Român exilat în România

Apoteoza carierei făcută de expresia "român" în mass-media a fost atinsă în dimineaţa de ieri, la Antena 3, unde speaker-ul a spus : "Majorarea TVA nu îi va afecta doar pe români, ci şi pe oamenii de afaceri".

Ce era în mintea speaker-ului: că expresia "român" semnifică om necăjit sau, în cel mai bun caz, cetăţean oarecare al ţării ăsteia, cu venituri oarecari.

Ce a spus el, de fapt: că oamenii de afaceri nu sunt români.

Ceea ce a spus şi ceea ce era în mintea lui, intră în combinaţie semantică, generând următorul dis-curs implicit: "Românii sunt majoritatea copleşitoare a acestei ţări, necă-jită sau/şi cu venituri oarecari, iar oamenii de afaceri sunt cei care au depăşit această condiţie, astfel că nu mai corespund definiţiei şi devine absolut neglijabil dacă, totuşi, carecumva, s-au născut aici şi continuă să fie cetăţeni ai României".

Asta este, deja, o concepţie.

În variante cu mici abateri, ea pluteşte în toată mass-media, dar şi pe stradă, în instituţii, în politică, în medii cultivate sau cu pretenţii.

Consecinţa directă a unei astfel de concepţii este un soi de patriotism al sărăciei.

Expresia "Românica", de aparent alint (pe unele blog-uri apare ca "Românika"), destul de răspândită printre oameni de bună condiţie culturală, ilustrează, într-o măsură, tocmai acest sentiment de patriotism al sărăciei.

În spatele folosirii abuzive a termenilor "român" şi "România", se întinde o istorie de douăzeci de ani - istoria postrevoluţionară - de cos-mopolitism şi manipulare politică.

Imediat după Revoluţie, prima care şi-a pus problema desprinderii de tipicul comunist a fost presa.

"Cum să arătăm că nu mai suntem comunişti?"

Modelul cel mai la îndemână de "presă occidentală" au fost posturile de radio "Europa liberă" şi "Vocea Americii", ţinute cu români transfugi.

Din străinătate, ei vorbeau despre guvernul lui Ceauşescu, nu ca des-pre guvernul nostru, pentru că al lor nu mai era, ci îi spuneau "guvernul de la Bucureşti".

La fel, ţara noastră nu mai era şi a lor, ci pentru ei era "România", iar noi nu mai eram "noi" şi pentru ei, ci eram "românii".

În mod ridicol, fosta "Informaţia Bucureştiului" (acum, "Libertatea"), fosta "Scânteia" (acum, "Adevărul"), fosta TVR (devenită "Televiziunea Română Liberă") au început să folosească expresia "Guvernul de la Bucureşti", deşi îşi aveau sediile în acelaşi oraş.

Ca şi când ar fi fost nemţi, ziariştii noştri vorbeau despre "români": "românii au ieşit la iarbă verde", deşi, mai departe nu se refereau nici la francezi, nici la mongoli, ci la ce am mai făcut noi de Întâi Mai.

Tinerii ziarişti au preluat expresiile de la comuniştii vopsiţi din presă - şefii lor - şi le-au conferit un sens nou, care zăcuse până atunci în adormire : "românii" făceau tot soiul de chestii penibile, de la a juca table între blocuri, până la a nu avea ce să pună pe masă de Paşte.

Ei înşişi erau alt soi de români - nişte români exilaţi în România.

Un fel de "români prin accident", căci, la ştaiful lor, ar fi meritat să se nască în Marea Britanie sau, măcar, alături, în Grecia.

De aici şi până la a spune că TVA îi va afecta nu doar pe români, ci şi pe oamenii de afaceri, nu mai este decât un pas mic - cel al neatenţiei lingvistice.

Cu o altă ocazie, am să dezvălui, în această rubrică, ce motive (de autentic orgoliu) am că sunt român.

Nu ţuica şi nu brânza de burduf.

Până atunci, atrag atenţia că nu veţi găsi expresiile îngenunchiate de "român" şi "România" în nici una dintre ediţiile ziarului "BURSA".

Nici măcar o dată în douăzeci de ani de apariţie neîntreruptă.