Romgaz, Lukoil Overseas şi PanAtlantic Petroleum renunţă la drepturile de explorare a perimetrului Raspsodia din Marea Neagră

Ioana Dogaru
Companii / 17 februarie 2016

Romgaz, Lukoil Overseas şi PanAtlantic Petroleum renunţă la drepturile de explorare a perimetrului Raspsodia din Marea Neagră

Romgaz, Lukoil Overseas şi PanAtlantic Petroleum, parteneri în cadrul proiectului de explorare a perimetrului EX 29 Est Rapsodia din Marea Neagră, au decis să renunţe la acest perimetru, în urma rezultatelor obţinute, a anunţat Romgaz într-un comunicat de presă.

"În acordul petrolier ce guvernează operaţiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevăzute în oferta câştigătoare, atât sub aspect fizic, cât şi valoric. Datele şi informaţiile obţinute nu au îndreptăţit partenerii să continue operaţiunile petroliere într-o fază suplimentară, prin asumarea unui nou program de explorare", spun reprezentanţii producătorului de gaze.

Aceştia au arătat că, după solide analize, partenerii au decis să notifice Agenţia Naţională de Resurse Minerale despre intenţia de renunţare la executarea de operaţiuni petroliere în perimetrul Rapsodia. În momentul de faţă se derulează operaţiuni de analiză a notificării partenerilor şi de parcurgere a formalităţilor de finalizare a acordului petrolier, care va înceta odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

"Este firesc, deşi nu de dorit, ca unele operaţiuni de explorare să nu se soldeze cu rezultatele scontate. Face parte din specificul activităţii şi este un risc asumat de către parteneri", au adăugat reprezentanţii companiei de gaze.

Romgaz, Lukoil Overseas Atash Bv şi PanAtlantic Petroleum au încheiat două contracte de concesiune prin care au dobândit drepturi şi obligaţii de a exercita operaţiuni petroliere în două perimetre din Marea Neagră, EX29 Est Rapsodia şi EX30 Trident.

"În ceea ce priveşte celălalt acord, care vizează operaţiunile petroliere din perimetrul Trident, reconfirmăm informaţiile cuprinse în comunicatul din 14 octombrie 2015 şi transmitem că operaţiunile petroliere au condus la descoperirea a 30 miliarde metri cubi de gaze naturale şi urmează cursul de analiză, interpretare şi evaluare a descoperirii realizate", mai arată oficialii Romgaz.

În comunicatul de la acea dată, Romgaz anunţa că lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, finalizate în octombrie 2015, au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident. Rezervele ar putea depăşi 30 de miliarde de metri cubi, de circa trei ori mai mult decât consumul anual de gaze al României.

În prezent, cota de participare a Romgaz în Acordul de Concesiune este 10%, Lukoil deţine 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb