S-a vîndut mult şi bine

Cu 13 picturi din 48 nevîndute, se poate spune că eficienţa licitaţiei Alis de duminica trecută a fost una dintre cele mai ridicate. În plus, s-au obţinut preţuri mari, unele în creştere faţă de ce s-a cerut, altele sim-ple confirmări ale unor preţuri de pornire destul de mari. Pentru că ne-ar fi greu să decidem unde să ne oprim cu lista evidenţierilor, am optat pentru un procedeu inedit de prezentare. Vom descoase vînzările nu în ordinea descrescătoare a sumelor adunate, ci în ordinea intrării în scenă.

Povestea începe cu o sculptură găzduită temporar de secţiunea Pictură-Grafică, deoarece, fiind singurică, nu i s-a mai organizat secţiunea ei de profil. Dar nici ascunsă acolo sculptura nu se molipseşte de succesul caracteristic lucrărilor bidimensionale şi cel mai des în culori, aşa că nu se vinde. Sînt adjudecate, în schimb, primele zece tablouri intrate în schemă. Un desen de Piliuţă, din acelea de mare maestru, care nu ridică peniţa sau creionul de pe hîrtie pînă nu conturează toată atmos-fera, s-a dat cu preţul de pornire de 7,5 milioane, din ce în ce mai mare, după cum astfel de apariţii în licitaţii sînt din ce în ce mai dese. Se vinde, cu 3,4 milioane, preţ de pornire, şi un laviu de Petrescu-Găina, nesemnat, dar într-un stil uşor de recunoscut, chiar şi pistruiat de fumul de tutun ce l-a învăluit în decenii de expunere. O scenă de grădină, cuminte dar cu multă culoare, de Istvan Boldiszar, urcă de la un preţ mare, 24 de milioane, la un altul şi mai mare, 38 de milioane. Şi se vinde şi un Cheller, cu 115 milioane de lei, în creştere de la 73, spre disperarea celor care simt că se petrece ceva cu lucrările acestui artist, dar au destule exemple de nereuşite ca să nu se arunce liniştiţi pe piaţă. Nu s-a vîndut acum vreo natură moartă, ci un interior rural, o vatră ţărăneas-că în care am recunoscut dacă nu mîna adevăratului Cheller, oferită destul de rar privirii noas-tre pentru a ne intra în simţuri, măcar pe cea care a mai realizat picturi măestre semnate Cheller şi apărute în ultimul timp în licitaţii. O altă scenă rurală, cu ţăran prins de iarnă cu carul cu boi plin de coceni de porumb pe drum, pictată de Ludovic Bassarab, a urcat vertiginos de 6 ori, de la 7,7 la 43 de milioane de lei. În toamnă, un şir de cel puţin trei astfel de care, pe un drum de vară, tot de Ludovic Bassarab, s-a dat chiar cu 75 de milioane de lei. Un peisaj fantastic de Florin Niculiu, niţel braunian şi foarte braunerian, s-a dat cu preţul de pornire, 7 milioane, datele reuşitei fiind copiate două poziţii mai tîrziu, cu excepţia descrierii ofertei, în cazul unui tablou de dimensiuni semnificative semnat Peijin. Între timp, însă, un mai clasic "Sat turcesc" de I. Papazoglu şi-a dublat preţul, fiind vîndut cu 13 milioane. E clar, asistăm la un moment dobrogean ce capătă accente deltice de-a dreptul cu o "Sulină" de Schweitzer-Cumpăna, vîndută cu 50 de milioane, în creştere de la 21,5, şi o "Jurilovcă" de Vasile Melica, artist mai puţin cunos-cut şi mai recent dispărut, dar nu mai puţin talentat, am risca să spunem. Alţii au riscat şi au cumpărat cu 46 de milioane lucrarea sa pentru care se cereau numai 13. În ambele cazuri, ris-cul e mai mult o formulă de stil. Precedenta apariţie în licitaţii a lui Vasile Melica s-a petrecut în iunie trecut, cînd s-a dat cu 8 milioane, preţ de pornire, tot un peisaj din deltă, numai că atunci autorul era şi mai puţin cunos-cut, anul morţii sale fiind înlocuit cu un semn al întrebării.

Străinii nu au prea avut succes la licitaţia de duminică, deşi au fost reprezentaţi de un japonez creator de stampe, de un francez pionier al afişului sau de doi anonimi cu nume sonore: F. Urbanski de Nieczuja şi Luigi Paollilo. Deşi s-ar putea crede că baronul Lowendal este străinul care pune capăt consta-tării anterioare, acest nobil adevărat, cu o genealogie cît toa-tă Europa, este şi un bun român, de adopţie, dar de mare dragoste pentru România profundă. Lucrările sale, care par a surprinde pînă şi mirosul ţăranilor noştri, apar rar în licitaţii şi se vînd cu preţuri încă destul de mici. În acest februarie în care se împlinesc 41 de ani de la moartea sa, portretul imperial al ţăranului Hobe Ioan din Oaş a fost adjudecat cu preţul de pornire, adică 23,6 milioane.

Sumele mici şi preţurile care nu cresc nu ne mai mulţumesc, vrem sute de milioane şi ele au să vină. Pe la mijlocul secţiunii ele sînt anunţate de o lucrare de Nicolae Vermont, o scenă de ecran lat cu peisaj la margine de pădure şi o romantică siluetă feminină. Propusă cu 55,8 milioane, pictura din 1919 s-a vîndut cu 170, un preţ mai aproape de adevăr. În scurt timp se vinde, cu un zdrobitor preţ de 140 de milioane, care-l umileşte pe estimatorul care ceruse doar 32, o scenă cu mai multe siluete feminine dar orientale, surprinse de Samuel Mutzner în 1920, într-una dintre călătoriile sale prin lume.

Ajunşi aici, în vîrf, nu prea mai desluşim ce se întîmplă sub suta de milioane. Pe la 105 des-coperim o pictură de Aurel Cojan, francezul nostru centenar, o scenă de grădină publică pentru care se cereau, timid, doar 19 milioane. Să fi avut ceva dubii evaluatorul sau era dezamăgit de eşecul care a însoţit ultimele apariţii în licitaţie ale lucrărilor lui Aurel Cojan? De data aceasta pînă şi o acuarelă a maestrului, pe care se cereau 9 milioane, a mai pus trei la preţul de adjudecare.

Româncă plecată în străinătate, în Germania de această dată, este şi Mina Bick Wepper, artistă ale cărei lucrări au apărut recent în licitaţii, să fie cel mult doi ani, şi cu un succes pe care, datorită scurtei sale durate, îl putem numi fulminant, adică scurt, ca de noroc al debutantului. Duminică însă, o foarte cuminte dar bine colorată natură cu flori în glastră a urcat semnificativ de la 14 la 65 de milioane de lei. A fost o explozie în lanţ pentru că imediat s-a vîndut cu 160 de milioane o pictură de Gh. N. G. Vînătoru pe care se cereau numai 23 de milioane, de lei, nu de români. Pictorul, despre a cărei aniversare centenară de la naştere ar trebui să ne hotărîm cînd o plasăm, anul acesta sau în 2008, cum există nişte variante, redă o apetisantă tînără ca un fotomodel, surprinsă într-o atitudine de studentă la o privată de drept, probabil în sesiune, dacă or avea aşa ceva, şi care se uită cu scîrbă de vedetă la o carte deschisă frustrant alături.

De o cu totul altă factură feminină este "Lucia", sensibilul portret semnat de Tonitza şi realizat, conform unei datări de pe spatele tabloului, în 1919. A fost propus cu un sfert de miliard şi s-a dat cu 730 de milioane, aproape de trei ori mai mult. Este, probabil, cea mai frumoa-să lucrare de Tonitza apărută, cel puţin în ultimul timp, în licitaţii, şi a prins o şedinţă dintre cele mai bune, care a pus-o în valoare. De aici pînă la miliardul lui Grigorescu mai sînt cîţiva paşi şi au fost făcuţi cu un peisaj din Balcic de "irato, acuarelă care a crescut de la 3,4 la 8 milioane, de nişte crizanteme de Leon Al. Biju care şi-au dublat preţul, pe frigul ăsta, fiind vîndute cu 20 de milioane, şi o scenă de cabaret de Ion Panteli Stanciu, dată cu 95 de milioane, de aproape patru ori preţul de pornire, de 25 milioane.

Vedeta nu a înregistrat o creştere de preţ, cel de pornire fiind unul cît tot bilanţul de la Pictura-Grafica unor şedinţe anterioare. Ulei pe pînză cu o însemnare manuscrisă a colecţionarului Alex. "tef. Bellu şi inevitabila autentificare a istoricului de artă Remus Nicules-cu, "Un călăraş" de Nicolae Grigorescu a primit exact 1.131.280.000.lei, cît s-au cerut pentru această deosebită pictură a marelui nostru maes-tru. Falnic călăraşul, falnic armăsarul, şi dintre toate cele văzute pînă acum, nu ştiu alţii cum sînt şi ce spun, acesta pare cel mai Grigorescu dintre multele vîndute la Operetă pînă acum, chit că nu este nici car cu boi şi nici ţărancă aşezată în iarbă.

Ar fi fost bun de final, dar nu am fi spus nimic de jumătatea de miliard, sau aproape, obţinută de o pictură ca o icoană de Gheorghe Tătărescu, exact ca muzeul, care a ajuns la acest preţ de la un inexplicabil 78 de milioane, de parcă picturi din acestea de simeze păzite de jandarmi apar zilnic sau măcar din două în două săptămîni pe piaţă.