RAPORT AEM: Industria energetică, cel mai mare poluator

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 martie 2015

România ocupă locul doi în clasamentul ţărilor europene care poluează cel mai mult raportat la cât produce, după Bulgaria şi urmată de Estonia şi Polonia, potrivit unui raport întocmit de Agenţia Europeană de Mediu (AEM). Cea mai păguboasă industrie este cea energetică, acesta fiind responsabilă de 67% din totalul daunelor provocate, informează Agerpres.

Conform documentului, 50% din impactul dăunător al poluării aerului reprezintă 1% din producătorii industriali din Europa, în acest caz pagubele ajungând la 165 miliarde de euro, anual.

Pe de altă parte, cei mai mari poluatori ai Europei, din punct de vedere al pagubelor produse, sunt: Germania, Polonia, Marea Britanie, Franţa şi Italia.

La capitolul emisiilor cu gaz de efect de seră, datele arată că, în România, cele de dioxid de sulf au scăzut cu 48,8% între anii 2005 şi 2011. Cu toate acestea, ţara noastră este, în continuare, afectată de schimbările climatice, media anuală a temperaturilor crescând cu 0,5 grade Celsius, în perioada 1988-2010.

În opinia oficialilor europeni, raportul arată în mod clar că politicile de mediu ale UE produc rezultate pozitive şi generează şi locuri de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb