Preşedintele AURSF, ales vicepreşedinte al grupului părţilor interesate din domeniul bancar la ABE

George Forcoş
Bănci-Asigurări / 23 iunie 2016

Preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, Alin Iacob, a fost ales, în data de 22 iunie, vicepreşedinte al Grupului părţilor interesate din domeniul bancar (Banking Stakeholder Group-BSG) la Autoritatea Bancară Europeană, se arată într-un comunicat al Asociaţiei.

"Este pentru prima dată de la înfiinţarea ABE, în urmă cu 5 ani, când în conducerea BSG este ales un reprezentant al utilizatorilor de servicii financiare, care provine dintr-un stat membru din Centrul şi Estul Europei care a aderat la Uniunea Europeană după anul 2000", se menţionează în comunicat.

Grupul este format din 30 membri, reprezentând în proporţii echilibrate instituţiile de credit şi de investiţii, reprezentanţii angajaţilor acestora şi ai mediului academic, precum şi consumatorii, utilizatorii serviciilor bancare şi reprezentanţii IMM-urilor.

Grupul părţilor interesate din domeniul bancar poate transmite Autorităţii Bancare Europene avize şi opinii pentru orice subiect legat de atribuţiile Autorităţii. Grupul este consultat cu privire la standardele tehnice de reglementare şi la standardele de punere în aplicare, precum şi cu privire la ghidurile şi recomandările emise de Autoritate, se menţionează în comunicat.

"Sunt extrem de onorat de încrederea arătată de colegii mei din cadrul BSG şi le mulţumesc pentru susţinere în primul rând reprezentanţilor consumatorilor şi utilizatorilor de servicii financiare, dar şi tuturor celorlalţi care m-au votat. Voi depune toate eforturile necesare, împreună cu preşedintele Grupului, pentru a da posibilitatea tuturor categoriilor de părţi interesate reprezentate să îşi facă auzite cu claritate argumentele şi opiniile", a declarat Alin Iacob.

El deţine, încă din 2013, calitatea de membru în cadrul Grupului. Este preşedinte al AURSF de la înfiinţarea sa, în 2013, iar din 2014 este şi membru al Better Finance (Federaţia Europeană a Utilizatorilor de Servicii Financiare). Din aprilie 2016, Iacob este membru în conducerea Better Finance. În plus, din 2011, el este membru al FSUG - grupul de experţi al utilizatorilor de servicii financiare de pe lângă Comisia Europeană.

Iacob este, în acelaşi timp, redactor-şef al portalului de informatii financiare Conso.ro. Totodată, din aprilie 2016 este şi reprezentantul consumatorilor în Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Nebancar, SAL-IFN.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb