Sărmana biată Constituţie

Avem în calendarul nostru politic o zi pentru aproape orice: steag, republică, imn, muncă, mamă, tată, copil, an nou, an vechi, unire mare, unire mică, armată, poliţie, jandarmerie etc. Era imposibil, prin urmare, să nu avem o zi tocmai pentru Constituţie. Aşa, să se trezească şi să îşi aducă aminte cetăţeanul, altfel mai tot timpul turmentat, că ţara asta nu-i vraişte şi nu merge orice după cum vrea fiecare, mai ales, după cum vor ăi de au pîinea şi cuţitul puterii în mîini. Cu aerul fals al unei solemnităţi ridicol mimate, Parlamentul României a marcat momentul cu discursuri fără miez, bogat ornate în schimb cu jalnicele figuri de stil ale limbii de lemn a politicianismului coclit dîmboviţean. Vorba unuia: au mai ratat un excelent moment să tacă. În fapt, de ziua aceasta trebuia spus totuşi ceva. Un singur lucru: dacă este să mai dăm o şansă de supravieţuire democraţiei în România, atunci este neapărat de trebuinţă şi urgent să avem o nouă Constituţie. Nu una reviziuită şi adăugată, ci, pur şi simplu, una nouă!!! Construită de la A la Z nu de sfertodocţii dreptului care au năpădit catedrele universităţilor din România şi instituţiile sistemului de drept în ultimii 30 de ani, ci de un grup internaţional select, format din autentici şi recunoscuţi specialişti în materia aproape ezoterică a constituţionalismului. Construită după un plan care să respecte toate şi fiecare dintre cerinţele care aşază fundamentele oricărei democraţii demne de acest nume, capabilă să asigure promovarea şi dezvoltarea unei autentice şi persistente culturi democratice în spaţiul instituţiilor guvernării şi în cel public. Altfel, "sistemul" va face ceea ce a făcut şi pînă acum: va lua la rînd toate slăbiciunile, omisiunile, discordanţele, inconsecvenţele şi incoerenţele textului constituţional, nu atît pentru a le înşira pe aţă să le vadă lumea, cît pentru a le exploata în interesul personal şi de grup al unuia sau altuia dintre actorii politici şi instituţionali.

În lipsa unei schimbări constituţionale radicale, din temelii, politica din România va continua să fie doar o tristă şi tot mai păguboasă comedie a erorilor cuprinse în textele de legi şi constituţionale, bune mai degrabă să fie ignorate şi încălcate, decît respectate şi luate drept surse de soluţii, în spaţiul strict al democraţiei.

Da... ce-ai nenicule... ce-ţi căşună aşa rău pe biata Constituţie? Păi, ea e de vină sau neghiobii şi neciopliţii de politicieni care pun interesele şi orgoliile lor înainte de orice şi le pasă de legi şi Constituţie, cam tot atît cît îi păsa lui Atilla de movila de capete retezate într-o zi de plictiseală, pîn la prînzul ăl mic? Două exemple, să ne lămurim cît de rău stăm. Adică nu stăm, ne afundăm în mocirla arbitrariului şi a puseelor de autoritarism pe "persoană fizică" şi "juridică".

Primo. Ce fel de republică este România? La această simplă, dar plină de consecinţe întrebare, autorii şi mai ales "fasonatorii finali" ai textului Constituţiei din 1991 au dat un răspuns catastrofal: nu ştim sau dacă ştim, nu vrem să vă spunem!!! Prezidenţială, ca în Franţa, nu putem să o facem, îi dăm prea multă putere lui Iliescu, iar Iliescu la vremea aceea era considerat încă, ba de unii, ba de alţii, doar un pasager în trenul puterii post-decembriste. Unul care, pentru binele lui, dar şi al altora, va trebui să se cam dea jos... la prima! Nu o putem face nici parlamentară, ca în alte locuri, Germania, Austria, Turcia, Finlanda, Cehia, Croaţia etc., căci îi dăm prea multă putere lui Roman... care Roman... ştim cu toţii...etc. Ba, mai rău... deschidem poarta pentru "tirania baronilor locali" deasupra cărora nu va mai fi nimeni să-i strunească. Aiasta nu se poate... desigur, şi-au zis atunci deţinătorii puterii de la "Centru". Aşa că au "construit" o struţo-cămilă în care Guvernul nu trebuie să asculte de Cotroceni, iar Cotroceniul poate decide peste capul guvernului, folosind "jucăria" CSAT-ului, un fel de pseudo-guvern ad hoc, condus de Preşedinte, nu de Primul Ministru. Unde mai pui că prin lege, deciziile acestui "guvern" de la Cotroceni sunt obligatorii pentru toate instituţiile din România, deci şi pentru Guvern!!! Un guvern, mai tare decît Guvernul? Da! Şi cine guvernează atunci în România? Preşedintele cu CSAT-ul său, sau Guvernul, cu miniştrii şi ministerele lui? Cum o da Domnul şi cum s-or înţelege, au răspuns într-un glas autorii textului Constituţional!!!! Şi aşa a rămas pînă în ziua de azi... evident! Drept consecinţă, România nu este nici republică prezidenţială, nici semi-prezidenţială, nici parlamentară, nici de vreun alt fel definit logic şi coerent. Este o încropeală de instituţii fundamentale jusxtapuse, cu reguli foarte laxe sau fără reguli în privinţa interacţiunii dintre ele care, atunci cînd nu se înţeleg, se bat cap în cap şi rezolvă problemele după principiul sfînt şi anti-democratic... voinţa celui mai tare. Politic, desigur! Iar, ca să nu lipsească bomboana de pe colivă, la revizuirea din 1993, în pregătirea noii domnii de la Cotroceni, puterea prezidenţială a fost coafată cu tot felul de noi atribute şi atribuţii care să facă din Preşedinte dacă nu liderul guvernării, în orice caz, arbitrul ei suprem şi de necontestat. Noroc că cineva a avut prezenţa de spirit să inventeze în Constituţie singurele instituţii care ne-au mai ţinut pe linia de plutire: Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului. Nu că ele nu ar fi călcat în străchini, din cînd în cînd, ori în momente esenţiale, dar una peste alta au fost sigurele stavile în calea bunului plac dezlănţuit ba de Parlament, ba de Preşedinte, ba de Guvern. Este necesară o reconstrucţie din temelii a instituţiilor guvernării, a relaţiilor dintre ele şi, mai ales, a instrumentelor democratice de control reciproc între ele? Ba bine că nu!

Secundo. De ce credeţi că în România, în nici trei decenii, puterea politică directă şi ocultă a instituţiilor destinate altfel asigurării "securităţii naţionale" a devenit atît de mare încît se spune în mod curent că "sistemul" a preluat puterea, ori că "statul paralel" controlează "statul la vedere". Asta, în condiţiile în care Constituţia prevede clar şi lipsit de orice ambiguitate că aceste instituţii trebuie să se afle, din punct de vedere legal, sub controlul instituţiilor democratice, nicidecum să fie "actori independenţi" sau chiar "stăpîni" ai scenei politice. Deşi nu pare evident, răspunsul este simplu: pentru că au fost împinse viguros în această direcţie, sprijinite, solicitate şi "exploatate" extensiv de actorii politici de la vîrful puterii, dornici să îşi întărească fiefurile proprii şi instituţionale, să exercite forme de control şi influenţă, mai ales ocultă, asupra celorlalţi competitori din structurile puterii, să redeseneze graniţele teritoriilor puterii în spaţiul instituţional al guvernării. Şi au putut să o facă deoarece textul Constituţiei în loc să prevadă soluţii tari şi complexe, sigure, pentru exercitarea controlului democratic asupra acestor instituţii şi a conducătorilor lor, în loc să facă din exerciţiul control democratic asupra "instituţiilor de forţă", piatră de temelie a spaţiului democratic al guvernării s-au mulţumit să arondeze cîte un serviciu special şi de informaţii Preşedintelui, Primului Ministru, ba chiar şi unor miniştri de resort. Rezultatul este inevitabil. Unealta se dezvoltă, se autonomizează, ascultă doar de cine trebuie şi numai cît trebuie ca să nu îşi aprindă paie în cap, degeaba. În rest, dacă stăpînul este mulţumit, trai neneacă pe banii babachii, adică ai Bugetului.

Sărmana, biata noastră Constituţie, asta care este! nu mai poate ţine în frîu răul pe care l-a creat. Dacă nu facem alta, repede şi bine, România va deveni sigur şi în scurtă vreme o "Republică a bunului plac" şi a "Războiului fiecăruia împotriva tuturor". Adică, orice, numai democraţie, NU!