Randamente de 57% din plasamentele în "Erste Group Bank"

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 12 august 2009

Randamente de 57% din plasamentele în "Erste Group Bank"

Acţiunile instituţiei bancare austriece "Erste Group Bank", tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul EBS, au continuat să deţină statutul de cel mai bun plasament din piaţă, realizat la termen de o lună. Astfel, cotaţia titlurilor EBS a câştigat, în perioada 10 iulie - 10 august, 57%, urcând la 115 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de ieri.

Randamente semnificative au fost obţinute şi de către persoanele care au ales ca plasamente în indicii bursieri. Astfel, BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a afişat o creştere de 33,25%, în ultima lună, în timp ce indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o apreciere de 25,02%. Şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a crescut cu 27,27%, până la 400 de puncte.

Mulţumite au fost şi persoanele care au preferat, la 10 iulie, să constituie depozite în euro la "Libra Bank", "Marfin Bank" sau "Romanian International Bank". Acestea au obţinut în continuare randamente uşoare, dar stabile, la această categorie de plasament, câştigând 0,42% din suma investită iniţial.

Tradiţionaliştii care au continuat să parieze pe depozitele în lei la "Marfin Bank", au înregistrat cele mai bune randamente la această categorie de plasament, cu toate că au înregistrat o valorizare a depozitulul iniţial de numai 1,2%.

Randamente pozitive au fost înregistrate şi de către investitorii care au achiziţionat, în urmă cu o lună, titluri la fonduri mutuale. Astfel, cei care s-au orientat către fondul "BT Index" au fost cei mai norocoşi, raportând, în perioada analizată, o creştere de 27,04% a sumei investite iniţial.

Printre cele mai bune plasamente au fost şi cele în depozitele în aur şi în lei. Metalul galben şi-a continuat trendul ascendent, înregistrând în perioada analizată o creştere a preţului de 2,54%, în raport cu luna anterioară, în timp ce persoanele care au preferat să nu-şi investească banii, în speranţa unei eventuale aprecieri a monedei naţionale, s-au putut considera inspirate. Datorită aprecierii leului în raport cu moneda europeană, acestea au înregistrat o valorificare a economiilor cu 0,12%.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb