PROGRAMUL OPERAŢIONAL INFRASTRUCTURĂ MARE A FOST ADOPTAT DE COMISIA EUROPEANĂ 9,5 miliarde euro - fondurile disponibile pentru investiţii în transporturi, energie şi mediu

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 13 iulie 2015

9,5 miliarde euro - fondurile disponibile pentru investiţii în transporturi, energie şi mediu

Comisia Europeană a adoptat vineri Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României (POIM), pentru perioada 2014 - 2020, iar 9,5 miliarde de euro din fondurile regionale ale Uniunii Europene au devenit disponibile pentru investiţii în proiecte de mediu, energie şi transporturi, potrivit reprezentanţei CE în ţara noastră.

Programul reprezintă aproape jumătate din cele 23 de miliarde de euro alocate României prin politica de coeziune a UE. Luând în calcul şi cofinanţarea de la bugetul naţional, programul valorează peste 11,8 miliarde de euro, dedicaţi creşterii economice şi creării locurilor de muncă, conform aceleiaşi surse.

Cu ocazia adoptării programului, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a declarat că acest pachet de investiţii, "cel mai mare program operaţional al României şi al doilea din Europa ca mărime", va contribui la dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil şi ecologic, va proteja mediul şi va spori eficienţa energetică a ţării.

Domnia sa a continuat: "Programul va consolida competitivitatea economică a României şi va aduce oraşele şi regiunile României mai aproape de Uniunea Europeană. Conexiunile feroviare şi rutiere mai bune vor crea, de asemenea, noi oportunităţi de afaceri, vor reduce costurile cu transportul mărfurilor şi timpul alocat călătoriilor de către noi toţi. Invit autorităţile să înceapă implementarea proiectelor cheie de infrastructură şi din domeniul resurselor naturale, care vor contribui decisiv la dezvoltarea României".

Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare va pune în practică Master Planul General de Transport, strategia pentru următorii ani a sectorului autohton de transporturi. Creşterea eficienţei energetice, protejarea resurselor naturale şi încurajarea prevenirii riscurilor în ceea ce priveşte schimbările climatice reprezintă alte obiective importante ale programului, potrivit reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Corina Creţu a mai declarat vineri că, până în anul 2020, unul din patru locuitori ai Capitalei va utiliza metroul, iar durata călătoriei cu trenul pe toate căile ferate din reţeaua TEN-T va fi redusă cu 20%. Totodată, comisarul european şi-a manifestat speranţa ca toată populaţia ţării să aibă acces la apa potabilă din orice sursă publică, până în 2020, iar 50% din deşeurile menajere să fie reciclate.

Doamna Creţu a amintit un alt program important pentru România semnat la Bruxelles, respectiv Programul Operaţional Regional, despre care a spus că va avea un impact mare asupra infrastructurii educaţionale şi infrastructurii în sănătate, întrucât vor fi construite trei noi spitale regionale, la Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Ponta: Riscăm să pierdem 3,3 miliarde euro în urma anchetelor pe fonduri europene

România are programe cu finanţare europeană blocate în anchete în valoare de 3,3 miliarde euro, aferente exerciţiului 2007-2013, bani care ar putea fi pierduţi, a declarat vineri premierul Victor Ponta, la semnarea deciziei de aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020. Domnia sa a menţionat: "E prima dată când vă spun, dar am cerut ministrului, am cerut tuturor instituţiilor, pe 2007-2013 avem programe de 3,3 miliarde de euro care sunt blocate în urma diverselor anchete şi pe care s-ar putea să-i pierdem, dacă nu reuşim până în decembrie să avem rezultatul acestor anchete. Să învăţăm din această experienţă dureroasă 2007-2013 şi în noul exerciţiu să nu mai avem niciun program blocat de anchete".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb