REVISTA PRESEI MONDENE - 27.01.2011

I. C.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 27 ianuarie 2011

Cancan

Marius Tucă a fost jefuit de ziua mamei sale

Vila celebrului ziarist Marius Tucă, situată în cartierul Primăverii, a fost călcată de hoţi duminică seara. Jurnalistul se afla la petrecerea organizată de ziua mamei sale. Potrivit poliţiştilor bucureşteni, incidentul s-ar fi produs între orele 14.00 şi 20.00, interval în care ziaristul a lipsit de acasă. Se presupune că hoţii ar fi sărit gardul, după care au intrat în vilă prin forţarea unei încuietori.

Click

Românca lui Berlusconi s-a întors la miliardarul ei

Devenită celebră după ce a fost fotografiată de paparazzi italieni în timp ce intra în vila premierului Silvio Berlusconi, românca Florina Marincea a fost fotografiată, din nou, la braţul magnatului Stefano Ricucci.

Cei doi au fost zăriţi împreună mai întâi într-un restaurant din Roma şi atunci s-au născut primele întrebări cu privire la ciorba reîncălzită. Bârfele s-au dovedit întemeiate. Frumoasa româncă şi italianul milionar şi-au petrecut noaptea împreună la Milano şi nu s-au ferit când au fost fotografiaţi.

Click

Rocsana Marcu a renunţat la procesul de paternitate

În urmă cu trei ani şi jumătate, Rocsana Marcu a adus-o pe lume pe micuţa Mayra şi, o bună perioadă de timp, nu a dorit să dezvăluie identitatea tatălui micuţei.

Totul a ieşit la iveală printr-un scandal monstru, în care actriţa îi cerea fostului său iubit, Adrian Iliescu, fiul primarului din Giurgiu, să facă un test de paternitate, apoi să îşi recunoască fiica legal.

"Rocsana a renunţat definitiv la proces. Nu ne-am mai vorbit pentru că nu avem ce", a declarat Adrian Iliescu, pentru Click.

Click

Larry Hagman, din nou în rolul lui J.R. în "Dallas"

Actorul, care va împlini anul acesta vârsta de 80 de ani, îl va reînvia pe egocentricul afacerist texan. Noul serial, care va fi o continuare a celebrului "Dallas", va prezenta povestea lui John Ross (fiul lui J.R. şi Sue Ellen), şi a lui Christopher, băiatul adoptat de Bobby şi de Pamela.

Liberatea

Mihaela Moraru, nepoata lui Nicolae Ceauşescu: "Nu l-am iubit pe unchiul meu"

"Mihaela Moraru Ceauşescu, nepoata fostului dictator Nicolae Ceauşescu, a declarat, miercuri, în emisiunea "Drept la ţintă" că nu şi-a iubit unchiul, deoarece nu a avut o relaţie apropiată cu acesta.

În afară de parinţii şi copiii mei nu iubesc pe nimeni. Normal că nu l-am iubit pe Ceauşescu. A fost un unchi care mi-a fost drag, dar atât. Mă uit fără probleme la imaginile care sunt prezentate cu el la televizor, dar nu la cele în care îl scoate din tab. E adevărat însă că există ceva sentimente, deoarece, bună sau rea, fac parte din această familie", a spus Mihaela Moraru Ceauşescu.

Libertatea

Andreea Raicu militează pentru salvarea câinilor vagabonzi şi caută stăpâni pentru aceştia

Mare iubitoare de animale, Andreea Raicu vrea să le găsească stăpâni câinilor vagabonzi. Astfel, vedeta Prima TV s-a alăturat iniţiativei unor prieteni care au creat un adăpost pentru câinii găsiţi pe străzile Capitalei şi încearcă să le găsească locuinţe acestora.

"Am nişte prieteni buni care pe lângă faptul că sunt foarte talentaţi în ceea ce fac, extrem de creative, au ceva care pe mine una mă sensibilizează: iubesc câini. Dar nu îi iubesc doar de la distanţă, ci încearcă să le facă viaţa mai frumoasă. Sincer, la început când am auzit asta am crezut că au grijă de ei în sensul în care dacă văd un cuţu bolnav pe stradă, îl duc la doctor sau le dau de mâncare celor fără stăpân. Ei bine, nu! E mult mai mult de atât", scrie Andreea pe blogul personal.

Ziarul Naţional

Carol Ferdinand, prezentat Prinţului Albert de Monaco

Prezenţi la Monte Carlo, la cea de-a 35-a ediţie a Festivalului de Artă a Circului, Alteţele Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia l-au prezentat pe fiul lor, Carol Ferdinand, Prinţului Suveran Albert al II-lea, cu ocazia unei vizite private la Palatul Princiar. Cei doi au participat la festival pentru a susţine trupa de acrobate Almas a Circului Globus Bucureşti, care a câştigat, pentru a treia oară, Clovnul de Bronz.

Ziarul Naţional

Lindsay Lohan şi Paris Hilton se vor bate pentru un milion dolari

Când două dive se bat într-un ring de box, în mod clar masculii vor da năvală să le vadă prestaţia. Lindsay Lohan şi Paris Hilton au fost ofertate cu câte un milion de dolari pentru a se lua la pumni.

Strânsa prietenie dintre Lindsay Lohan şi Paris Hilton nu a durat prea mult, iar acum sunt simple cunoştinţe. Totuşi, cele două ar putea ajunge să-şi împartă pumni şi picioare. Însă într-un scop caritabil, căci promoterul unor lupte între celebrităţi le-a oferit câte un milion de dolari pentru a se bate într-un ring de box. Damon Feldman a mărturisit că divele vor trebui să se bată timp de trei minute, iar banii strânşi în urma evenimentului vor fi donaţi. Momentan, Paris nu a făcut nicio declaraţie, însă Lindsay a mărturisit că e tentată să accepte datorită sumei mari de bani oferite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb