PREMIERUL LUDOVIC ORBAN: Majorarea salariului minim, stabilită după realizarea unui studiu de impact

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 12 noiembrie 2019

Ludovic Orban: "Ne interesează mai mulţi parametri, în primul rând indicatorii economici care să stea la baza creşterii economice, evaluarea impactului între un minim şi un maxim de creştere a salariului minim, efectele pe care le înregistrează asupra mediului privat".

Ludovic Orban: "Ne interesează mai mulţi parametri, în primul rând indicatorii economici care să stea la baza creşterii economice, evaluarea impactului între un minim şi un maxim de creştere a salariului minim, efectele pe care le înregistrează asupra mediului privat".

Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că există "un anumit grad de urgenţă" în ceea ce priveşte adoptarea deciziei de creştere a salariului minim, precizând că ea trebuie luată cel târziu până la finale lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, astfel încât mediul de afaceri să ştie din timp.

Şeful Guvernului a anunţat, în urma unei întâlniri de lucru cu Florin Cîţu - ministrul finanţelor publice - şi Violeta Alexandru - ministrul muncii, că procentul cu care va fi mărit salariul minim va fi anunţat după consultări cu patronatele şi sindicatele.

Ludovic Orban a spus: "Vrem ca la baza deciziei creşterii salariului minim, pentru că evident va fi o creştere a salariului minim, să stea un studiu foarte serios, o analiză de impact. Am convenit ca un grup de specialişti din Ministerul Finanţelor, din structura Secretariatului General specializat în analize de impact şi din Ministerul Muncii să pregătească un astfel de studiu de impact. Ne interesează mai mulţi parametri, în primul rând indicatorii economici care să stea la baza creşterii economice, evaluarea impactului între un minim şi un maxim de creştere a salariului minim, efectele pe care le înregistrează asupra mediului privat, ne interesează foarte mult starea companiilor din domeniul unde un număr mare de angajaţi sunt pe salariul minim, să le vedem profitabilitatea, să evaluăm costurile asupra forţei de muncă. (...) De asemenea, am solicitat şi Ministerului de Finanţe o analiză privind impactul bugetar al unei astfel de decizii, un minim şi un maxim. După ce vom avea un punct de vedere fundamentat, vom începe negocierile cu patronatele şi cu sindicatele. Veţi afla cu cât se va mări salariul minim la finalul negocierilor pe care le purtăm cu sindicatele şi patronatele".

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat recent că a constituit un grup de lucru pentru stabilirea unui criteriu obiectiv prin care salariul minim să poată fi acordat fără să existe suspiciunea interferenţei politice, precizând că este vorba şi despre cunoaşterea impactului financiar pe care îl va implica asupra bugetului de stat şi nu numai o majorare a salariului minim.

Amintim că fostul guvern condus de Viorica Dăncilă a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern cu privire la următoarea creştere a salairului minim care ar fi trebuit aplicată de la 1 ianuarie 2020. În urma discuţiilor din Consiliul Naţional Tripartit, fostul guvern susţinea că salariul minim pe economie ar trebui să fie de 2262 de lei şi, res-pectiv, 2.620 de lei pentru angajaţii cu studii superioare.

Această majorare nu poate fi însă sus-ţinută de mediul privat de afaceri. Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, peste 85% dintre firme vor avea dificultăţi dacă salariul minim va creşte la valorile discutate de fostul guvern Dăncilă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. cand vor veni ziaristii sa intrebe de ce au emigrat asa de multi ciobanesti carpatini raspunsul e logic ...din cauza impactului. Totul e sa faceti cat mai putine conferinte de press pana la alegeri, fiindca dvs vorbiti prea mult

    Fumigena pnl ului inainte de turul 2.

    Daca Iohannis fuge de dancila ne alegem cu ea presedinte. Oamenii dezamagiti nu vor iesi la vot 

    salariu minim nu se poate creste dar taxele si impozitele pt societati se pot scadea instant

    sclavii strainilor

    poate vine nazistu la dezbateri sa ne explice ca de la sica mandolina mai greu 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb