Propunerea SIF Transilvania să distribuie acţiuni gratuite nu a fost bine primită

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 martie 2014

Propunerea SIF Transilvania să distribuie acţiuni gratuite nu a fost bine primită

Cotaţia SIF3 a coborât cu 7,78%

Mihai Căruntu, BCR: "Astfel de majorări de capital s-a dovedit că induc creşteri ale capitalizării companiilor"

Bogdan Gherghe, Tradeville: "Ne putem aştepta ca un grup de acţionari să solicite plata unor dividende"

Acţiunile SIF3 Transilvania au căzut, ieri, cu 7,78%, la 0,5805 lei/unitate, după ce, vineri seară, conducerea companiei a propus acţionarilor majorarea capitalului social din profitul de anul trecut şi acordarea de acţiuni gratuite, în loc de dividende.

"Există condiţii teoretice ca decizia SIF3 Transilvania de a nu distribui dividende pe 2013 să aibă pe termen mediu un impact pozitiv, prin raportare la alternativele reprezentate de alte SIF-uri", consideră Mihai Iulian Căruntu, Coordonator Echipa Cercetare Piaţa de Capital BCR.

Domnia sa a comentat: "În primul rând, nu trebuie uitat contextul, şi anume faptul că, la BVB, există o istorie a majorărilor de capital social prin încorporarea profiturilor, ce a fost practicată cu succes în special de Banca Transilvania, şi care a fost apreciată, având o conotaţie pozitivă printre investitori. Astfel de majorări de capital s-a dovedit că induc creşteri ale capitalizării companiilor, pe care de altfel o simplă alocare a profiturilor în conturile de rezerve nu le-ar fi adus probabil în proporţiile respective".

Analistul citat apreciază că decizia SIF3 Transilvania trebuie să fie privită în contextul în care SIF-urile realmente nu-şi permit să distribuie dividende consistente mai mulţi ani la rând: "Să nu uităm că la SIF3 Transilvania, veniturile din dividende şi dobânzi în 2013 au fost de 13,7 milioane lei şi respectiv 5,8 milioane lei, iar cheltuielile operaţionale de 29,5 milioane lei. Adică, practic, SIF-ul este nevoit să vândă active ca să-şi acopere cheltuielile de funcţionare, fără să mai luăm în calcul distribuţia de dividende. Iar o politică de vânzare de active pentru a alimenta distribuţia de dividende nu poate fi nici pe departe una sustenabilă pe termen mediu. Vânzările de active înseamnă VAN mai mic şi, implicit, preţ la bursă mai mic pe termen mediu.

Astfel, nepermiţându-şi distribuirea de dividende, SIF3 Transilvania transmite un semnal că ar vrea să-şi protejeze VAN-ul de acum înainte, ceea ce teoretic ar însemna că nedistribuţia de profit ar trebui să influenţeze pozitiv preţul pe termen mediu. Există aici, însă, un «dacă» major care a fost pus în discuţie şi la SIF1 Banat Crişana. Şi anume dacă SIF3 Transilvania îşi va asuma o strategie de investiţii şi administrare credibilă şi foarte transparentă şi o va explica adecvat investitorilor, atunci există şansele să vedem o creştere a capitalizării. În caz contrar, SIF3 ar putea fi perceput precum SIF1, care nu a convins prin mesajele publice şi deciziile de investiţii luate până în prezent că nedistribuţia de dividende pe 2012 şi 2013 va fi compensată printr-o creştere substanţială a valorii companiei pe termen mediu şi lung".

Bogdan Gherghe, "Tradeville": "Era de aşteptat ca valoarea totală a dividendelor plătite să fie semnificativ diminuată"

În linie cu celelalte SIF-uri, cotaţia SIF Transilvania a performat în prima jumătate a lunii ianuarie, însă ulterior, pe fondul contextului politic incert, dar şi a unor corecţii la nivelul indicilor internaţionali s-a rearanjat în preajma nivelului de 0,6 lei/acţiune, ne-a spus Bogdan Gherghe, analist Tradeville.

Domnia sa a adăugat: "Faptul că, în ultimii doi ani, SIF3 a înregistrat profituri record, distribuind peste 90% din profitul net sub formă de dividende a pus o presiune pentru vânzarea de active lichide. Strategia a diminuat calitatea portofoliul, iar în cazul în care era continuată şi în acest an exista posibilitatea ca structura activelor să devină una dintre cele mai puţin atractive din sector. Astfel, era de aşteptat ca valoarea totală a dividendelor plătite să fie semnificativ diminuată, conducerea SIF Transilvania alegând să propună o variantă în care tot profitul rămâne în companie, acţionarii fiind recompensaţi cu acţiuni gratuite".

Având în vedere că aşteptările investitorilor erau îndreptate pentru un nou an cu dividende excepţionale, propunerea a dezamagit piaţa, a adăugat analistul, precizând că, la evoluţia de ieri, s-a adăugat şi contextul nefavorabil din regiune.

"Totuşi, ne putem aştepta pentru perioada imediat următoare ca un grup de acţionari să solicite plata unor dividende", potrivit domnului Gherghe.

În opinia sa, în contextul actual, evoluţia titlurilor SIF3 va fi influenţată de sentimentul la nivel global, de evoluţia activelor din portofoliu, precum şi de discuţiile legate de dividende.

Simion Tihon, "Prime Trasaction": "Este bine că nu se decapitalizează compania, dar în acelaşi timp, măsura nu este una populară"

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", consideră că propunerea de majorare a capitalul social SIF Transilvania prin acordare de acţiuni gratuite va naşte controverse în rândul investitorilor.

Domnia sa ne-a declarat: "Pe de o parte, este bine că nu se decapitalizează compania, dar, în acelaşi timp, măsura nu cred că este una populară, investitorii fiind obişnuiţi în ultimii ani să primească dividende semnificative.

Cred că au existat şi investitori care au anticipat o schimbare în modalitatea de repartizare a profitului, ţinând cont că acţiunile SIF3 au avut o volatilitate ridicată în ultima perioadă.

Momentan, evoluţia titlurilor SIF3 mă aştept să se alinieze trendului general dictat de temerile provocate de conflictul din zona Crimeea".

Directoratul şi Consiliul de Supraveghere SIF3 arată că propunerea de distribuire de acţiuni gratuite este motivată de elemente de natură strategică şi operaţională privind structura portofoliului, procesul investiţional şi managementul riscurilor.

Acţiunile SIF3 au urcat, vineri, cu 3,88%, înainte de publicarea convocatorului AGA, în condiţiile în care celelalte SIF-uri au avut evoluţii modeste, indicele BET-FI încheind ziua în urcare cu 0,93%.

Adunarea Generală a Acţionarilor SIF3 a fost convocată pentru 28 aprilie 2014, iar pe ordinea de zi se află aprobarea repartizării profitului la rezerve şi majorarea capitalului cu 109,2 milioane de lei, la 218,42 milioane de lei, prin utilizarea rezervelor constituite din profit.

SIF Transilvania (SIF3) a înregistrat, în 2013, un profit net de 189,6 milioane lei, cu 10,6% sub cel din 2012.

Opinia Cititorului ( 31 )

  1. .... arilor sai, o companie: 

    1) este COMUNISTA ??? 

    2) este CAPITALISTA ??? 

    3) este UN VEHICUL de adormit vigilenta prostilor ??? 

    4) sau este un joc de NOROC ..... ADMINISTRAT CU PIPETA ..... astfel incat sa nu li se urce PARIORILOR drogul "succesurilor" la cap ??? 

    1. dupa ce s-au inscaunat la conducerea sif-urile numai dau dividende. Asteptati pana la urmatoarele alegeri.

      dupa ce s-au inscaunat la conducerea sif-urile numai dau dividende. Asteptati pana la urmatoarele alegeri.

    Este usor sa faci teorii si consideratii academice despre necesitatea renuntarii la dividende ptr capitalizarea societatii si cresterea valorii actiunii.

    Dar aceste consideratii subt valabile ptr Waren Buffet si societatea sa nu si ptr Fercala. 

    In fapt oameni cu salarii uriase ne cer sa renuntam la dividendele care ar trebui sa le distribuie ptr a administra in continuare acesti bani/ 

    SIF1 e un bun exemplu de SIF care nu distribuie dividende ptr a investi in firmele lui Bitleanu si ptr a sifona activele in firme din Cipru. 

    Daca salariile si participarile uriase la profit pe care le incaseaza administratorii ar fi legate de modul in care sunt recompensati actionarii ar fi minunat. 

    Oricum in afara de salarii si participari la profit administratorii SIF-urilor beneficiaza de indemnizatii mai mult decit consistente din participarile la Consiliile de Administratie ale societatilor din portofoliu. 

    Vezi pe Ceocea de la SIF 2 membru in CA la Banca Transilvania si recompensat regeste ptr ca risca cea mai mare parte a lichiditatilor SIF2 intr-o singura banca (Transilvania) 

    Cred ca s-a realizat o oarecare concentrare a actionariatului ptr a putea impune conditii administratorilor sa imparta profitul catre detinarorii societatii, 

    Exemplul Fondului Proprietratea si modul in care subt conditionati administratorii de care Eliot , este un exemplu de urmat. 

    Hai sa terminam cu dominatia atotputernica a unor administratori insurubati de multi ani in scaune aurite.

    1. ai punctul pe i - brokerii aia somnolenti, care au distrus bursa, n-au inteles nimic

      Si sif1 si sif3 au alegeri de completare a CA. Asa ca stimati actionari : NU FITI "BIZONI" si puneti de un VOT CUMULATIV. Sa mai intre si altii la ciolan.

    Domnilor investitoriiii..ce fisa a postului au cei 50 de angajati ai sif3 si cine sunt ei...In ce tara din europa poate supravietzui un OM ca dl Fercala.Si-au dat prime in decembrie 2013..acum mai vreau si 4 la suta din profitul SIF3.domnilor nici de era SIF3 mostenire de la printii lui Fercala nu se comporta asa,,cu firma aia.Ce actionar al SIF3 cinstit ar fi de acord cu asemenea masuri.Mafia lui fercala..un 15 la suta din actionari.Ce a facut omul asta in 8 ore pe zi..de merita banii astia...asta e tara ,,noastra....suntem niste lasi..ca oameni ca FERCALA pot exista..

    Auzitzi domnilor investitori...ce spune adrian vasilescu cu mana pe inima..ca romanii nu stiu sa faca bani.Portofoliul sif-urilor..e sudoarea acestui popor,,care imbogateste o clica de hotzi...gen Fercala...Ce il recomnada pe acest om...ce studii..la oxford,,Cambridge,,Ne meritam soarta,,asta e...nu,,nu se poate..in tara asta oamenii cinstitzi nu pot sta...Nu mai are nici o sansa tara asta..inca 25 de ani..cu oamenii astia de la butoane..totul e putred,,daca pui oriunde buricul degetului..tot gasesti..putreziciuni.Incerac sa faci ceva in tara asta si sa nu ai pe cineva in spate...SIF 1...ce e?Oaree..SIF3...ce e oare..?Cine sunt acei actionari care participa la AGA?

    Pe mine nu ma intereseaza daca sif3 mai exista in 2015. Eu vreau dividende ca anul trecut. Nu stiu ce o sa vanda si cum o sa produca baniide dividende, eu vreau sa primesc bani, nu actiuni. Sa vedeti scandal ce o sa fie la AGA, de abia astept sa-l f....in gura pe farcala et comp.

    1. Anonimule as vrea sa ai 5% din sif 3 si sa ai un cuvant!

    sif3 a avut anul trecut cheltuieli cu personalul 20,4 mil lei. daca sunt 50 de angajati cum zicea cineva mai sus(intro vreme erau vreo 80) asta inseamna 400.000 de lei/angajat/an adica 100.000 de EURO/AN/ANGAJAT. Si nu au facut nimic pt profitul ala decat sa vanda dint active , erste in principal (la 30.09.13 mai aveau 100.000 de actiuni din 4 MIL)

    un om fara cuvant, fara coloana defapt despre cuvant si coloana nu poti vorbi la un securist. parca el zicea ca 90% din profit va fi disctribuit catre actionari. dar s-a razgandit, vor fi doar primele catre angajati, proprietari sa astepte doar capitalismul e departe deocamdata comunisti ne conduc....

    1. La urma urmei salariile administratorilor si participarile la profit sunt stabilitede catre noi, actionarii.

      Hai sa votam diminuarea acestor salarii  

      Sa zicem ca salariul Directorului general sa fie la nivel de ministr (doar au atita responsabilitate fata de tara) 

      De asemenea par ticiparile suplimentare sa nu fie raportate la profit ,ptr ca o buna parte din profit (daca nu chiar totul) este retinut in societate 

      ORICE PARTICIPARE SUPLIMENTARA SA FIE RAPORTATA LA DIVIDENDELE DISTRIBUITE ACTIONARILOR. 

      Iar nivelul participarilor sa fie decent.  

      Nu mai mare de 2% din nivelul dividendelor distibuite, pentru toti salariatii SIF-ULUI 

      Si asta ar trebui la toate SIF-urile nu numai la Frecala , Ceocea sau Bilteanu

      Dupa 20 de ani poate afla ca au si stapini 

      Unde gasim un grup de actionari care sa aiba 10% din actiuni si care sa faca in AGA propunere de dividend si de diminuare a participatiior?

      Putem vota on-line sau prin corespondenta , si cred ca o propunere de dividend ar fi votata masiv.

      Poate nu-i Fercala chiar atit de negru. 

      De acord sa ne strangem mai multi actionari, sa mergem la ag si sa votam pentru dividende ( am la sif 3 jumatate milion de actiuni- un milion chiar daca as primi actiunile gratuite) . Daca sunteti de acord sa ne organizam va pot comunica emailul.

      Intr-o zi fiscul ii pune la punct pe acesti coducatori hapsani de la sifu-ri! Cine se gandea ca greii fotbalului vor ajunge dupa gratii?

    ..este administrarea SIF-urilor. Singurul lucru "tare"sunt salariile administratorilor, presedintilor, directorilor si cota lor de participare la profit.

    La SIF3 actionarii primesc actiuni, iar "profesionistii" primesc "cash", adica 7.5 milione lei. 

    La Sif1, Bilteanu e si mai tare, ia pur si simplu din averea actionarilor multi si ii baga in buzunarul lui si a prietenilor.

    Prietenii se duc la AGA pentru au voie, el face BVC si prietenii prezenti la AGA aproba, el face contractul de administrare inclusiv anexesi prietenii aproba. In consiliu de administratie nu este nici un independent, numai prieteni. Ar trebui sa inchida societatea, sa dea actionarilor banii si sa-si vada dupa aia de potlogariile lor, in conditiile in care Elliot nu va intra niciodata in actionariatul vreunui SIF. 

    1. Este o mare eroare sa imparti cheltuiala cu salariile pe numarul de salariati. Cel mai bine este sa soliciti o certificare de la auditor cu privire la toate drepturile aferente administratorilor pentru anul anterior si care este compenenta acestor sume. Astfel o sa ai o imagine completa a ceea ce inseamna sa fi administrator la un SIF:

      - In fiecare luna incasezi cca. 25.000 lei pentru simplul fapt ca esti membru in CA; 

      - mai incasezi inca 5-6.000 lei daca mai esti parte intr-un comitet de la nivelul CA;  

      - mai incasezi la fiecare 3 luni o prima echivalenta indemnizatiei lunare de membru -in CA; 

      - la cele anterior mentionate se mai adauga 30.000 lei pentru functia de director; 

      - daca mai adaugi si cca. 5 consilii de administratie a cate 30.000 - 50.000 lei pe luna (toate) de la CA-urile de la societatile din portofoliu; 

      - si mai adaugi si participarea la profit a acestor administratori care se ridica la sume fabuloase care tripleaza venitul anual al fiecarui administrator, o sa aveti in sfarsit imaginea partiala a acestor venituri de minim 2.000.000Euro/an/administrator … sume platite de catre actionari pentru administrarea SIF-urilor. 

      La cele de mai sus se adauga in mod evident veniturile din "calorifer" aferente contractelor de colaborare care au ajuns la valori foarte mari si care raspund unor nevoi inchipuite si lipsite de sens. 

      Astfel, daca ar fi vorba de banii lor, fiecare din administratori anterior mentionati nu ar proceda asa si ar fi foarte… “stransi la punga”. Cum insa este vorba de banii “prostilor de actionari”… este foarte “cool” sa inventezi tot felul de "nevoi" pe care sa le rezolvi ulterior cu banii actionarilor si chiar sa inventezi tot felul de “strategii” pe care sa le “vinzi” prin tot felul de ziare si reviste (mai mult sau mai putin cunoscute)… ca fiind o descoperire de “ultim moment”…ca doar actionarii sunt in final…un electorat mai mic dar care reactioneaza la fel …uita repede si se calmeaza cu firmiturile de dividende oferite din mare marinimie a administratorilor… 

      Conc luzia generala… o complicitate totala a tuturor…. si nimeni nu are curajul sa afle cu adevarat cat se castiga la aceste SIF-uri…si in folosul cui sunt administrate sif-urile...

      Complicitatea o banuim, folosul stim al cui este, dar cum oprim aceasta masinatiune?

      Actionarii pot sa ceara ASF sa implementeze la SIF-uri implementarea Ghidului ESMA cu privire la politicile şi practicile de remunerare ale administratorilor sau cerut in mod expres de pe pozitia de actionar informatii detaliate de la administratori si auditori.

      ..... ca sa le intinda o mana ............. pentru a fi spalata cu limba ............. sau ca sa le dea un sut ..................... in gaoaza !  

      .... sa tina cu cei slabi ............ ori prosti ? 

    Popunerea de nedistribuire de dividend urmareste mentinerea situatiei salariale si a cheltuielilor asa-zise operationale la un nivel anormal de mare. Prin urmare aceasta nu e in interesul actionarilor care urmaresc maximizarea patrimoniului si obtinerea de castiguri. In atare conditii si de conjunctura economica si geopolitica, varianta cea mai economica ptr actionari este lichidarea SIF si distribuirea intregului profit si a rezervelor pentru dividend, Nu trebuie pierdut din vedere ca majorarea capitalului social poate conduce la declansarea unor litigii. In mod sigur se va gasi cineva care sa pornesca un process in anularea unei hotarari AGA privind majorarea de capital social prin acordarea de dividende.

    ... dupa care v-a luat si ceaiul ........ acum urmand ca sa va ia si fierbatorul ........ ca sa beti numai: 

    apa plata = lichiditate chioara ! 

    1. .... in orice oranduire economico-sociala ! 

      Arendasii - chiriasii - exploateaza activele proprietarilor chiar daca proprietarii se opun ! 

      Cine e proprietar-actionar e un mare prost ! 

      Mai bine te faci arendas pentru ca: 

      1) si de muncesti si de nu muncesti; 

      2) tot faci profit ! 

      SERVICIILE SECRETE dintr-o tara ! 

      Nimeni nu munceste ! 

      Toti sunt niste putori ! 

      Pentru ca vor ca sa traiasca, doar din ceea ce: 

      O DA - imparti - DOMNUL ! 

      Adica: hot de rufe cu pisica ! 

    Asta e deja nesimtire. Cum naiba sa-ti dai bonusuri si prime, iar actionarilor sa le dai U.E. ? Daca nu dai dividende, nu-ti da bonusuri. E ca si cum ai bea o sticla de apa rece in fatza unor rataciti in desert. Innebunesc aia si te omoara doar sa bea si ei din apa.

    Lichidarea sif3 e cea mai buna solutie. Sa vanda absolut tot, iar toti banii sa fie impartiti cu cei care sunt actionari pana la o anumita data. Este cel mai bine si se va curma suferinta acestui sif care si-a trait traiul. Gata, lichidare ca nu moare nimeni din asta.

    1. .... daca-i tai un brat, ii cresc alte 6 brate in acelasi loc. 

      Participatiile incrucisate nu denota nimic altceva decat faptul ca: 

      1) dupa sciziunea-diviziunea-PRIVATIZA REA din 1990; 

      2) urmeaza re_unificarea-NATIONALIZAREA din 2014. 

      .... ca: 

      1) dupa PRIVATIZAREA ACTIVELOR-CREANTELOR din 1990; 

      2) urmeaza NATIONALIZAREA PASIVELOR-DATORIILOR din 2014 ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb