Ponta: "Introducerea cardurilor de sănătate este o măsură bună"

Companii #Sănătate / 10 mai 2015

Ponta: "Introducerea cardurilor de sănătate este o măsură bună"

"Blocarea cardurilor de sănătate în bancomate - o minciună, sunt dezinformări şi lobby"

Introducerea cardurilor de sănătate reprezintă o măsură bună, care trebuie implementată, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, premierul Victor Ponta, care a adăugat că, "indiferent de lobby-ul şi de dezinformarea şi de propaganda împotrivă", este foarte hotărât "să ducă această bătălie la bun sfârşit".

Premierul a reafirmat că informaţia potrivit căreia s-ar fi găsit carduri de sănătate blocate în bancomate nu a fost reală.

"Cardul de sănătate este un proiect vechi, am lucrat foarte bine cu domnul Buşoi când era preşedintele Casei (CNAS - n.r.), după aceea domnul Ciurchea, cu SRI, cu STS şi va însemna următorul lucru: doar anul ăsta cel puţin 300 de milioane de euro facem economii, bani care rămân toţi la Sănătate. Sigur că mă aşteptam să fie supăraţi, să auzim 2.500 de carduri blocate în bancomate. Bineînţeles că a fost o minciună, nu era niciun card. Că mii de oameni la cozi, că alte lucruri...", a precizat Ponta.

Prim-ministrul a subliniat că este hotărât să implementeze această măsură pentru a combate frauda în Sănătate.

"Dar, vreau să vă spun următorul lucru: cât voi fi premier, până în 2016, după 2016, evaziunea fiscală trebuie combătută, frauda în Sănătate trebuie combătută şi, indiferent de lobby-ul şi dezinformarea şi de propaganda împotrivă, sunt foarte hotărât să duc această bătălie la bun sfârşit pentru că este o bătălie bună pentru România. Repet 800 de milioane de euro în patru luni din TVA recuperate, 300 de milioane la servicii medicale doar anul ăsta. Un miliard de euro. Merită un miliard de euro să primesc câteva înjurături de la cei deranjaţi", a afirmat Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că Guvernul a pregătit prost implementarea programului privind cardul de sănătate, el menţionând că m văzut mii de oameni care stau la cozi şi că este "un scandal public".

Premierul Victor Ponta i-a cerut anterior ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, să îndrepte eventualele probleme de la Casa de Asigurări Naţionale de Sănătate (CNAS), legate de introducerea cardului de sănătate.

Aproape 1.000 de persoane au aşteptat la coadă, luni, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti pentru a-şi lua cardul de sănătate sau o adeverinţă, după ce la sfârşitul săptămânii trecute medicii de familie le-au spus că din 1 mai nu vor mai fi primiţi în spitale fără acesta.

Unele dintre problemele identificate luni au fost cauzate şi de faptul că unii medici nu au înţeles cum poate fi utilizat cardul de sănătate. Spre exemplu, cardul de sănătate trebuia introdus în cititor şi menţinut acolo până când asiguratul îşi tasta PIN-ul ales de el şi primea validarea acestuia din partea sistemului. Toate celelalte operaţii, respectiv consultaţia şi redactarea reţetei, puteau fi făcute după scoaterea cardului din cititor.

Din acest motiv, unii medici de familie au avut nevoie şi de patru ore pentru a consulta trei pacienţi, după cum au semnalat aceştia.

Cei mai mulţi medici au reclamant faptul că sistemul se blochează frecvent, iar validarea cardului este greoaie. Potrivit Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, medicii din toată ţara au primit două tipuri de erori, ambele făcând imposibilă activarea cardurilor, respectiv UM indisponibilă şi Token - lipsă.

Dacă la medicul de familie au fost situaţii, potrivit declaraţiilor acestora, în care în patru ore au putut consulta trei pacienţi, cu totul alta a fost situaţia la spitale. De exemplu, la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală, fişa de internare putea fi întocmită în medie în 15 minute, pe baza cardului de asigurări de sănătate.

Un semnal de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii este acela că toţi furnizorii trebuie să acorde servici medicale, întrucât nu-i poate fi anulată unei persoane calitatea de asigurat doar pentru că nu a intrat în posesia cardului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Doctorii au introdus monopulul in spitalele din Romania. Menegerul spitalului nu are nici o putere. Doctorii fac ce vor pe sectii cu bolnavii. Peste 58% din pensionari au boli pentru care au platit 1000 de euro. Comisiile pentru pensionare sunt corupte de sus pana jos. Schimbare! Cardul ar putea sa faca un pic de ordine. Oricum Sistemul medical este si afost si va fi bolnav indiferent de guvern si de presedinte. Sunt in favoarea cardului de sanatate. Cat priveste secretul medical nu a existat in spitalele noastre. Cand se face vizita bolnavilor atat medicul cat si cei care il insotesc si tot salonul stiu foarte bine ce boli ai......

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb