Preţul petrolului scade din nou şi arată că redresarea economică este departe

Premiera istorică de săptămâna trecută, preţuri negative la nivelul contractelor futures pentru petrolul WTI (West Texas Intermediate), pe fondul rostogolirii celei mai apropiate maturităţi de la luna mai 2020 la luna iunie 2020, este foarte aproape de repetare.

Şi această săptămână a debutat cu o cădere masivă a preţului, de aproape 25%, care a dus preţul petrolului WTI cu livrarea în iunie 2020 până la circa 12 dolari pe baril. Declinul a continuat până aproape de 10 dolari, conform datelor de la NYMEX, în condiţiile în care pe piaţă a fost lansat recent scenariul scăderii preţului şi mai adânc în teritoriu negativ, până la -100 de dolari pe baril.

Dinamica extraordinară a pieţei petrolului din SUA are loc pe fondul declinului accelerat al spaţiilor disponibile pentru stocare.

În hub-ul petrolier de la Cushing, Oklahoma, punctul de livrare şi acceptare a cantităţilor specificate în contractele futures, stocurile au ajuns la 59,7 milioane de barili în 17 aprilie 2020, după o creştere accelerată în ultimele săptămâni (vezi graficul 1).

Aceasta înseamnă o creştere a gradului de utilizare a capacităţii efective de stocare până la 76%, de la 69% în săptămâna anterioară.

Jeffrey Snider, director de cercetare la Alhambra Investment Partners, a analizat recent evoluţia preţului petrolului WTI, determinată în mare măsură de ceea ce se numeşte "rostogolirea randamentului" odată cu trecerea la contractele cu scadenţa din luna următoare.

Profitabilitatea trecerii de la un contract futures cu maturitatea mai scurtă la un contract cu maturitatea mai lungă nu depinde neapărat de preţul spot, însă depinde puternic de forma curbei preţurilor futures.

Când piaţa se află în "backwardation", situaţie caracterizată de un preţ al contractelor futures sub preţul spot, atunci "rostogolirea" este profitabilă, după cum scrie Snider, care subliniază că "un contract futures pentru mărfuri îţi dă dreptul de a cumpăra petrolul la preţul specificat, dar reprezintă şi obligaţia de a accepta livrarea fizică a produsului".

Dacă piaţa futures se află în cealaltă situaţie, "contango", care este caracterizată prin preţuri ale contractelor futures mai mari decât preţul spot, atunci traderii, investitorii sau speculatorii vor înregistra pierderi semnificative la rostogolirea contractelor.

Exact acest lucru s-a întâmplat pentru piaţa futures a petrolului WTI: curba preţurilor a trecut din backwardation în contango (vezi graficul 2).

Mai mult, trecerea a fost caracterizată şi de o curbă a preţurilor cu o pantă neobişnuit de mare, corespunzătoare unor pierderi la fel de mari.

"Contango înseamnă că trebuie să plăteşti cuiva o sumă considerabilă pentru a te scăpa de obligaţia de a accepta livrarea sau că trebuie să plăteşti pentru stocare", mai scrie directorul de la Alhambra.

În condiţiile în care nu mai există nici spaţii de stocare, atunci rezultatul este "un preţ al petrolului adânc în teritoriu negativ".

Aici trebuie amintit rolul deosebit de important al fondului ETF United States Oil Fund, care a deţinut circa 25% din contractele futures care au ajuns la scadenţă săptămâna trecută. Pierderile înregistrate au determinat căderea masivă a preţului acţiunilor sale (simbol bursier USO) în ultimele zile, până la circa 2 dolari. În prima zi a anului curent, preţul de închidere al acţiunilor USO la NYSE a fost de peste 12 dolari.

După rostogolirea contractelor, noua structură a investiţiilor USO arăta o expunere de 30% pe contractele futures din iunie 2020, câte 15% pentru contractele cu maturitatea în august, septembrie, octombrie şi decembrie 2020 şi 10% pentru contractele cu maturitatea în iunie 2021.

Îngrijorate de perspectiva revenirii preţurilor în teritoriu negativ, autorităţile de reglementare din SUA, dar şi oficialii CME Group, au cerut United States Oil Fund să vândă toate contractele cu maturitatea în iunie 2020 într-un interval de trei zile, până în 29 aprilie 2020.

Oare se vor redresa preţurile după finalizarea acestei vânzări forţate?. Greu de crezut, în special când privim hărţile cu amplasarea tancurilor petroliere utilizate pentru stocare, care sunt de ordinul zecilor în largul coastelor Californiei şi în Golful Mexic, şi de ordinul sutelor în largul coastelor statului Singapore.

"Următorul capitol din criza petrolieră este acum inevitabil: închiderea unor mari segmente din industria petrolieră", a scris recent Bloomberg, care aminteşte că eforturile autorităţilor de reducere controlată a producţiei n-au avut succes, iar acum se intră în "cel mai pesimist scenariu".

Agenţia de presă mai arată că una viitoare este iminentă şi închiderea a până la 25% din capacitatea globală de rafinare, pe fondul scăderii cantităţii de petrol procesate în SUA până la un minim al ultimilor 30 de ani în săptămâna încheiată la 17 aprilie 2020, de 12,45 milioane de barili pe zi.

Cum s-a ajuns aici? Economistul spaniol Daniel Lacalle a publicat recent o analiză în care explică dinamica preţului de pe piaţa petrolului.

În primul rând, Lacalle subliniază că "piaţa este disfuncţională", în condiţiile în care "industria petrolieră a devenit una dintre principalele sectoare marcate de alocarea defectuoasă a investiţiilor, pe fondul lichidităţii masive şi a dobânzilor scăzute". Astfel s-a ajuns la "perpetuarea capacităţii de producţie excedentare şi menţinerea în viaţă a companiilor ineficiente".

"Motivul pentru care piaţa petrolului este disfuncţională este acela că nu este o piaţă liberă", mai arată economistul spaniol, în opinia căruia "sectorul a beneficiat de subvenţii directe şi indirecte pe baza cărora a generat supracapacităţi de producţie şi ofertă excedentară".

"Acesta este rezultatul exceselor de la nivelul politicilor monetare şi fiscale", este concluzia lui Daniel Lacalle, care mai susţine că "băncile centrale şi guvernele vor aplica politici de bailout pentru aceste sectoare strategice", care nu vor opri, însă, "distrugerea pe termen lung a valorii din sector".

Tocmai din acest motiv, Lacalle avertizează că "nu trebuie pariat pe distrugerea creativă pentru reducerea supracapacităţii de producţie".

Dar mai pot băncile centrale şi guvernele să oprească acest proces, pe fondul unei căderi fără precedent a cererii, când şansele revenirii la "normalitatea" dinaintea pandemiei sunt nule?