol în politica Românească. În varianta orizontului scurt de timp, traducerea acestei propoziţii este că Ponta îşi pregăteşte terenul pentru următorul mandat de premier pe care nu îl poate primi decît tot din mîna lui Traian Băsescu. Iar pe degeaba, ori din postura de inamic ireconciliabil ştie bine că nu poate să-l primească. Drept pentru care, ca orişicare român, imparţial, Ponta votează cu toate partidele, inclusiv cu cel al Preşedintelui. Vorba lui Pristanda care, după ce-l scoate din arest pe Caţavencu şi-l aduce conform ordinelor lui Zoe în casa lui Tipătescu, pentru negocieri "politice", ţine să-l încredinţeze de adevăratele sale simţăminte: "Ca să nu vă uitaţi la mine...adică pentru misie...altele am eu în sufletul meu, dar, de! n-ai ce-i face, famelie mare, renumeraţie după buget mică..." Sau vorba lui Caţavencu, dacă preferaţi: "Coana Joiţica, mai cu minte ca toţi, mă cheamă, şi eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mîna cu res­pect. Mă rog, n-ai ce-i face: mîna care-ţi dă mandatul!" A treia ipoteză face trimitere la motive încă şi mai absconse, care au ţesut dintotdeauna urzeala politicii noastre. Cele 15 minute de glorie ale lui Ponta s-au terminat, iar ieşirea lui din scenă este nu doar iminentă, ci şi definitivă. Cei care au investit în el nu şi-au primit redevenţele sperate. E timpul să mizeze pe un alt cal! Chiar dacă nu răzbate cu uşurinţă, zgomotul tropăiturilor aspiranţilor din PSD la gloria marilor cinuri politice şi de stat poate fi totuşi cu uşurinţă sesizat. Iar unii dintre aceşti pretendenţi sunt mult mai bine plasaţi să negocieze viitorul decît este Victor Ponta la acest moment. Iar el ştie acest lucru! Altfel cum să-ţi explici că acelaşi om care cu doar trei patru zile în urmă declara sentenţios că el va fi Premierul României şi după 9 decembrie, astăzi declară că nu-şi va depune candidatura, decît dacă USL-ul va deţine majoritatea mandatelor în Parlament. Adică, a dat din mînă o certitudine, pe o probabilitate a cărei estimare, acum, în acest moment al jocului, este cel puţin riscată!

Vreme pînă la alegeri mai este, iar după ceea ce s-a întîmplat pînă acum, avem toate motivele să credem că politica noastră îşi va spăla pînă la capăt rufele cele mai murdare, fără niciun fel de preocupare pentru delicateţe.