Programul Casa Verde va porni până la 30 iunie 2010

C.P.
Companii #Energie / 2 iunie 2010

Programul "Casa Verde", destina persoanelor fizice, va porni până la data de 30 iunie, a anunţat, ieri, Ministrul László Borbély.

Persoanele fizice care doresc să monteze panouri solare vor primi 6000 lei, pentru centrale pe bază de pelete 3000 lei iar pentru pompe de căldură vor primi de la stat 8000 de lei.

"În cadrul acestui program vom acorda sume fixe pe categorii de proiecte. Astfel, pentru pentru centrale pe bază de pelete suma va fi de 3.000 lei, pentru panouri solare 6.000 lei, iar pentru pompe de căldură 8.000 lei. Pentru a nu plimba oamenii pe drumuri, am inclus în derularea acestui program agenţiile de protecţie a mediului. Astfel cei care sunt interesaţi să acceseze fonduri vor depunde cererile la Agenţia de Protecţia Mediului din judeţul în care locuiesc, urmând ca aceasta să trasmită dosarele la Bucureşti, la Adminustraţia Fondului pentru Mediu", a declarat ministrul Laszlo Borbely.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb