Reexaminarea legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, respinsă de deputaţi

Stelian Bădescu
Politică #Legislatie / 29 decembrie 2016

Reexaminarea legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, respinsă de deputaţi

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, reexaminarea legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale.

Decizia a fost luată cu 174 de voturi "pentru" respingerea cererii de reexaminare, 85 "împotrivă" şi o abţinere, informează Agerpres.

În Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a fost adoptat un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicării în Monitorul Oficial.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a solicitat în plen acceptarea reexaminării legii cerută de şeful statului.

Turcan a afirmat: "Solicitarea PNL, astăzi, este de a accepta reexaminarea preşedintelui, de a renunţa la eliminarea taxei radio-tv urmând ca în Camera Deputaţilor şi în Senat să supunem dezbaterii o iniţiativă legislativă de reorganizare a acestor două instituţii, de regândire inclusiv a formulei de finanţare a acestor două instituţii, astfel încât să nu ştirbim democraţia românească de rolul pe care televiziunea şi radioul publice le pot avea. Funcţionarea acestor două instituţii reprezintă un semnal de vitalitate democratică pe care România trebuie să-l dea".

Ea a susţinut că formula votată de Comisia de buget "lasă un gust amar şi o pată neagră pe destinul a două instituţii fundamentale pentru democraţia din România - radioul public şi televiziunea publică".

Liderul PNL a mai spus: "La grămadă am ajuns ca două instituţii atât de importante să aibă parte de la o zi la alta de un viitor incert. Nu se ştie ce se va întâmpla cu statutul angajaţilor acestor două instituţii. Se mută sursa de finanţare de la beneficiarii acestor două instituţii la bugetul de stat şi riscăm să transformăm aceste două instituţii în simple anexe ale finanţatorului, adică ale Guvernului. Cât această taxă se colecta de la o mare parte a populaţiei aveam garanţia că această parte a populaţiei putea fi servită printr-o anumită tematică, printr-o anumită acoperire teritorială. Renunţând la sursa de finanţare riscăm fie să semnăm decesul acestor două instituţii, fie să le transformăm în societăţi comerciale, fie în anexe ale Guvernului fără măcar să fii încercat o reorganizare a acestor două instituţii".

Preşedintele UDMR, deputatul Kelemen Hunor, a afirmat că este necesară o discuţie foarte serioasă pe acest subiect, deoarece televiziunea şi radioul publice nu pot fi lăsate "în nesiguranţă".

Kelemen Hunor a declarat, la dezbateri: "Din cele 102 taxe propuse pentru eliminare nu avem nicio obiecţie pentru 100 de taxe, dar sunt două taxe despre care ar trebui să discutăm foarte serios, este vorba de taxa pentru bugetarea radioului public şi a televiziunii publice. Eu cred că în acest moment Parlamentul României nu poate lăsa în nesiguranţă cele două instituţii eliminând prin această lege taxa radio şi tv şi nelăsând nimic în locul acestor două taxe. Se schimbă toată filosofia de bugetare a celor două instituţii şi, mai mult, se schimbă prin această eliminare toată filosofia de funcţionare a celor două instituţii publice. Eu nu neg că se poate gândi la o altă modalitate de finanţare a radioului şi televiziunii publice, se poate, există modele şi în UE, în trei,patru ţări unde sunt finanţate de la bugetul de stat, dar acest lucru ar însemna să modificăm şi Legea 41/1994 şi filosofia de funcţionare a celor două instituţii".

El a afirmat că anul următor, după controlul Curţii de Conturi, vor fi puse în discuţie salarizările de la cele două instituţii publice.

"Ne vom trezi că am creat haos în cele două societăţi", a adăugat deputatul UDMR.

În final, el a propus retrimiterea la comisia de cultură a reexaminării solicitate de preşedintele Iohannis în cazul legii privind eliminarea celor 102 taxe.

Kelemen Hunor a menţionat: "Dacă vrem să redăm Parlamentului credibilitatea, greutatea în ceea ce priveşte legiferarea şi controlul, atunci cred că acest proiect de lege ar fi trebuit trimis şi la Comisia de cultură. (...) Să ocolim Comisia de cultură este o greşeală uriaşă".

Deputatul PMP Robert Turcescu a susţinut că ar trebui creată o comisie sau un grup de lucru pentru analizarea modului în care sunt cheltuiţi banii la TVR.

Turcescu a afirmat: "Consider că refacerea stratului de credibilitate pentru foarte multe dintre mijloacele de informare în masă din România ar trebui să plece de la Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune. Ele sunt singurele care în acest moment ar putea reface prestigiul profesional al acestei bresle. (...) TVR a obţinut venituri de aproape un miliard de euro în ultimii 13 ani, ce s-a întâmplat cu aceşti bani, unde s-au dus, mai ales că reprezintă mai mult de jumătate din veniturile încasate de TVR în această perioadă? (...) Atunci când discutăm despre TVR, dincolo de a avea sau a nu avea taxa radio-tv colectată în felul în care s-a întâmplat până acum sau direct alocată de la Guvern cred că ar trebui să ne gândim la constituirea unei comisii, grup de lucru care să analizeze şi de pe aceste paliere felul în care se cheltuie banii publici într-un astfel de sistem".

El a criticat comisiile de cultură pentru modul în care au analizat, până în prezent, activitatea TVR.

"Daţi-mi voie să bat obrazul comisiilor de specialitate care au analizat activitatea TVR, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru felul absolut superficial în care mulţi dintre ei s-au uitat asupra rapoartelor de activitate, mai ales a celor de natură financiară", a spus Robert Turcescu.

Deputatul grupului minorităţilor naţionale Miron Ignat a spus că eliminarea celor 102 taxe este în avantajul populaţiei României.

Deputatul ALDE Remus Borza a anunţat că grupul său va vota împotriva cererii de reexaminare.

Borza a afirmat: "Grupul ALDE va vota împotriva solicitării preşedintelui României de reexaminare a acestei legi câte vreme legislativul s-a mai pronunţat pe această chestiune, CCR s-a pronunţat pe excepţia de neconstituţionalitate. Trebuie să ne gândim la cetăţean care este împovărat de taxe".

Deputatul USR Cosette Chichirău a propus discutarea acestor taxe în acelaşi timp cu bugetul.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a motivat necesitatea eliminării taxei radio-tv.

Deputatul social-democrat a spus: "Se plăteşte o taxă care duce la aberaţii. Mai precis, dacă sunteţi cultivator de roşii şi aveţi o seră vreau să vă spun că plătiţi taxa radio-tv chiar dacă nu se uită plantele la televizor. De asemenea, dacă aveţi un cavou la cimitir pentru cineva din familie şi acolo este tras un fir de electricitate plătiţi taxa radio-tv, deşi nu se uită mortul la televizor. Din păcate, aberaţiile acestea, de 12 ani, sunt tot necorectate. Atunci când se vine cu o iniţiativă ca să se elimine această taxă aberantă, ajungem iar la discuţii de acum 12 ani nerezolvate".

În cadrul dezbaterilor, şi deputatul PNL Gugel Ştirbu a solicitat retrimiterea reexaminării la comisia de cultură, însă preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a arătat că această cerere a fost respinsă în Biroul permanent.

Solicitarea de retrimitere la comisia de cultură a fost respinsă de plenul Camerei cu 87 de voturi "pentru" şi 132 "împotrivă".

Deputatul PNL Cezar Preda a propus înainte de exprimarea votului apel nominal, însă solicitarea sa a fost respinsă.

Camera Deputaţilor a respins în calitate de for decizional cererea de reexaminare formulată de şeful statului în cazul legii privind eliminarea celor 102 taxe.

Dragnea: "Aş vrea ca nimeni să nu mai plângă pe umărul TVR şi Radioului public; pot ieşi din politizare"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, după respingerea cererii de reexaminare a legii pentru eliminarea a 102 taxe, că nimeni nu ar trebui să mai "plângă pe umărul" Televiziunii şi Radioului publice, susţinând că abia acum acestea vor ieşi din politizare.

Dragnea a afirmat: "Legea a fost contestată la CCR, Curtea a respins contestaţia şi a declarat-o constituţională. A fost retrimisă la Parlament doar-doar renunţăm la această lege pentru ca românii în continuare să stea ca în perioada comunistă la cozi. Aş vrea să nu mai plângă nimeni pe umărul TVR şi Radioului public, abia de aici înainte aceste instituţii pot ieşi din politizare şi dependenţa faţă de politic, în condiţiile în care în fiecare an prin lege câştigau o sumă foarte clară. Nu au de ce să se mai căciulească nici la prim-ministru, nici la Parlament, nici la ministrul de Finanţe, nici la alt lider politic de influenţă în momentul respectiv".

Potrivit acestuia, "procesul de restructurare necesar în TVR trebuie să înceapă nu sub presiune şi nu dând oamenii afară".

Dragnea a susţinut că nu există niciun motiv pentru ca legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale să nu fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

"Nu mai văd nicio scuză posibilă care ar putea fi inventată ca această lege să nu fie promulgată de preşedinte", a precizat el.

Liderul PSD a afirmat, de asemenea, că nu a mai văzut până acum "atâta înverşunare împotriva unei legi care face atât de mult bine românilor", care va face ca milioane de cetăţeni să nu mai fie umiliţi la cozi şi ca aceştia să nu mai plătească taxe inutile "ce se colectează şi se ţin în bănci".

"Este un pas important din programul nostru de debirocratizare reală, nu trâmbiţată. Noi nu renunţăm la nimic din tot ce am pus în programul de guvernare. Sunt într-adevăr nişte forţe ale răului, care se văd. Forţele care sunt împotriva unor lucruri bune pentru români nu pot fi forţele binelui", a conchis Dragnea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb