SCĂDEREA DOBÂNZILOR ŞI REDUCEREA VENITURILOR BUGETARILOR NU NE VOR SCOATE DIN RECESIUNE Singuri pe drumul ieşirii din criză

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 mai 2010

Singuri pe drumul ieşirii din criză
CĂLIN RECHEA

Acum, când toată Europa priveşte cu groază la evoluţia situaţiei din Grecia, autorităţile noastre continuă să se joace de-a programele anticriză. Căutarea frenetică a soluţiilor pare că s-a blocat doar la opţiunea creditării, indiferent că este vorba despre guverne, bănci sau companii.

Înainte de venirea Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti, guvernanţii au avut grijă ca primele pagini ale ziarelor să fie ocupate de revizuirea Constituţiei pornind, probabil, de la ideea că poporul are capacitatea de concentrare specifică unui copil de şapte ani. Au greşit. FMI-ul i-a prins cu temele nefăcute, iar acum se dovedeşte că nimic nu concentrează mai bine atenţia populaţiei decât acutizarea greutăţilor economice.

Scăderea anunţată a pensiilor, a salariilor bugetarilor şi a ajutoarelor sociale, oricât de dură ar părea acum, nu va fi suficientă pentru restabilirea echilibrului fiscal. Numărul angajaţilor din administraţia publică este, într-adevăr, foarte mare, dar punctul ideal de pornire ar fi fost reducerea "investiţiilor" statului. Coroborată cu asanarea completă a sistemului de taxe şi impozite şi reducerea acestora, economia noastră ar avea o şansă de redresare economică pe nişte baze extrem de solide.

Soluţiile nu pot veni decât din sectorul privat, care trebuie lăsat să se dezvolte fără subvenţii sau presiuni politice. Doar acolo, în linia întâi, se poate recapitaliza economia, pentru a creşte productivitatea şi salariile.

Autorităţile au ales însă calea FMI, care nu este şi calea de salvare a economiei, ci doar a oligarhiei politico-economice care ne parazitează ţara de douăzeci de ani.

Acest parazit inept, incompetent şi analfabet din punct de vedere economic pare că şi-a pierdut până şi instictul de conservare, find acum gata să-şi omoare gazda.

Poporului român nu-i mai rămâne decât să-şi găsească singur calea ieşirii dintr-o criză fără precedent, care nu este doar de natură economică, urmând îndemnul lui Aleksandr Soljeniţîn: "Nu-i credeţi, nu vă fie frică de ei, nu le cereţi nimic".

Este greu de crezut că noile tranşe de la FMI vor fi folosite mai eficient decât cele precedente, având şi alt efect în afara creşterii datoriei publice. Mark Mobius, preşedintele Templeton Asset Management, consideră că "dacă se vor turna grămezi de bani într-o ţară unde corupţia se extinde până la oficialii de top din guvern, nu vom vedea reforme". Declaraţiile lui Mobius au fost preluate de Bloomberg din cotidianul financiar sloven Finance. Oare de ce nu a făcut aceste declaraţii şi în România? Din politeţe pentru oficialii care i-au oferit administrarea Fondului Proprietatea sau pentru că a învăţat proverbul românesc cu funia dintr-o anumită casă?

Urmărind iluzia convergenţei economice europene doar printr-o politică a banilor ieftini, autorităţile naţionale au considerat prea mult timp că o creştere a PIB-ului este echivalentă cu creşterea economică. Poate că recesiunea globală ne va învăţa, în sfârşit, că doar acumularea capitalului reprezintă cu adevărat creştere economică, iar procesul de reducere a dobânzilor de către băncile centrale împiedică realizarea acestui obiectiv.

La ultima şedinţă de politică monetară, Banca Naţională a României a decis să rămână în cadrul economic falimentar promovat de John Maynard Keynes şi a redus dobânda la un minim istoric, exasperată, probabil, de incompetenţa şi inconştienţa autorităţilor fiscale. Ignorând creşterea presiunilor inflaţioniste la nivelul producătorilor, BNR argumentează decizia de reducere a dobânzii prin "persistenţa atât a deficitului de cerere agregată, cât şi a scăderii în termeni anuali a creditului acordat sectorului privat", precizând că politica monetară urmăreşte "revitalizarea sustenabilă a procesului de creditare a economiei româneşti".

Din păcate, o economie supusă sistematic unui proces de decapitalizare nu se poate redresa doar prin reluarea creditării. Primii care au înţeles acest lucru, conform unui articol recent din presa financiară, sunt agricultorii.

Ei consideră că, fără capital propriu, creditele de la bancă te pot ruina. Experienţa tristă a proprietarilor de pensiuni agroturistice, documentată de ceva timp atât de presa scrisă cât şi de cea online, reflectă acelaşi efect negativ al subcapitalizării. Să mai amintim şi despre sectorul construcţiilor?

Banca Naţională a ignorat de ani buni efectele exploziei creditării asupra unei economii fragile, atât din punct de vedere al politicii monetare relaxate cât şi al cadrului de reglementare a pieţei financiare. BNR ne-a amintim permanent că ponderea creditului neguvernamental în PIB este departe de nivelul economiilor dezvoltate, iar creşterea accelerată a creditării nu reprezintă un pericol semnificativ. Această pondere a crescut de la 21% în 2005 la 41% în 2009. Dar ce s-a întâmplat cu productivitatea acestui credit privat? A scăzut din 2005 până în 2008, iar în 2009 nu doar s-a prăbuşit, ci a intrat adânc pe teritoriul negativ.

Dacă în 2005 o creştere cu un leu a creditului privat aducea o creştere cu 2,2 lei a PIB-ului, în 2008 creşterea s-a redus sub 2 lei, iar în 2009 productivitatea creditului privat a fost de -12,8 !.

Atunci, cum poate fi argumentată reluarea cu orice preţ a creditării? Nu poate. Prăbuşirea productivităţii marginale a creditului privat arată o deteriorare accentuată a calităţii acestuia, iar reluarea creditării în aceste condiţii nu are justificare economică.

Consumul pe datorie şi un stat care impune politici aberante, în absenţa unui sector privat puternic, au condus la rezultate dezastruoase şi pentru ţări mult mai dezvoltate, într-un trecut nu foarte îndepărtat. Economistul austriac Fritz Machlup scria, în 1935, despre consecinţele consumului de capital din Austria: "Austria a avut succes în adoptarea unor politici care sunt populare în toată lumea. Austria are cele mai impresionante realizări în cinci domenii: a crescut cheltuielile publice, a crescut salariile, a crescut ajutoarele sociale, a crescut creditul bancar şi a crescut consumul. După toate aceste realizări, Austria a ajuns în pragul ruinei" (n.a. "The Consumption of Capital in Austria", Review of Economic Statistics, 1935).

Nu am avut şi noi aceleaşi realizări măreţe, cel puţin în ultimii 10 ani? Am învăţat ceva din istorie? Nu, am vrut să fim siguri că se repetă!

Cum se poate ieşi din criză? Doar pe drumul vechi şi greu, dar bătătorit, al economisirii, care trebuie să conducă la recapitalizarea economiei naţionale. Trebuie să fim pregătiţi pentru a-l parcurge singuri, deoarece economia mondială este gata să-şi reia declinul, pe fondul unei noi crize financiare. Poate că nu este prea târziu să urmăm pilda lui Soljeniţîn.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Bravo! Acesta e spiritul care trebui imprimat ziarului Bursa! Felicitari!

    articol comandat .sunteti niste cretini si analfabeti din punct de vedere economic.

    1. Va multumim, domnule Mircea, ca va obositi sa ne atrageti atentia. In privinta cretinismului, cred ca nu putem face nimic, in schimb ne vom stradui sa ne alfabetizam. Urmariti-ne progresele, va rog ! Cu stima.

      Dl Rechea are dreptate. Nu comentez articolul Make Este suficient ce a afirmat dl d.i.Cred ca cei interesati vor intelege si erorile,deliberate?, ale BNR! Pun semnul intrebarii in urma unei analize mai aprofundate a prabusirii,in timp ,a economiei romanesti,dupa caderea guvernului Vacaroiu.Dupa mine,singurul guvern care a incercat sa faca ceva. Dupa intalnirea dintre Dl Grenspan si Dl M. Isarescu, cand i s-a cerut ultimului,slabirea leului romanesc, au iesit la iveala interesele dirijate din umbra de marii rechini ai finantelorinclusiv al celor din grupul Open Society. Revenind la oile noastre,am impresia ca radicalizarea unor opinii reflecta o nervozitate dictata de pierderea unor sperante ale dlui mircea! Totusi putina diplomatie pe un forum public nu strica nimanui! Cele bune,Make./

      CHIAR ESTI MAKE; DACA DA, CE TE BAGI ? 

      In privinta economisirii, acumularii capitalului, ca-ati zice sa io spuneti fostului pm Tariceanu; sa vedeti ce lectie de economie politica va va da. 

      Apoi articole (pareri) pe care isi dau iarasi cu parerea chibitii, m-am cam saturat, astfel ca pe aceata tema intradevar interesata i-as propune autorului sa provoace pe guvernator - sau un altul de la BNR la o "disputa " deschisa. Asa ca sa vedem cam ce-i pot muschii si cand trebuie sa dueleze.

      Ce zici dle Rechea ? 

    Bine!Dam 1,8 pensie lunara,dar unde merg bani?La pretini?Vom face sali de sport de 10 milioane euro si licitatii trucate in continuare?Raspunde D-le Mircea!Multumesc.

    bv ptr articol ,este evident ca cea mai sigura cale de crestere economica este cea prin economisire si nu prin credit de sintem acum in pericol sa ajungem de unde am plecat la inceputul civilizatiei ..,dar ce sa-i faci ,,baietii destepti' au profitat de slabiciunile oamenilor umflind un balon de supraproductie pe baza unei cereri pe datorie in acest moment statele depunind eforturi disperate de a mentine acelasi nivel de trai aruncind cu bani in stinga si in dreapta adica supraindatorinduse si mai mult intrebarea e pina cind..probabil pina cind rezervele energetice ale planetei vor atinge un punct critic atunci nu mai conteaza citi bani tiparesti ,si acest moment nu e departe ,am mai scris si altadata mai scriu si acum in cazul romaniei singura varianta e asta :rolul principal al statului trebuie sa fie de a mentine ordinea in teritoriu si protectia cetatenilor sai atit si nu altceva restul sint secundare si paguboase inclusiv educatia si sanatatea de sistemul de pensii nu mai zic el trebuie sa dispara complet si neinlocuit de nimic fiecare trebuie sa isi asigure singur batrinetile cum poate si dak este responsabil,initiativa trebuie sa treaca aproape total in sectorul particular nimeni sa nu mai vina la stat sa ceara fel de fel de contracte dubioase din care statul mereu iese in paguba cine nu rezista sa iasa de pe piata singur se apuca de altceva dak mai poate asa se face si curatenie nu te apuci de 'prima casa' numai de dragul unor interese oculte cind cererea solvabila ptr asa ceva nu exista de fapt fiind o forma de trecere a banilor de la popor la diversi indivizi prin garantarea creditului ,SCADEREA taxelor si impozitelor cit se poate de mult cum bine zice si patriciu mi se pare evident pina si mie care nu am studii economice ca niste taxe mai mari pe capul omului care a ramas fara servici l-ar nenoroci de tot .sugruma orice initiativa particulara plus ca ar scoate la lumina economia subterana treaba asta s-a spus de nenumarate ori de f multi oameni ,investitii masive in agricultura ,sisteme de irigatii eliminam importurile de afara si producem aici ceva vandabil ca doar e mincare si dam si de lucru la oameni ,afara de asta este o REALA plasa de sigurantza ginditziva ca se isca miscari sociale oamenii aia daca nu au nici mincare vor distruge absolut tot ,doreste cineva asta? ,taxe f mari pe autoturisme daca nu chiar interzise de la o anumita data ar creea avantaje imense o circulatie mult mai rapida,consum redus de combustibili fosili adica economie , scaderea pina la disparitie a nevoii stringente de autostrazi alta mare economie ,investitii in regenerabile si mediu care sunt un bun suport si pot compensa partial epoca postpetrol,eliminarea dorintzei de a te imprumuta ptr un autoturism unul din motivele principale ptr care am ajuns aici dupa creditul ptr CASA cel mai toxic si pervers credit din cite s-au inventat vreodata ,cineva a dorit cresterea populatiei ,ca de fapt asta inseamna ,in conditiile unei epuizari de resurse fosile mai rau decit atit nu se poate si exact asta este situatia in care ne aflam acum si din care nu mai putem iesi ,singura directie este in jos ,indreptati botul avionului (economiei) spre sol si spuneti pasagerilor (oamenilor de pe planeta) sa se pregateasca ptr o aterizare fortata (restringere drastica a nivelului de trai actual ,tot ce este in afara alimentelor poate fi considerat produs mai mult sau mai putin de lux) ,macar astea daca s-ar face am reusi sa stopam caderea pe ultima linie de rezistenta daca nu se intelege acest lucru si se continua incercarea de mentinere a avionului la prea mare inaltime pina la epuizarea combustibilului ,caderea va fi ingrozitoare ,nu uitati ca la impact se produce un crater ( a se citi stone age sau mai rau ) reflectati bine

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb