Proiect de lege pentru vânzarea către salariaţi a 10% din acţiunile filialelor "Electrica"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 31 octombrie 2007

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat că a introdus proiectul de Hotărâre de Guvern privind vânzarea, către salariaţi, a 10% din acţiunile filialelor privatizate ale "Electrica", pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social. Aceasta a avut loc ieri, la sediul AVAS, iar proiectul de Hotărâre de Guvern este în dezbatere publică.

O discuţie pe această temă a avut loc recent între preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu şi liderul BNS, Dumitru Costin, liderul Federaţiei "Energia Mileniului III", Dumitru Chiriţă, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate "Univers" şi directorul general al "Electrica" SA, Corneliu Stan. În cadrul întâlnirii, a fost abordată problema proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea contractului-cadru de vânzare-cumpărare de acţiuni, ce urmează să fie încheiat între "Electrica" SA şi asociaţiile salariaţilor constituite în acest scop. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, obiectul contractului îl reprezintă vânzarea unui pachet de acţiuni de până la 10% din capitalul social al societăţilor comerciale "CEZ Distribuţie" SA, "CEZ Vânzare" SA, "E.ON Moldova Distribuţie" SA, "E.ON Moldova Furnizare" SA, "ENEL Banat Distribuţie" SA, "ENEL Dobrogea Distribuţie" SA, "ENEL Energie" SA.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb