REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 20.04.2011

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Revista Presei / 20 aprilie 2011

FINANCIAL TIMES

Nasdaq-ICE a lansat o nouă ofertă pentru NYSE Euronext

Nasdaq OMX şi IntercontinentalExchange şi-au îmbunătăţit oferta pentru preluarea NYSE Euronext, propunând plata unor despăgubiri de 350 de milioane de dolari dacă afacerea va fi blocată de autorităţile de reglementare. În urmă cu o săptămână, conducerea NYSE Euronext a respins oferta ostilă de 11,3 miliarde dolari de la Nasdaq şi ICE.

RBS schimbă conducerea unei divizii

Royal Bank of Scotland (RBS) schimbă conducerea diviziei de investment banking după ce unul dintre executivii de top a suferit un accident. Marco Mazzucchelli va părăsi funcţia de director executiv adjunct al diviziei de operaţiuni bancare globale şi operaţiuni de piaţă din cadrul RBS, în urma unui accident de schi, spun surse apropiate băncii.

Toyota opreşte şase săptămâni producţia din America

Producţia realizată de compania niponă Toyota în America de Nord va fi întreruptă cel puţin până la începutul lunii iunie, din cauza crizei de componente din Japonia, în urma cutremurului care a afectat ţara luna trecută.

WALL STREET JOURNAL

Profitul J&J, în scădere

Compania americană Johnson & Johnson a raportat, pentru primul trimestru din 2011, o scădere de 23% a câştigurilor sale, în ritm anual: 3,48 miliarde dolari, de la 4,53 miliarde dolari.

Motorola amână lansarea Droid Bionic

Motorola Mobility Holdings Inc. din SUA va amâna lansarea primului telefon inteligent 4G, Droid Bionic, ca să facă unele modificări la acest aparat. Potrivit Motorola, Droid Bionic, care trebuia să apară pe pieţe în trimestrul al doilea, va fi lansat în vară, prin intermediul companiei Verizon Wireless.

NEW YORK TIMES

IBM are profituri peste aşteptări

Compania americană IBM, cu activităţi în sectorul IT, şi-a majorat cu 10% profitul în primul trimestru din acest an, la 2,9 miliarde dolari.

Câştigurile Intel sporesc în baza vânzărilor

Producătorul american de cipuri Intel anunţă creşterea cu 29% a profitului său în primul trimestru din 2011, la 3,16 miliarde dolari, de la 2,44 miliarde dolari în anul anterior. Vânzările au sporit cu 25% în perioada de raportare, la 12,8 miliarde dolari.

Exporturile Japoniei s-au redus cu 2,2% în martie

Exporturile Japoniei au scăzut cu 2,2% în martie, în ritm anual, ca urmare a întreruperii activităţii unor companii din cauza cutremurului devastator care a afectat ţara luna trecută. Valoarea exporturilor nipone a fost de 5.900 miliarde yeni în martie 2011.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb