Răstălmăcirea răstălmăcirii

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 2 aprilie 2010

Cornel Codiţă

De cînd sondajele de opinie au devenit element statornic în peisajul dezbaterilor şi al competiţiei politice din Româ-nia, în loc de înţelegerea limitelor şi a fragilităţii acestui ins-trument de cercetare socială, asistăm la denaturarea interpretărilor şi deturnarea întregului demers de la rosturile sale. Pasul către transformarea rapidă, cu bună ştiinţă, a "sondajelor de opinie" în mijloa-ce de manipulare a fost făcut, demult. Astăzi, limitele grotescului nu mai sperie pe nimeni, se pare; nici pe cei ce fac "cercetările", nici pe cei ce le tălmăcesc, pentru uzul restului populaţiei.

Citesc, de două-trei zile, reacţiile "împietrite" ale diferiţilor comentatori la rezultatele unui sondaj de opinie care ar părea să ne scoată mai troglodiţi decît strămoşii strămoşilor troglodiţilor şi ne pictează ca pe o populaţie cu înclinaţii sadice bine structurate, însetată de pedepsirea cu moartea sau închisoarea a oricui are păreri diferite faţă de Biserica Ortodoxă, a rromilor care încalcă legile, ori a ungurilor mai mult sau mai puţin însetaţi de autonomie. Alarmat, în cele din urmă, m-am dus la datele sondajului, aşa cum sunt ele prezentate pe site-ul Asociaţiei Pro Democraţia. Citesc şi nu-mi cred ochilor! Una zic datele metodologice şi rezultatele, alta, dar cu totul alta!, interpretările care circulă furtunos prin presă.

Sondajul a fost lansat cu un scop polemic: să ilustreze faptul că, în România anului 2010, votul la referendum nu este atît o reacţie raţională la o soluţie formulată în buletinul de vot, cît una emoţională, fără nicio bază de cunoaştere a problemei, cu condiţia ca tema pusă în discuţie să atingă referenţiale identitare esenţiale (propria religie, prestigiul ţării, convingeri personale puternice etc), iar "discursul politic", care susţine procedura referendală, să fie bine impregnat de retorică justiţiară. Tema este perfect ilustrată de Caragiale, vezi reacţia lui Jupîn Dumitrache la chestiunea "sufragiului naţionale": "Da! Cine mănîncă poporul să meargă la cremenal"(!!!)

Datele "sondajului" arată, însă, că mai bine de jumătate din totalul eşantionului sunt persoane care au ieşit din paradigma caragialiană evocată. Proba: doar jumătate din respondenţi ar fi de acord cu un referendum care ar avea ca temă decizia privind introducerea pedepsei cu moartea; doar 44% ar fi de acord cu organizarea unui referendum care să decidă posibilitatea retragerii cetăţeniei celor care cer autonomia ţinutului secuiesc; doar 47% ar fi de acord cu un referendum prin care să se decidă eventuale pedepse penale împotriva celor care nu sunt de acord cu învăţătura creştin-ortodoxă sau manifestă atitudini critice la adresa Bisericii Ortodoxe. Este adevărat, minoritatea care se pronunţă în favoarea unor astfel de consultări populare, pe temele enunţate, ar vota covîrşitor pentru măsuri punitiv-restrictive drastice, făcînd proba unor tendinţe autoritariste.

Vă rog să reţineţi că întrebările nu cer celor chestionaţi să se pronunţe pro sau contra "introducerii pedepsei cu moartea", "retragerii cetăţeniei" etc., ci asupra oportunităţii organizării unui referendum cu o asemenea temă! Distanţa nu este deloc mică, ba, chiar aş zice, e cam de la cer la pămînt.

Intrăm, pe această cale, în măruntaiele putrede ale demonstrativului "sondaj de opinie". Nu e locul aici să facem teoria psihologică a relaţionării în triunghiul: formulare a întrebării - persoană chestionată - operator de interviu. Un lucru este însă cert, stabilit de rezultatele repetate ale cercetărilor de opinie din România: populaţia noastră este mult mai sensibilă decît altele faţă de termenii şi referinţele de autoritate, oricare ar fi acelea. Cu alte cuvinte, probabilitatea "răspunsului de conformitate", de îndată ce formularea întrebării sau situaţia creată de interviu trimit la autoritate (reală sau simbolică), este mult mai mare decît a unuia "neutru" sau "de frondă". Ori, întrebările din aşa-zisul sondaj de opinie, în dorinţa de a face posibilă ilustrarea tezei formulate în premise, dau pe dinafară de referinţe la autoritate, sunt pline ochi cu sugestii privind soluţiile autoritariste şi gem de efortul de a trage de mînă respondentul către răspunsurile afirmative (cele care indică înclinaţiile autoritare)!!! În acest fel, demersul care ne este prezentat ca o cercetare este, de fapt, o simplă "construcţie argumentativă" sau speculaţie.

Nu este nevoie de cercetări de opinie pentru a pune un diagnostic privind înclinaţiile autoritariste care predomină în comportamentul public şi privat al populaţiei din România. Un pic de observaţie şi de "imaginaţie sociologică" ar fi de ajuns. Ambele ne obligă să sesizăm utilizarea masivă a violenţei în relaţiile familiale, soţ-soţie, şi în atitudinile "corecţionale" ale părinţilor faţă de copii; supra-abundenţa soluţiilor restric-tiv-punitive din prevederile admi-nistrative şi legislative care încearcă să "controleze" un anume fenomen, abundenţa soluţiilor şi formulărilor autoritariste din discursul politic şi electoral, gradul înalt de "violenţă simbolică" şi autoritarism ce se manifestă în produsele media şi cîte altele. Ar fi de ajuns să măsoare cineva supra-intensitatea decibelică cu care sunt răcnite, la noi, reclamele la televizor, aproape indiferent de produs, cu intenţia autoritaristă, vădită, de a ni se impune receptarea lor, de a ne interzice, astfel, opţiunea libertăţii de a nu ne expune la acel mesaj. Iar dacă-mi spune cineva că putem muta pe alt canal, o să-l rog să măsoare coincidenţa timpului de reclamă la principalele posturi TV din România!! Nu cred să fie mai mică de 75%!

Din păcate, "cercetările" de acest fel fac deservicii majore şi celor ce le-au produs şi dezvoltării capacităţii de înţelegere a fenomenelor sociale de către "omul de rînd" şi temelor puse în discuţie. Iar, în cazul de faţă, ratarea este totală. Ale-gîndu-şi atît de neinspirat metoda, autorii "montajului", ca şi "interpreţii" canalelor mediatice, au aruncat la coş ocazia de a deschide o dezbatere serioasă, echilibrată şi necesară, privind rolul, limitele şi pericolele inerente consultărilor referendale în sistemul, şi aşa fragil, al unui stat "tînăr constituţional, ca al nostru"!

Opinia Cititorului ( 6 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Dl G-ral-r- Cornel Codita se refera probabil la sondajul Prodemocratia .Platit din banii lui Soros. Nu ne mai mira nimic. Articolul dlui Parvulescu din29-03-2010 n-a fost bagat in seama de nimeni! A doua zi a aparut stirea cu sondajul respectiv! Cu oarecare tam-tam citita pe canalele tv unde dl Parvulescu mai este agreat Si cu asta gata. Au aparut ulterior niste noutati economice care practic te sperie! Ma refer la stirea din Financiarul potrivit careia deficitul de cont curnt a crescut cu 78...

    1. Cu scuzele de rigoare precizez ca punerea in opera a deciziilor Grupului Bilderberg din 2010 se face de catre G20. Intrunirea G20 are loc anul acesta spre finele lunii iunie in Canada. Voi reveni ulterior cu amanunte ,nu senzationale ci reale, privind ambele intalniri recte Bilderberg 2010 si G20 2010.

    Dl G-ral-r- Cornel Codita se refera probabil la sondajul Prodemocratia .Platit din banii lui Soros. Nu ne mai mira nimic. Articolul dlui Parvulescu din29-03-2010 n-a fost bagat in seama de nimeni! A doua zi a aparut stirea cu sondajul respectiv! Cu oarecare tam-tam citita pe canalele tv unde dl Parvulescu mai este agreat Si cu asta gata. Au aparut ulterior niste noutati economice care practic te sperie! Ma refer la stirea din Financiarul potrivit careia deficitul de cont curnt a crescut cu 78...

    1. In Romania actuala sondajele ca si dezbaterile publice sunt dirijate de magnatii mass-media. Functie de interesele lor pe termen scurt, mediu sau lung!

      A.L.ANDALA ; ESTI ALANDALA DE TOT.  

      Visezi alegeri anticipate ? Ca sa ce ??

      Ai dreptul democratic de a si tacea. Ar fi mai bine. 

      Daca sondajul Prodemocratia este "dupa chipul si asemanarea" lui Pirvulescu , acela care in urma prestatilor de la Realitatea TV si Antena 3 inaintea turului 2 al prezidentialelor 2009 a capatat numele de Tirfulescu, atunci nu trebuie sa ne mai miram de nimic. Are dreptate A.E. : in Romania sondajele si dezbaterile publice sunt dirijate de magnati si denaturate de cozile de topor, gen Tirfulescu. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb