SCAD FACTURILE LA TELEFONIA MOBILĂ? ANCOM a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru tarifele de terminare

Vlad Pîrvu
Ziarul BURSA #Companii #IT / 28 februarie 2014

ANCOM a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru tarifele de terminare

Noile tarife vor fi puse în aplicare începând cu 1 aprilie

Noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare (tarife de terminare) vor intra în vigoare din luna aprilie a acestui an, în urma avizului favorabil primit de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) de la Comisia Europeană (CE), a anunţat instituţia. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2014, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor în ţara noastră scad de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,14 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte fixe, respectiv de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte mobile.

Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM, a declarat: "În răspunsul său, Comisia Europeană a salutat tarifele pentru terminarea apelurilor calculate de ANCOM, apreciind că acestea contribuie la crearea unor condiţii concurenţiale echitabile pentru operatori şi asigură tuturor utilizatorilor beneficii maxime din punct de vedere al posibilităţilor de alegere, al preţurilor şi al calităţii. Mă bucur că am încheiat cu succes unul dintre cele mai complexe proiecte ale Autorităţii şi aştept cu interes internalizarea beneficiilor acestor măsuri îndelung aşteptate, de exemplu prin impulsionarea inovaţiei şi lansarea unor oferte cu amănuntul mai competitive, în beneficiul tuturor utilizatorilor".

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile. La fel ca până acum, tarifele de terminare nu sunt diferenţiate în funcţie de tehnologia utilizată (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar în care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, reţele naţionale sau internaţionale), se arată în comunicatul instituţiei.

Nemulţumirea principalilor jucători din piaţă - Orange, Vodafone şi Romtelecom/Cosmote - cu privire la noile prevederi este de notorietate, aceştia acuzând că veniturile industriei telecomunicaţiilor de la noi din ţară ar urma să se diminueze cu peste 200 de milioane de euro în urma reducerii tarifelor de interconectare. În plus, operatorii vor dispune de posibilităţi reduse pentru investiţii în infrastructură, urmând ca acest lucru să conducă inclusiv la subvenţionarea companiilor de profil din afara ţării.

Nicolae Oacă, analist al pieţei de telecomunicaţii din ţara noastră, ne-a declarat, în luna ianuarie a acestui an: "Reducerea tarifelor de terminare în reţelele mobile ar fi un motiv pentru < rebalansarea >, regândirea preţurilor din telefonia noastră, actualele tarife fiind concepute pentru a reţine traficul în reţeaua de origine. Această schimbare, corelată cu introducerea noilor prevederi ale regulamentului de roaming de la 1 iulie 2014, care ar putea permite intrarea operatorilor mobili virtuali şi pe piaţa noastră, ar putea relansa competiţia".

În luna octombrie a anului trecut, în urma propunerilor ANCOM, directorul general al Vodafone România, Inaki Berroeta, a declarat: "Veniturile totale ale operatorilor locali se vor reduce semnificativ ca urmare a propunerilor ANCOM. În acest context, argumentele pentru investiţii viitoare să fie o provocare mai mare, ca să nu spunem foarte mare". De asemenea, Jean-Francois Fallacher, directorul general al Orange România, a spus: "Scăderea tarifelor va afecta piaţa. Cerem ANCOM şi autorităţilor să îşi echilibreze deciziile. Industria va pierde 8% în România ca urmare a reglementărilor autorităţii. Este o problemă a viitorului. Pierderile pentru industrie într-un an vor fi de 200-250 de milioane de euro". Nikolai Beckers, directorul general al Romtelecom şi Cosmote România, a ţinut să precizeze: "În ţări precum Indonezia şi India tarifele de retail sunt foarte mici, dar cele de interconectare sunt mari. Nu se corelează întotdeauna cele două elemente".

Dacă cei mai mari trei operatori din piaţă au făcut front comun şi au criticat propunerile venite din partea ANCOM, oficialii RCS-RDS au făcut notă discordantă şi au catalogat drept binevenite noile măsuri: "Noile propuneri ar însemna reduceri de costuri de peste 150 milioane euro pe an, care credem că ar trebui să se reflecte în sumele plătite de către utilizatorii finali. Scăderea facturilor acestora ar duce la încurajarea consumului. Doar prin tarife de terminare a apelurilor în alte reţele mobile bazate pe costuri vom avea premisele pentru o competiţie corectă şi echitabilă între operatorii mobili, de care să beneficieze în mod direct consumatorii finali".

De asemenea, conform datelor dintr-o analiză efectuată de KPMG, profitul operaţional EBITDA (profit înainte de dobândă, taxe, depreciere şi amortizare) al operatorilor va suferi o scădere de 60 de milioane de euro, iar scăderea veniturilor la nivelul întregii pieţe va fi de 206 milioane de euro. "Reducerea este mai mare la capitolul venituri decât la capitolul costuri. Aceşti bani se taie direct de la fondurile alocate investiţiilor şi construirii de infrastructură", au declarat reprezentanţii companiei de cercetare, anul trecut.

Tariful de terminare se facturează exclusiv în cazul apelurilor în afara reţelei şi reprezintă preţul pe care reţeaua apelată îl solicită pentru acceptarea apelului. Întrucât acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive în raport cu costurile furnizării eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenţa la nivelul pieţei cu amănuntul şi denaturează comportamentul de consum al utilizatorilor. Pentru a preîntâmpina astfel de distorsiuni concurenţiale, ANCOM a decis adoptarea unor măsuri de reglementare constând în reducerea nivelului maxim al tarifelor pentru serviciile de terminare practicate de operatori până la niveluri care reflectă în mod realist costurile reale ale serviciilor şi competitivitatea operatorilor din România.

187 de furnizori de comunicaţii riscă suspendarea activităţii de către ANCOM

Un total de 187 de furnizori de comunicaţii, care nu au raportat datele statistice către ANCOM până la termenul stabilit, au la dispoziţie 45 de zile de la primirea deciziei de suspendare în care pot transmite aceste date către ANCOM, anunţă instituţia. În caz contrar, după epuizarea acestui termen, Autoritatea le va suspenda activitatea pentru o perioadă de 60 de zile, se arată într-un comunicat ANCOM. Suspendarea reprezintă interzicerea dreptului de a mai furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice. Pe perioada suspendării dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice pe baza autorizaţiei generale se suspendă şi drepturile conferite prin licenţele de utilizare a frecvenţelor radio, prin licenţele de utilizare a resurselor de numerotaţie sau prin deciziile de acordare a resurselor tehnice, dacă operatorii în cauză beneficiază de acestea. Suspendarea încetează la data îndeplinirii obligaţiei de transmitere a datelor statistice. În cazul în care furnizorii nu îşi vor îndeplini obligaţiile de raportare nici în termenul de 60 de zile de suspendare a activităţii, Autoritatea va emite decizii de retragere a dreptului de a mai furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice pe baza autorizaţiei generale, se specifică în documentul remis redacţiei.

De la data de 1 iulie 2013, furnizorii de comunicaţii electronice au obligaţia de a transmite datele statistice către ANCOM exclusiv prin intermediul unei aplicaţii informatice online, utilizând semnătură electronică certificată.

La data de 31 decembrie 2013, conform datelor centralizate în Registrul public al furnizorilor de comunicaţii electronice al ANCOM, în România erau autorizaţi 1.457 de furnizori pentru a furniza reţele publice de comunicaţii electronice sau servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb