Rafila: "României i s-a redus suma din fondurile nerambursabile cu mai mult de 2 miliarde de euro"

T.B.
Macroeconomie / 9 octombrie 2023

Rafila: "României i s-a redus suma din fondurile nerambursabile cu mai mult de 2 miliarde de euro"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, la Braşov, că nu există niciun spital care a fost inclus în lista iniţială a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă care să nu fie construit şi finanţat şi a precizat că fostul premier Florin Cîţu a comunicat o creştere a PIB de 5,1% în loc de până în 5%, cu 0,1% mai mare, drept care României i s-a redus suma alocată doar din fondurile nerambursabile cu mai mult de 2 miliarde de euro, conform news.ro.

Ministrul Sănătăţii a declarat că "nu există niciun spital care a fost inclus în lista iniţială a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă care să nu fie construit şi finanţat".

"Este o dezinformare faptul că României i-a fost alocată o sumă mai mică decât cea iniţială prin PNRR de către finanţator nu este vina nimănui. Dacă noi am avut aproape 29 de miliarde de euro în total, fonduri rambursabile şi nerambursabile, jumătate şi jumătate, iar condiţia finanţării la acest nivel era legată de o creştere a PIB-ului până la 5%. Domnul prim-ministru de la acea vreme, domnul Cîţu, a comunicat o creştere de 5,1% în loc de până în 5%, cu 0,1% mai mare, drept care României i s-a redus suma alocată doar din fondurile nerambursabile cu mai mult de 2 miliarde de euro şi,binenţeles că ministerele care aveau finanţări din fondurile neranbursabile au trebuit să reducă şi ele, la rândul lor, această cheltuială sau această investiţie", a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii a precizat că asta nu înseamnă că nu s-au găsit alte surse de finanţare, fie din împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii fie din bugetul naţional.

"Eu sunt de acord să discutăm, să încercăm să găsim soluţii împreună, nu sunt de acord să minţim în spaţiul public şi să inducem în eroare cetăţenii, doar în scop electoral", a mai precizat ministrul, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb