Preşedintele Rompetrol Group Dinu Patriciu a declarat ieri că în judeţul Sibiu vor fi deschise în acest an 17 benzinării, dintre care 15 Rompetrol Express, amplasate în mediul rural, şi două staţii Rompetrol, investiţii ce vor depăşi cinci milioane de dolari. Patriciu a spus că 2,5 milioane dolari vor fi investiţi în 15 staţii Rompetrol Express, care vor fi amplasate în mediul rural şi vor fi staţii mai mici, cu două pompe. "Vrem să intrăm în mediul rural, pentru că şi aici este un consum foarte mare, aproximativ 35% din consumul naţional. Prima benzinărie Express va fi gata în aproximativ două luni, însă nu pot preciza acum locaţia, pentru că depinde de rapiditatea cu care vom primi avizele necesare din partea primăriilor. O astfel de staţie mobilă se ridică în trei zile", a precizat Dinu Patriciu, citat de NewsIn. Pe lângă aceste staţii, Rompetrol va mai deschide alte două benzinării proprii, la Sibiu şi Mediaş, care se adaugă celor două existente deja în cele două oraşe, investiţiile pentru acestea fiind de aproximativ 2,8 milioane dolari.
Pe lângă investiţiile în staţiile de carburanţi, Rompetrol intenţionează să dezvolte şi compania Palplast, membră a grupului şi producător de ţevi şi fitinguri pentru diferite domenii industriale. Patriciu a declarat că Palplast vizează în 2008 o creştere cu 28% a cifrei de afaceri, faţă de 2007, de la 6,5 milioane la opt milioane de dolari. Valoarea investiţiilor în Palplast, în 2008 va fi de circa două milioane de dolari, iar compania intenţionează să intre pe pieţele din ţările vecine.
Potrivit lui Patriciu, numărul de angajaţi ai Rompetrol în judeţul Sibiu va creşte în acest an de la 120 la 200, în urma acestor investiţii.
Compania deţine pachetul majoritar al fabricii de ţevi din polietilenă din Călăraşi (Republica Moldova), care în 2007 a avut o cifră de afaceri de trei milioane de dolari, iar pentru 2008 estimează o creştere de până la 3,6 milioane dolari.