Reformă şi schimbare

Cu doar cîteva luni înaintea verdictului care va stabili dacă România devine membră a Uniunii Europene în 2007, sau mai aşteaptă, confuzia cu privire la ce se petrece cu societatea şi cu oamenii luaţi ca individualităţi, în aventura colectivă pe care am pornit-o în Decembrie 1989, rămîne la fel de impenetrabilă. De 15 ani, o întrebare este repetată obsesiv, fără a primi niciodată un răspuns satis-făcător: De ce durează tranziţia atît de mult, la noi? Atît de mult, încît ne-am resemnat să o considerăm forma eternizată a societăţii româneşti, cu siguranţă una care va continua şi după admiterea în Uniunea Europeană.

Prelungirea nedefinită a tranziţiei este considerată de unii o fatalitate. Am pornit suişul nu de la poalele muntelui, ci de pe fundul adînc al mării în care muntele se reflectă atrăgător. Sînt atîtea de făcut, încît unităţile de timp obişnuite devin neîncăpătoare. Ce să faci cu ziua, săptămîna sau anul, cînd ai nevoie de decenii, secole sau generaţii? Teza a fost lansată imediat după Decembrie 1989 de Oracolul din Dămăroaia, care ne-a spus că, înainte de 20 de ani, nici măcar nu trebuie să visăm la democraţie funcţională, stabilă, solidă. Nu ne-a spus nimic despre cît ar trebui să treacă pentru ca să avem economie de piaţă, adminis-traţie a treburilor publice asigurată de profesionişti a căror lege morală absolută să fie Legea şi Interesul Cetăţeanului. Cît ar trebui să treacă pînă să avem justiţie capabilă să susţină funcţionalitatea relaţiilor umane, nu să le paraziteze sau mai rău, să le distrugă. Cît ar trebui să treacă pentru ca normele de civilizaţie să devină moneda curentă şi pentru români, de la organizarea şi amenajarea spaţiului public, pînă la serviciile indispensabile lumii moderne. Cît ar trebui să treacă pentru ca politicienii să devină susţinători principali ai normalităţii democratice, nu sursa principală a disfuncţionalităţilor, obstacolelor şi a dezastrelor socio-economice. Teza aceasta, chiar dacă a enervat pe mulţi, a convins pe încă şi mai mulţi, pentru că "ilustrările" dau năvală peste noi, zi de zi şi ceas de ceas. Ceea ce nu au văzut decît puţini este "otrava-somnifer" care se ascunde sub învelişul de "raţionalitate" al acestei faimoase teze. La limită, conform acestui concept, dacă ne culcam cu toţii în 1989 şi ne sculam peste 20 de ani, miracolul ne-ar fi aşteptat gata să ne însenineze zilele! Dacă nu vrem să dormim, putem să mergem în ţări mai calde sau mai normale. Iar dacă nu, să nu ne mirăm de ce ni se întîmplă! Încă şi mai rău, teza întîrzierii radicale a societăţii româneşti ascunde cea mai puternică jus-tificare a ceea ce avea să se întîmple în perioada "tranziţiei". Nu speraţi la altceva, ceea ce vedeţi este inevitabil! Tranziţia este lungă pentru că am pornit-o de jos şi dacă este urîtă, plină de miasme, asta e, n-ai ce-i face! Cui nu-i place să stea acasă, dar să nu aibă pretenţii!

Cea de-a doua "explicaţie" dată sindromului de "tranziţie perpetuă" a fost "deficitul de reformă". Opoziţia la PSD, fie că a fost sub formă "civică", fie sub cea a amalgamelor electoral-politice, a excelat în utilizarea aces-tui şablon. Dar, nu a avut monopolul! PSD-ul a spus chiar el, mai ales după cîte un eşec electoral, că, dacă ar fi făcut mai multă reformă, probabil nu ar fi pierdut atît de mult, ba chiar ar fi avut de cîştigat. Acelaşi argument este folosit şi din interiorul PSD pentru a explica "criza" partidului. El nu s-a reformat suficient!

Luînd de bună ideea inventată de specialiştii în "găselniţe electorale", politicienii actualei coaliţii de guvernare sînt animaţi de acelaşi ideal: să dea ţării cît mai multă reformă, doar-doar i-o împlini, cît să-i ajungă! Cu greu s-ar putea găsi ilustrări mai bune decît comportamentul miniştrilor justiţiei şi ai sănătăţii. Doi oameni ce se sforţează din răsputeri, pe fiecare minută, să mai producă măcar un gram în plus din miraculoasa substanţă numită "reforma". Atît de imperioasă este dorinţa lor de a fi utili şi atît de mari sforţările pe care le fac, încît nu mai au timp să bage de seamă că rezultatul "reformelor" de care se tot ocupă modifică prea puţin peisajul funcţional al domeniilor pe care le păstoresc.

Ideea că "reforma prea puţină" e de vină pentru prelungirea tranziţiei are şi ea un viciu de fond. Confuzia termenilor "reformă" şi "schimbare". Să presupunem că pe lume, ca şi în ceruri, nu ar exista decît "Iad" şi "Rai" şi locuitorii Iadului, nemulţumiţi de starea în care se află, hotărăsc să-şi făurească şi ei Raiul lor. Dacă Partidul reformei ar cîştiga alegerile, el ar proclama simplu: Iadul nu este decît un Rai cu "deficit de reformă". Tot ce trebuie făcut este "cît mai multă reformă". Schimbi cazanele de smoală vechi, cu unele noi; imporţi alte centrale termice pentru asigurarea focului continuu şi scăderea consumului de gaze; aduci lemne şi cărbuni cu putere calorică mai mare; privatizezi industria cazanelor, mai modifici ceva la legea impozitului, introduci TVA-ul, liberalizezi treptat piaţa de capital etc. Pui Dracii să se spele şi să se parfumeze, ca să nu mai pută, le pui căciuliţe pe cap, să nu li se mai vadă coarnele şi halate lungi, să le ascundă cozile, adaugi la pucioasă compuşi moderni odorizanţi, scurtezi procesul tehnologic de înălbire a păcătoşilor, care nu vor mai aştepta o eternitate în cazane, pînă să fie "purificaţi", iar pentru cei care nu rezistă, reziduurile vor fi reciclate, pentru ca Iadul să devină ecologic etc. La sfîrşitul tuturor reformelor, însă, un observator va băga de seamă că Iadul a rămas tot Iad! Şi atunci, entuziaştii o vor lua de la capăt cu alte şi alte reforme!!!

Adevărata cauză pentru care România este rătăcită în tranziţie, şi aşa va intra în Uniunea Europeană, este tocmai apetitul uriaş pentru "reformă" al celor care au avut în mîini frîiele puterii. Cuplat, desigur, cu opacitatea şi opoziţia lor absolută la ideea de schimbare radicală, la nivel de concept, de paradigmă. Abia integrarea în Uniunea Europeană va crea şansa apariţiei în iadul nostru cel de toate zilele a "Partidului Schimbării", capabil să facă concurenţă serioasă singurului partid pe care l-a creat tranziţia, "Partidului Reformei".