Educaţia intră în secolul XXI cu ajutorul digitalizării. Paşii sunt mici, deocamdată, dar important este să se păstreze direcţia corectă. Profesorii parteneri ai proiectului derulat de comunitatea Narada şi de compania Global Vision au digitalizat până în prezent aproape un sfert din programa şcolară pe care şi-au propus să o digitalizeze. Proiectul are în vedere digitalizarea întregului curriculum şcolar pentru clasele 0-4 şi digitalizarea disciplinelor Limba română, Matematică, Istorie şi Geografie din ciclul de învăţământ 5-8. Până la începutul noului an şcolar urmează ca întreaga materie pentru clasele primare şi cele patru discipline din ciclul gimnazial să fie digitalizate. Co-fondatorul Narada, Andra Munteanu, consideră că educaţia remedială reprezintă urgenţa majoră pentru elevi în contextul pandemiei: "Pentru elevii din România, cu atât mai mult pentru cei 168.000 de elevi care au avut acces discontinuu la şcoala online, educaţia remedială reprezintă urgenţa majoră. Într-un astfel de context, Narada cu sprijinul Global Vision, prima companie care a venit în întâmpinarea iniţiativei noastre, articulează comunitatea de profesori, un task force ce este parte integrată a celei mai ample intervenţii ce va viza educaţia remedială de la nivel naţional. Acest task force este format în prezent din 35 de profesori, iar în perspectiva următoarei luni vom recruta alte 10 cadre didactice cu iniţiativă şi dorinţă de a contribui la mai bine în educaţie. (...) Până în acest moment au fost realizate aproape 2.000 de lecţii şi teste, ceea ce reprezintă 20% din curriculum, care ne aşteptăm să fie acoperit complet prin conţinut digitalizat până la începutul anului şcolar viitor".
Narada se prezintă drept o comunitate formată din antreprenori, lideri şi oameni de acţiune al cărei scop este de a oferi soluţii eficiente şi rapide de modernizare a educaţiei. Comunitatea conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.04.2021, 10:26)
Digitalizarea TOTALA e un mare pas spre robotizare, fara a da un surplus de inteligenta. Nu sunt de acord. Dar nu parerea mea conteaza ci a ,,unicatelor" din frunte. (Unde esti, Orwell?!)