Radu Soviani susţine, pe blogul său, că prin mijlocul folosirii unei ordonanţe de urgenţă pentru plafonarea RCA, fără a umbla la cauzele creşterii tarifelor prin favorizarea produsă de mesajele publice ale preşedintelui ASF, dar şi de falimentarea unor societăţi româneşti de asigurare prin modul în care şi-au exercitat funcţiile publice persoane din ASF, grupurile de interese acţionează în continuare după "metode documentate, care au funcţionat în trecut, dar care nu mai sunt compatibile cu statutul de stat membru NATO şi UE".
Potrivit lui Soviani, lipsa de compatiblitate în prezent este demonstrată şi de decizia Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a blocat declararea falimentului Carpatica ASIG de către ASF şi Mişu Negriţoiu, faliment pe care ASF a încercat să îl declare înainte ca DNA să finalizeze investigaţiile penale şi să recupereze prejudiciile.
De asemenea, Radu Soviani face public şi memoriul depus de către RST Media, la 20.01.2015, la Camera Deputaţilor şi la Senatul României privind abuzurile semnalate în ASF, cu consecinţe directe asupra majorării nivelului de primă RCA încă din ianuarie 2015.
Redăm mai jos, integral, comunicatul RST Media, publicat astăzi pe blogul lui Radu Soviani.
"În urma interesului arătat de mass-media în privinţa instrumentelor folosite de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi care au oferit pretexte pentru majorarea semnificativă a tarifelor RCA, dar şi al interesului manifestat de către liderii partidelor parlamentare, de către Comisiile de Specialitate din Parlamentul României şi de către Guvernul României, RST MEDIA pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi memoriul depus de către noi în data de 20.01.2015 la Camera Deputaţilor şi la Senatul României privind abuzurile semnalate în ASF, cu consecinţe directe asupra majorării nivelului de primă RCA încă din ianuarie 2015.
Credem că informaţiile pe care le veţi găsi în acest document sunt de natură să lămurească mijloacele prin care funcţionari din ASF au contribuit, dincolo de lege, la majorarea nesustenabilă a tarifului RCA. Punerea la dispoziţie a acestei sesizări vine în continuarea interesului arătat de către mass-media şi de către publicul general în urma prezentării memoriului în data de 04.09.2016 la postul de televiziune B1TV şi pentru a oferi instrumente utile manifestării inclusiv faţă de noi a interesului legitim al Comisiei De Buget Finanţe din Camera Deputaţilor şi al Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor.
Faptele reclamate în sesizarea ataşată s-au desfăşurat în perioada în care dl. Radu Soviani se afla sub contract cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca purtător de cuvânt, iar urmările faptelor sesizate produc efecte şi în prezent, aspect ce ne obligă să acţionăm în continuare în favoarea interesului public prin punerea la dispoziţie a sesizării.
Regretăm că încă în România, abuzurile unor persoane din autorităţile publice îşi produc efecte, prejudiciază şi nu sunt sancţionate în termen rezonabil. Este de datoria fiecărei părţi ca atunci când sesizează o conduită abuzivă şi nelegală, să utilizeze toate pârghiile legale pentru sancţionarea şi corectarea derapajelor legale a unor persoane care, în exercitarea funcţiei publice, abuzează de prerogativele şi protecţia oferită pentru a îşi crea avantaje proprii sau de grup, în detrimentul interesului public sau al persoanei.
Facem precizarea că RST MEDIA a sesizat şi organele de urmărire penală faţă de persoane din cadrul ASF, care, cel puţin prin modalitatea comisivă prin omisiune, împreună cu alte persoane din afara instituţiei, se fac responsabile şi au urmărit prejudicierea şi vătămarea intereselor patrimoniale ale RST MEDIA şi ale domnului Radu Soviani, ca urmare a neachesării domnului Radu Soviani la instigarea de a dezinforma prin omisiune subiecţii beneficiari ai poziţiei şi funcţiei de purtător de cuvânt al ASF.
Opinăm că o astfel de conduită a fost de natură să atragă pedepsirea societăţii RST MEDIA, care nu a achesat la poziţiile publice, personale, ale Preşedintelui ASF, în sensul majorării cu orice preţ a tarifelor RCA, domnul Negriţoiu oferind încă de la numirea sa în această calitate (mai 2014), argumentele şi pretextele publice de care unele societăţi de asigurare aveau nevoie pentru a scumpi RCA şi prin urmare au fost favorizate să scumpească poliţele RCA. Efectele acestei conduie se manifestă încă.
Reiterăm că RST MEDIA şi dl. Radu Soviani nu vor precupeţi nici pe viitor vreun efort astfel încât practicile abuzive să înceteze şi să fie sancţionate, conduită pe care am abordat-o cu bună credinţă permanent, preferând să semnalăm abuzurile îndreptate împotriva interesului public chiar dacă aceasta conduită ne-a adus şi ne aduce prejudicii în ceea ce priveşte interesul nostru privat, prin pedepsirea societăţii RST MEDIA de către persoane care fac obiectul sesizării organelor de urmărire penală.
Atragem atenţia public asupra faptului că prin mijlocul folosirii unei ordonanţe de urgenţă pentru plafonarea RCA, fără a umbla la cauzele creşterii exacerbate a tarifelor prin favorizarea produsă de mesajele publice (şi nu numai) ale Preşedintelui ASF dar şi de falimentarea unor societăţi româneşti de asigurare prin modul în care şi-au exercitat funcţiile publice persoane din ASF, grupurile de interese acţionează în continuare după metode documentate, care au funcţionat în trecut, dar care nu mai sunt compatibile cu statutul de stat membru NATO şi UE. Lipsa de compatiblitate în prezent este demonstrată şi de decizia Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a blocat declararea falimentului Carpatica ASIG de către ASF şi Mişu Negriţoiu, faliment pe care ASF a încercat să îl declare înainte ca DNA să finalizeze investigaţiile penale şi să recupereze prejudiciile.
Similar s-a întâmplat şi la Astra Asigurări, acolo unde, cei care aveau interesul financiar de a acorda timpul necesar pentru sifonarea fondurilor din societate astfel încât acestea să intre în posesia persoanelor care au orchestrat schimbarea din funcţie a domnului Dan Radu Ruşanu şi substituirea lui cu domnul Mişu Negriţoiu, au acordat 2 ani societăţii ASTRA astfel încât să fie imposibilă recuperarea prejudiciului de către societate şi de către statul român.
Valoarea prejudiciului în cazul ASTRA a ajuns, potrivit estimărilor DNA, la circa 795 milioane lei (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7161), semnificativ peste necesarul de capital identificat pentru societate la momentul intrării în administrare specială, iar valoarea prejudiciului în cazul Carpatica ASIG, a ajuns, potrivit investigaţiilor DIICOT, la circa 70 de milioane de lei (http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/1700-comunicat-de-presa-02-03-2016).
In concluzie, opinăm că societatea RST MEDIA a fost pedepsită şi pentru că a transmis corect datele şi informaţiile privind societăţile în cauză (încă din urmă cu 2 ani), într-o manieră corectă şi completă, ceea ce a îngreunat eforturile celor care aveau interesul nerecuperării prejudiciilor (şi amplificării lor prin continuarea manoperelor prejudicioase, chiar dacă societăţile se aflau în administrare specială, aşa cum relevă şi comunicările DIICOT ŞI DNA). Aşa cum demonstrează şi sesizarea pe care o punem la dispoziţie mai jos, motive suplimentare şi concurente de pedepsire a RST MEDIA au fost reprezentate de atitudinea noastră fermă de a nu ne asocia vreunui derapaj peste prerogativele legale ale Preşedintelui ASF, atâta timp cât domnul Radu Soviani a fost purtătorul de cuvânt al instituţiei ASF, şi nu al domnului Negriţoiu.
Memoriul la care facem referire, la care Comisiile pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaţilor şi Senat au avut acces încă din 20.01.2015, şi care, dacă ar fi fost tratat cu seriozitate şi responsabilitate ar fi oferit instrumentele necesare pentru a nu se mai ajunge la situaţia majorării nesuportabile a tarifelor RCA, îl regăsiţi mai jos:
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2016, 18:47)
Sclavia este din nou activa ,,dar și reversul este pe măsură,.Mai studiați istoria.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2016, 20:28)
Propagandistii incita pe tema eliminarii pensiilor, batjocoresc comunismul de parca ar fi de vreun folos cuiva, iar la umbra discursurilor extremiste se afla interesul direct de a dezvolta sistemul parazitar neofeudalist rentierist in beneficiul unei oligarhii.