SĂPTĂMÂNA VIITOARE Vosganian începe privatizările, cu "Plafar" şi "Sanevit"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 12 aprilie 2013

Borza: "< Plafar > nu are nicio datorie, statul poate obţine un preţ bun"

Producătorul de ceaiuri "Plafar" este prima societate pe care ministrul economiei Varujan Vosganian intenţionează să o privatizeze, din toate cele pe care le are în subordine.

Oficialul a precizat: "Săptămâna viitoare vom începe şirul de privatizări. Avem deja o listă pe care o vom supune Guvernului spre aprobare, la nivel de memorandum, şi apoi vor începe privatizările lor. Vom începe cu < Plafar > şi < Sanevit >. Vom continua probabil cu şantierele navale de la Mangalia, cele care sunt în proprietatea statului".

Remus Borza, partener la "Euro Insol", una dintre companiile care s-au ocupat de reorganizarea producătorului de ceaiuri, consideră că vânzarea "Plafar" este un lucru pozitiv, întrucât statul va obţine un preţ mult mai bun, acum, faţă de cât ar fi obţinut înaintea de intrarea ei în insolvenţă. "< Plafar > nu are nici datorii la buget, nici datorii comerciale, iar statul poate obţine acum un preţ bun. Este o greşeală să privatizezi o societate cu pierderi. < Plafar >, însă, este pe profit, are lichiditate", ne-a spus domnia sa.

Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea "Plafar" din insolvenţă în luna iunie anul trecut, după trei ani de reorganizare.

Planul de reorganizare a acestei societăţi comerciale a permis, în premieră pentru ţara noas­tră, achitarea tuturor creanţelor la valoarea nominală.

La momentul intrării în insolvenţă, în martie 2009, "Plafar" avea datorii de 5,1 milioane lei. Conform planului de reorganizare, după achitarea integrală a datoriilor, compania şi-a asumat inves­tiţii de peste 5 milioane de lei, pentru reabilitarea spaţiilor de producţie şi modernizarea proceselor şi capacităţilor de producţie, rebranding-ul întregului portofoliu de produse şi listarea în toate reţelele naţionale de distribuţie.

Afacerile Plafar s-au cifrat la 6,1 milioane lei, în 2010, ajungând la 7,3 milioane lei, în 2011, an în care "Plafar" a avut profit, după 16 ani de pierdere.

Varujan Vosganian a spus, ieri, că valoarea TVA pe care statul o datorează "Mechel" a fost reevaluată: "În urma intervenţiilor pe care Ministerul Economiei le-a făcut, ca purtător de cuvânt al industriei româneşti, Ministerul Finanţelor a reevaluat Taxa pe Valoarea Adăugată pentru < Mechel > şi există sume de ordinul zecilor de milioane de lei care trebuie înapoiate < Mechel > cu destinaţia < Mechel > Câmpia Turzii, iar primele sume au plecat astăzi (n.r. ieri) de dimineaţă şi, din discuţia pe care am avut-o cu acţionariatul, a rezultat că aceste sume vor fi alocate pentru plata salariilor în aşa fel încât litigiul de muncă de acolo să se încheie".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb