Fonduri de investiţii, dar şi români bogaţi s-au arătat interesaţi să cumpere proprietăţi cu probleme, dar au fost dezamăgiţi de numărul mic de oportunităţi, deoarece băncile nu sunt deocamdată dispuse să le scoată pe piaţă, potrivit reprezentanţilor firmei de avocatură Reff&Asociaţii.
"Fenomenul distressed nu s-a consumat în mare măsură. Băncile nu au apăsat pe butonul de declanşare a procesului, deşi au în portofoliu credite neperformante, chiar dacă pe unele le restructurează pentru a oferi termeni mai flexibili. Băncile nu au vrut să pună pe piaţă active la preţuri mici care ar fi declanşat o avalanşă de reduceri de preţuri", a declarat Alexandru Reff, partener la Reff&Asociaţii, afiliată Deloitte România, citat de Mediafax.
El a arătat că băncile preferă să le menţină în bilanţ deocamdată, iar scoaterea pe piaţă a acestor proprietăţi este o chestiune de timp, deşi vor fi unele instituţii de credit care le vor păstra prin structuri specializate.
"Au existat fonduri care au planificat investiţii pentru preluarea de proiecte distressed, dar au fost dezamăgite de numărul mic de oportunităţi de pe piaţă. De asemenea, sunt oameni români bogaţi, care au bani şi care caută oportunităţi. A existat o imobilitate a pieţei dată de bănci, care nu au vrut să-şi asume în suficientă măsură să scoată din portofoliu împrumuturile cu probleme. Băncile mai degrabă vor să preia prin structuri specializate proiectele, pentru a le continua pe unele sau conserva pe altele decât să le vândă acum", a adăugat Reff.
În opinia sa, în următoarele luni nu va avea loc o revenire a pieţei, ci vor fi doar tranzacţii izolate.
"Sunt încă investitori care vor să facă achiziţii, mai degrabă cei care cumpără proprietăţi pentru a le exploata, cum ar fi lanţuri de retail. Având încredere pe termen mediu în piaţa românescă, aceştia consideră că e mai bine să te extinzi acum când poţi să obţii preţuri mai bune. Dar aceste tranzacţii nu vor dezgheţa piaţa, vor fi investiţii izolate", a explicat reprezentantul societăţii.
Unul dintre potenţialii investitori de pe piaţă ar putea fi fondul New Europe Property Investments (NEPI), care a cumpărat anul trecut de la firma Belrom Real Estate parcul comercial European Retail Park Brăila, pentru 63 milioane de euro, iar în acest an o parte din parcul Iris din Piteşti de la Avrig 35. În ambele tranzacţii NEPI a fost asistat de Reff&Asociaţii.
"Fondul NEPI are în negociere câteva tranzacţiii care se vor materializa, unele chiar în acest an. Inves-titorii care plasează banii acum fac calcule sofisticate pentru a plasa banii la un anumit randament, iar orice deviere este păguboasă. Evoluţiile de natură fiscală afectează aceste afaceri. Volatilitatea pieţei, creşterea impozitelor, modificarea comportamentului de consum influenţează deciziile investitorilor", a adăugat Reff explicând influenţa ultimelor măsuri anunţate de autorităţile din România.
Avocatul a arătat că investitorii pe care compania îi asistă nu sunt interesaţi de "specularea unui context de distressed", ci de certitudinea că vor obţine venituri viitoare din proiectele achiziţionate.
În ceea ce priveşte activitatea firmei, Reff spune că "nu e mai rău decât în 2009" şi chiar se constată un ritm lent de ameliorare.
"Anul a început cu o oarecare speranţă de revenire a pieţei de M&A pentru că erau semnale de redresare economică şi de relansare a creditării pentru achiziţii pe pieţele internaţionale. Noi am avut un număr mai mare de mandate, dar la jumătatea anului constatăm un ritm lent, modest, de ameliorare faţă de anul 2009. Nu e mai rău decât în 2009, dar este şi greu să spun că ce a fost mai rău a trecut. Nu este perioada cea mai grea pentru noi, începutul anului 2009 a fost cel mai dificil pentru că mulţi clienţi erau paralizaţi, nu voiau să facă nimic; între timp cererea de asistenţă juridică a crescut", a precizat Reff.
În 2009, Reff şi Asociaţii a asistat clienţi în tranzacţii în valoare de peste un miliard de euro în principalele zone de practică, respectiv fuziuni şi achiziţii, finanţări bancare şi tranzacţii imobiliare.
"Anul acesta am avut solicitări mai multe, au existat mandate de fuziuni şi achiziţii, chiar dacă mai mici decât anul trecut. De asemenea, pe partea de banking am reuşit restructurări de ordinul a sute de milioane de euro, dar negociem şi credite noi pentru proiecte imobiliare. Pentru anul acesta nu am realizat statistici şi este devreme, sunt tranzacţii în derulare despre care nu ştim dacă se vor consuma. Sentimentul meu este că suma totală a tranzacţiilor asistate va fi mai mică decât anul trecut, dar să vedem", a mai spus Reff.
Societatea asigură consultanţă în diverse aspecte specifice dreptului afacerilor, precum fuziuni şi achiziţii, drept societar şi comercial, drept bancar şi piaţă de capital, imobiliar, dreptul muncii, litigii comerciale şi fiscale, precum şi proprietate intelectuală.