REVISTA PRESEI - 25.05.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 mai 2010

ADEVĂRUL

Bugetarii pregătesc o "grevă în valuri"

Sindicatele mai au de bifat doar câteva proceduri pentru a declanşa greva generală bugetară la 31 mai. Cele mai costisitoare şi mai inconfortabile pentru cetăţeni se anunţă a fi grevele de solidaritate. Transporturi. Lucrătorii de la CFR ameninţă că vor opri toate trenurile, fie că sunt de marfă, fie că sunt de călători. Decizia finală va fi luată mâine. Tot în semn de solidaritate va fi blocat şi transportul în comun din Bucureşti. Cei 600.000 de călători care folosesc în fiecare zi metroul şi cei circa 500.000 ai regiei locale de transport vor trebui să găsească alternative pentru a ajunge la muncă.

Băsescu, indicaţii către Coaliţie

Măsurile de austeritate asumate de Executiv şi alte eventuale propuneri vor fi discutate astăzi de preşedintele Traian Băsescu cu reprezentanţii grupurilor parlamentare care susţin Guvernul. Şeful statului vrea să se asigure de susţinerea tuturor parlamentarilor Puterii înainte ca premierul să-şi asume răspunderea în Parlament pe pachetul de măsuri şi ca Opoziţia să vină cu testul moţiunii de cenzură.

Soluţiile anticriză de la Stâna Dracilor

Ciobanii ştiu ce măsuri ar trebui să ia guvernanţii pe timp de recesiune: să-şi diminueze salariile mari, să scadă pensiile în funcţie de venit, iar sindicaliştii să renunţe la greve. În localitatea cărăşeană Rudăria, cei mai mulţi oameni trăiesc din pensii. Şi alea li se vor diminua cel mai probabil cu 15%.

Ţeapă cu SMS-uri false semnate "Emil Boc"

O timişoreancă este acuzată că a folosit numele prim-ministrului pentru înşelăciuni. Loredana Vădrariu, de 27 de ani, este cercetată în libertate pentru că s-a dat procuror DNA şi a încercat să vândă terenuri ale Primăriei Timişoara. Timişoareanul Zlatomir Roicov, de 41 de ani, a trăit aproape un an de zile cu impresia că face afaceri prin SMS cu premierul României, Emil Boc.

România, o ţară a şantierelor părăsite

Tot mai mulţi români vor renunţa la achiziţia sau la construirea unei locuinţe. Setul de măsuri de austeritate anunţat de Guvern va avea un efect devastator asupra pieţei imobiliare interne, sunt de părere specialiştii din domeniu. Scăderea salariilor în sectorul bugetar va crea o stare de nesiguranţă în rândul celor care aveau în plan achiziţionarea unei locuinţe sau demararea unei investiţii imobiliare în viitorul apropiat, consideră Daniel Zamfirescu, manager al firmei de consultanţă imobiliară Activ Imob.

Germania dă o lecţie de austeritate

Guvernul de la Berlin va tăia cheltuielile publice cu zece miliarde de euro pe an. Executivul german este decis să ofere exemplul personal statelor din zona euro, prin adoptarea unui program dur de reducere a facturii bugetare.

CURENTUL

Cezar Corâci - calul troian al liberalilor în patronate

Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903, a anunţat ieri că structura patronală pe care o reprezintă nu mai susţine memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi că se va abţine de la vot în Consiliul Economic şi Social (CES). "Nu susţinem memorandumul în forma actuală. Pe de altă parte, nu cred că este treaba patronatelor să decidă asupra scăderii salariilor bugetare şi a pensiilor", a spus Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903. Curioasă declaraţie, mai ales că vineri, după întâlnirea cu premierul Emil Boc, Corâci spunea, dimpotrivă, că UGIR-1903 susţine scrisoarea către FMI.

PSD implică PES în războiul de gherilă contra Cabinetului Boc

După ce au căutat să se folosească de presiunea străzii în războiul de uzură pe care îl poartă cu membrii Cabinetului Boc, liderii social-democraţilor au apelat la un artificiu de imagine prin asocierea cu fraţii mai mari de la PES (n.r. - socialiştii europeni) într-o declaraţie comună împotriva dreptei europene, vinovată de distrugerea "statului bunăstării".

Videanu: Creşterea TVA cu 5% ar fi crescut inflaţia cu nouă procente

O creştere a nivelului fiscalităţii ar fi afectat întreaga populaţie aproape în aceeaşi măsură în care vor fi afectaţi bugetarii de preconizatele reduceri, spune ministrul Economiei, Adriean Videanu. Ministrul a spus că decizia reducerii cheltuielilor bugetare a fost luată în defavoarea celei de creştere a taxelor după efectuarea unei analize cu specialiştii Băncii Naţionale şi cu specialiştii din Academia Română.

E plin de oameni care primesc venitul minim garantat şi nu se duc să culeagă o prună din livadă"

În vremuri de criză, guvernul a descoperit şi aberaţia numită venitul minim garantat, adică banii primiţi de-a valma atât de oameni cu reale nevoi, cât şi de şmecheri sau leneşi sadea care cheltuie lunar banii la cârciumă. Potrivit legii, venitul minim garantat este de la 125 lei pentru o persoană singură, până la 462 lei pentru familiile formate din cinci persoane, plus câte 31 de lei pentru fiecare altă persoană care face parte din familie, dacă este o familie mai mare de cinci persoane.

Marfă, de Tia Şerbănescu

Directorul general al FMI, dl Strauss-Kahn, a făcut vâlvă la Bucureşti mărturisind la Paris că Fondul a cerut "mărirea impozitelor şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi" dar guvernul român a optat pentru "tăierea salariilor funcţionarilor". Nimic nou! Dl Strauss-Kahn confirmă că FMI dorea mărirea CU şi TVA. A spus-o foarte clar dl Băsescu: "nu învinuiţi FMI, tăierea salariilor şi pensiilor este soluţia noastră". Cu alte cuvinte (şi din acelaşi film), nu trageţi în FMI, dom" Semaca, sunt eu, Lăscărică - iar soluţia e made in Romania, tăierile sunt produse româneşti, nu cireşe greceşti.

CURIERUL NATIONAL

Reclamele din ziare fug spre paginile de net

Iniţiative: Veniturile din publicitate ale presei scrise vor scădea cu 27- 30%, în 2010. The Group: Cea mai mare parte din bani se va îndrepta către ediţiile online. Infinit Solutions: Printul nu şi-a pierdut total atractivitatea, ci nu mai ocupă prima poziţie în mixul de marketing. Anul acesta, încasările din publicitate ale presei tipărite sunt cele mai mici din ultimii zece ani, iar jucătorii din industria locală de advertising estimează că până la finele anului piaţa de print va scădea cu 27-30%, comparativ cu 2009. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că presa tipărită şi-a pierdut total atractivitatea.

Controlori de lux: ARR cumpără berline cu 32.000 euro fiecare

Începerea procedurilor de adjudecare va avea loc la 15 iulie 2010. Maşinile personalizate vor fi livrate la sediul instituţiei. Ţara arde şi baba se piaptănă! În plină criză financiară, când guvernanţii caută soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare, Autoritatea Rutieră Română (ARR) vrea să cumpere nu mai puţin de 31 de autospeciale "personalizate, destinate activităţii de control în trafic", pe care este dispusă să cheltuiască 3.481.501,5 lei fără TVA, adică 986.426 euro cu TVA. Or, asta înseamnă că pentru fiecare maşină va da aproximativ 32.000 euro...

UniCredit: Euro are o şansă din 50 să dispară

Alessandro Profumo: Riscul destrămării zonei euro a crescut în câteva luni de la 0% la 2%. ""Oficialii europeni trebuie să limiteze temerile privind extinderea crizei din Grecia şi să reducă deficitele bugetare"". Riscul destrămării zonei euro a crescut în câteva luni de la 0% la 2% însă rămâne minim, chiar dacă moneda este subminată de lipsa de voinţă politică necesară rezolvării crizei datoriilor, a declarat directorul general al UniCredit, Alessandro Profumo, pentru Bloomberg, informează Mediafax.

UE schimbă regulile jocului cu norul de cenuşă

Comisia Europeană a decis, în urma numeroaselor critici aduse de companiile aeriene, ca, în cazul unei noi erupţii vulcanice, să minimizeze restricţiile de zbor. Reguli mai flexibile şi o instituţie specializată sunt ultimele mutări de la Bruxelles, pentru a contracara numeroasele critici aduse de companiile aeriene, în urma închiderii spaţiului aerian de luna trecută. Erupţia deja faimosului vulcan islandez Eyjafjallajokul a adus transportatorilor aerieni pierderi de peste 2 miliarde de dolari, a afectat circa 10 milioane de pasageri şi a dus la cele mai extinse restricţii de zbor de la al doilea Război Mondial încoace.

EVENIMENTUL ZILEI

Săptămâna de foc a guvernului Boc

În această săptămână, guvernul trebuie să răspundă la marea provocare de care depinde viitorul ţării. După cum a promis, executivul îşi va asuma răspunderea pe pachetul de legi care va pune în aplicare reducerile de pensii, salarii şi indemnizaţii. Însă, cu toate etapele pe care trebuie să le parcurgă, măsurile nu vor putea intra în vigoare de la începutul lunii iunie, aşa cum au fost anunţate.

Marea Neagră, rezervorul de petrol "ascuns" al României

Suprafaţa câştigată la Haga ne poate aduce beneficii consistente dacă estimările de atunci se vor adeveri. Cu o producţie de hidrocarburi pe uscat în declin de la an la an, România scoate ultimul as din mânecă pentru descoperirea unor cantităţi importante de gaze şi petrol: Marea Neagră. Puţin explorată în zona de mare adâncime şi în cea care a revenit României după procesul de la Haga.

Aurul ar putea ajunge la 35.000 euro pe kilogram

Cotaţia este preconizată de mai mulţi specialişti din domeniu pentru acest an. Cu toate acestea, în momentul de faţă metalul preţios a ajuns la o valoare mai mică de 30.000 euro/kg. După ce a înregistrat o creştere semnificativă, aurul a revenit în atenţia populaţiei. Cu toate acestea, creşterea s-a simţit destul de greu în piaţă.

Topul celor mai bune produse bancare de pe piaţă

Clasamentul făcut de revista "Capital" ţine cont de o serie de criterii, precum flexibilitatea creditului sau suma maximă. În cazul depozitelor au contat comisioanele percepute şi dobânzile. Piaţa bancară a suferit o întorsură radicală faţă de anul trecut. Acum un an, bancherii le închideau uşa clienţilor consideraţi prea riscanţi şi duceau o gravă lipsă de lichiditate pe care voiau să o acopere cu dobânzi-record la depozite.

FINANCIARUL

Patronatele cer un împrumut de 20-30 mld. euro pentru investiţii

Mediul de afaceri reaminteşte guvernului că nu a luat măsuri de relansare economică. În condiţiile în care în ultima vreme se vorbeşte doar despre reducerea salariilor din sectorul bugetar şi a pensiilor, patronatele atrag atenţia că aceste măsuri sunt inutile fără un plan de relansare economică. UGIR-1903 şi CONPIROM solicită angajarea unui credit de 20-30 de miliarde de euro destinat exclusiv investiţiilor. În acelaşi timp, patronatele amintite se vor abţine de la votarea memorandumului în Consiliul Economic şi Social.

25 miliarde lei, valoarea titlurilor de stat ajunse la scadenţă în acest an

Ritmul creditării ar putea creşte dacă nu se vor reduce cheltuielile bugetare. Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an 24 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar, mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Trecerea de la creştere economică la recesiune şi majorarea deficitului bugetar ar putea mari ritmul creditării statului. Randamentul titlurilor de stat se apropie de minim şi evoluţia lor va depinde în mare parte de aplicarea măsurilor stabilite cu FMI, dar şi de politica BNR.

Ministerul Economiei se pregăteşte să renunţe la Şantierul Daewoo Mangalia în favoarea coreenilor

Statul nu mai încasează chiria anuală de 300.000 de lei, în timp ce acţionarul coreean contribuie cu o infuzie de fonduri. Majorarea de capital este necesară în vederea garantării unui credit de la bănci. Se pregăteşte o mişcare strategică la Şantierul Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries sau este vorba doar de o măsură anticriză?

Germania vrea să impună o disciplină financiară de fier în Uniunea Europeană

Miniştrii de Finanţe ai Uniunii caută cele mai bune răspunsuri la noua criză a datoriilor. Blocarea anumitor subvenţii din fonduri UE, suspendarea drepturilor de vot în Uniune, declararea insolvenţei şi chiar excluderea din zona euro sunt câteva dintre propunerile Germaniei de sancţionare a ţărilor europene, ale căror finanţe naţionale intră în derivă. Poziţia celei mai mari economii europene este motivată de statutul de principal finanţator al mecanismului de stabilizare financiară a zonei euro, iniţiat de UE şi FMI.

S. Vlădescu: Până anul viitor ar trebui concediaţi 170.000 de bugetari

Acum se lucrează la criteriile de selecţie care vor sta la baza disponibilizărilor. Disponibilizări şi reduceri de salarii în sectorul bugetar este schema după care lucrează Executivul în vederea reducerii deficitelor, potrivit angajamentelor asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional. Reprezentanţii administraţiilor locale aşteaptă o confirmare ca programele de disponibilizări colective sunt certe, pentru a întocmi listele cu oamenii care vor fi trimişi acasă.

România turistică, promovată pe Google şi Yahoo cu 200.000 euro

Bugetul este considerat generos de către reprezentanţii regiilor online, campania demarând după anunţarea brandului. După ce şi-a încercat norocul pe CNN şi Eurosport, unde au fost derulate cele mai costisitoare campanii de promovare de până acum, oferta turistică a României va fi popularizată, în 2010, pe Google şi Yahoo. Bugetul de promovare online pe cele două portaluri este de 200.000 de euro.

O zi de grevă generală provoacă pierderi de 10 milioane de euro

Jumătate din această sumă provine din blocarea întregului palier al Transporturilor. Luni, 31 mai 2010. Grevă aproape generală. Spitale închise, examene naţionale blocate, gări şi autogări goale, ghişeele administraţiilor locale cu obloanele trase. Aşa riscă să arate România în prima zi a săptămânii viitoare, paralizată în aer, pe şi sub pământ, dacă ne referim un pic şi la Metrorex. Profesorii şi funcţionarii din Administraţie anunţă grevă pe termen nelimitat.

GÂNDUL

NASA avertizează că 2010 este cel mai cald an. În România nu se ştie. Deputaţii au tăiat Laboratorul de Prognoză ANM, supăraţi pe vreme

În timp ce de afară vin prognoze îngrijorătoare şi din surse credibile - cea mai recentă este cea de la NASA, potrivit căreia 2010 va fi cel mai cald an din istorie, în România nu ştim cum va fi vremea decât în următoarele 7 zile. De la începutul anului, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi-a închis Laboratorul de Prognoze de lungă durată, unde lucrau trei oameni.

Băncile execută case de jumătate de miliard în 2010. Vezi harta zonelor "calamitate"

Bancherii stau pe un munte de bani pe care nu ştiu sau nu pot să îl exploateze: executările silite. Explicaţiile sunt multiple, de la lipsa de pricepere în a vinde o casă la mafia executorilor bancari, care, de multe ori, îşi vând între ei case şi terenuri la preţuri infime.

Dolarul, "singura valută forte care va mai conta în viitorii 10 ani"

Euro a pierdut mult din credibilitate, iar criza în care Europa se adânceşte nu lasă loc de speranţe prea mari pentru următorii ani. În condiţiile în care nici lira sterlină, nici yenul japonez nu o duc bine, dolarul redevine moneda preferată pentru investitori. Dolarul va deveni cel mai probabil singura valută forte în care investitorii vor mai avea încredere în următorii 10 ani, se arată într-un raport al firmei de asistenţă financiară UBS AG.

Licitaţii de un miliard de euro la CFR. Pe unde ni se promite iar că zburăm cu 160 km/oră

CFR SA va lansa în acest an licitaţii în valoare de peste un miliard de euro, pentru modernizarea a 120 km de cale ferată. Proiectele, finanţate din bani europeni, sunt prevăzute a se încheia în 2015. Chiar dacă în momentul de faţă se poate circula cu 140 km/oră doar pe un tronson de 90 km, între Bucureşti şi Câmpina, oficialii CFR SA au planuri ambiţioase pentru 2015, când promit că trenurile se vor deplasa cu viteză sporită pe 620 km.

JURNALUL NAŢIONAL

În Harghita şi Covasna, românii sunt "pierderi colaterale

Municipiul Sfântu Gheorghe se află la o "aruncătură de băţ" de Braşov. N-ai bănui că graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna desemnează de fapt un hotar spre o realitate dură. Aici, etnicii români şi cei maghiari trăiesc în două lumi paralele, în care copiii, cu toate că nu sunt muţi, sunt nevoiţi să se înţeleagă prin semne dacă vor să se joace împreună şi nu se resping pe motive etnice.

ANRE - Agenţia nepoţilor

"Nepotul competent" este o specie apărută în România în decursul guvernărilor succesive. Ciclul de viaţă al nepotului competent prezintă mai multe stadii de dezvoltare: iese din găoace anonim, dar devine expert într-un timp foarte scurt, exact în momentul în care vreo instituţie de stat are nevoie de inteligenţa sa sclipitoa-re. Se pricepe la orice, mai ales dacă tatăl, mama, un unchi sau o rudă îndepărtată conduc vreo autoritate a statului.

Blat Parlament - hotelieri

Sumele cheltuite pe cazarea deputaţilor sunt iar subiect de discuţie în şedinţa de azi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, mai-marii aleşilor chinuindu-se de vreo săptămână să gasească o formulă de a mai tăia un pic din bugetul aferent acestui capitol. 171 de deputaţi sunt cazaţi în Bucureşti pe banii Camerei Deputaţilor.

România, ţara măsurilor draconice

Guvernul Boc a propus un program de austeritate care a lăsat toată Europa cu gura căscată. Nici Grecia, aflată în pragul falimentului, nu a tăiat 25% din salariile publice şi 15% din pensii, ci doar a renunţat la cel de-al 13-lea şi al 14-lea salariu. Majoritatea statelor din UE au îngheţat salariile şi pensiile, dar au crescut TVA cu unu-două procente şi au taxat drastic veniturile mari.

ZIARUL FINANCIAR

Volatilitatea extremă a Bursei îi trimite în corzi pe investitori. Cine mai rezistă?

SIF-urile au pierdut 38% din valoare într-o lună şi jumătate. Niciun analist nu riscă acum o previziune. Indicele BET al celor mai importante zece companii de la Bursa de Valori Bucureşti a coborât sub pragul de 5.000 de puncte, nivel pe care îl înregistra în cel mai negru moment din istoria recentă a pieţelor de capital, respectiv căderea Lehman Brothers din toamna lui 2008.

BNR a ţinut leul în frâu, dar cu preţul fluctuaţiei dobânzii

Evoluţia cursului euro nu a mai dat dureri de cap românilor în prima parte din 2010, însă preţul stabilităţii a fost decontat pe piaţa monetară, unde dobânzile au înregistrat fluctuaţii considerabile, mişcându-se între 2% şi 9% pe an. Leul a fost mult mai stabil în faţa euro decât zlotul polonez sau forintul maghiar, care au înregistrat atât aprecieri, cât şi deprecieri sensibil mai mari în cele aproape cinci luni scurse de la începutul anului.

KPMG: Trecerea băncilor la standardele internaţionale de raportare financiară ar aduce mai mulţi bani la buget

Majoritatea băncilor sunt pregătite să treacă la standardele internaţionale de raportare financiare (IFRS), iar situaţia ar fi convenabilă şi pentru autorităţile fiscale având în vedere că pe acest sistem de raportare a rezultatelor financiare provizioanele sunt mai reduse şi profiturile mai mari, ceea ce ar aduce mai mulţi bani la buget. Anul trecut profitabilitatea băncilor a fost diminuată drastic de creşterea costurilor cu provizioanele, pe fondul deteriorării accelerate a portofoliilor de credite, care înregistrau întârzieri la plata ratelor.

Uniformizarea CAS ar duce la creşterea contribuţiilor de şapte ori în cazul profesiilor liberale

Unificarea bazelor de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale de pensie şi sănătate ar duce la o creştere de aproape 7 ori a sumelor plătite faţă de nivelul actual în cazul persoanelor care desfăşoară activităţi independente, susţine Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR). În prezent, dacă o persoană fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent realizează un venit lunar net impozabil de 1.000 de euro, suportă o cheltuială cu asigurările sociale de pensii de minimum 45 de euro (190 de lei).

Cu active de 2,5 mld. lei, câştigurile celor mai mari manageri de fonduri de-abia trec de cateva milioane

Cel mai mare administrator de fonduri mutuale, Erste Asset Management, cu active în portofoliu de 1,5 miliarde de lei, a încheiat anul trecut cu un profit de 0,2 milioane de lei, în timp ce al doilea clasat, Raiffeisen Asset Management, care administrează peste un miliard de lei, a câştigat 2,2 milioane de lei în 2009.

Panica, la ea acasă pe Bursă. SIF-urile au pierdut 38% într-o lună şi jumatate

Odată cu scăderea abruptă a Bursei din ultimele săptămâni, investitorii de pe piaţa de capital încep să rememoreze momentele dramatice care s-au petrecut în urmă cu circa un an şi jumătate, când una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, Lehman Brothers, şi-a anunţat falimentul.

Dobânzile cheie Libor şi Euribor cresc din nou din cauza tensiunilor de pe pieţe

Aprobarea proiectului de reformă a sistemului financiar din Statele Unite şi criza datoriilor din zona euro vor continua să majoreze Libor şi Euribor, dobânzi-cheie de pe pieţele de capital, care afectează consumatorii şi companiile, semn al tensiunilor din sistemul bancar şi al temerilor privind economia mondială, scrie Financial Times.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb