"Şcoala trebuie să pregătească elevii pentru meserii care încă nu au apărut"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #IT / 19 octombrie 2011

"Şcoala trebuie să pregătească elevii pentru meserii care încă nu au apărut"

Interviu cu Radu Jugureanu, directorul Departamentului AeL eContent, din cadrul SIVECO Romania

Reporter: SIVECO Romania şi "Agora" au organizat prima ediţie a conferinţei "eduVision 2020". Ce a urmărit această manifestare?

Radu Jugureanu: Prin evenimentul "eduVision 2020" am dorit să lansăm o iniţiativă comună pentru aducerea şcolii în graniţele secolului XXI. Pentru aceasta am invitat res-ponsabili din ţările care au proiecte în domeniul informatizării procesului educaţional, ţări în care noi suntem prezenţi cu soluţii educaţionale. Au fost 35 de ţări participante şi cinci- miniştri, dintre care trei în funcţie.

Reporter: Cum se prezintă sistemul educaţional acum, în lume?

Radu Jugureanu: Educaţia, la nivel mondial, cu foarte puţine excepţii, nu răspunde, încă, atributului numit secolul XXI. Sala de clasă arată ca cea din secolul al XVII-lea. Avem bănci, avem tablă şi profesori care vorbesc foarte bine. Pe partea cealaltă se găsesc elevii care sunt formaţi din punct de vedere mental într-un alt mod, prin utilizarea calculatorului, şi aşteaptă un feed-back imediat. Copilul vine de la jocurile pe computer unde feed-back-ul este imediat, utilizează telefonul mobil şi primeşte un răspuns instantaneu. În schimb, şcoala dă feed-back peste o zi, peste o săptămână, peste o lună.

Reporter: Cum ar trebui să arate o sală de clasă în secolul în care ne aflăm?

Radu Jugureanu: Copilul de azi ştie să lucreze cu calculatorul încă înainte de a începe să scrie. De aceea, trebuie să facem altceva decât să-l învăţăm să scrie liniuţe şi bastonaşe. Acest lucru nu înseamnă că, de acum încolo, toată lumea trebuie să folosească calculatorul pentru învăţare, ci înseamnă că noi, ca sistem, trebuie să ne adaptăm la ceea ce ştie deja copilul.

Noi trebuie să pregătim elevii să lucreze în locuri de muncă ce azi nu există, cu tehnologii care nu au fost încă inventate, pentru a rezolva probleme despre care noi acum ştim că nu sunt probleme.

Reporter: De ce "eduVision 2020" la Bucureşti?

Radu Jugureanu: De ce la Bucureşti? Pentru că România este o ţară exportatoare de educaţie, una dintre puţinele ţări din lume care oferă soluţii educaţionale informatizate. SIVECO Romania este prezentă în ţări de pe trei continente cu soft informaţional, know-how de formare profesională, platforme de eLearning, instrumente de managment informaţional.

Reporter: Ce aţi prezentat la "eduVision 2020"?

Radu Jugureanu: Am prezentat produse "state of the art". Este vorba, în primul rând, de soft educaţional multimedia interactiv, pe care noi îl dezvoltăm din 2001, de când am început proiectul Sistemul Educaţional Informatizat în România. Este dedicat şcolilor obişnuite, dar şi şcolilor unde sunt copii cu probleme deosebite sau copii capabili de performanţă.

Reporter: Cum primeşte Româ-nia "eLearning"-ul? Este pregătită?

Radu Jugureanu: Nu numai că este pregătită, dar România pregăteşte pe alţii.

Reporter: Atunci de ce nu suntem mai sus, în acest domeniu?

Radu Jugureanu: Pentru că suntem în continuare tributari unui sis-tem neadecvat secolului al XXI-lea, unui sistem de raportare, în loc să fie unul de conţinut.

Reporter: Cu ce alte produse educaţionale vă adresaţi elevilor?

Radu Jugureanu: Dezvoltăm sisteme multi-touch, conţinut educaţional pe iPad, instrumente 3D, "augmented reality". De asemenea, avem foarte multe proiecte europene în care suntem prezenţi ca parte a consorţiilor care dezvoltă programe de cercetare.

Reporter: Cum poate deveni eficient sistemul nostru educaţional?

Radu Jugureanu: În calupul numit educaţie, tehnologia nu reprezintă decât 20% din ceea ce se întâmplă. Accentul se pune pe oameni, pe procese şi pe cultură. Tehnologia merită să fie luată în discuţie dacă ea serveşte cultura, oamenii şi procesele din sistemul educaţional. Deci noi trebuie să schimbăm oamenii şi procesele, pentru că nu putem schimba cultura.

Reporter: Toate aceste lucruri trebuie îmbinate cu ceea ce se face acum în şcoli...

Radu Jugureanu: Sigur că da. Orice exces este greşit. Trebuie să îmbinăm clasicul cu noutatea. Calculatorul este ceva complementar, vine să potenţeze ceea ce se face în mod clasic. Calculatorul nu îl foloseşti pentru a citi cărţi, el te ajută să aplici mai repede ceea ce ai învăţat şi să te evaluezi.

Reporter: Vă rog să-mi vorbiţi despre platforma "eLearning".

Radu Jugureanu: Platforma eLearning este integrată în toate şcolile şi liceele din România. Sunt 200.000 de calculatoare în şcolile româneşti, 3.700 de unităţi de învăţare, care înseamnă 25.000 de obiecte unice de învăţare, 180.000 de profesori for-maţi în utilizarea calculatorului.

Reporter: Va exista şi o a doua ediţie "eduVision 2020"?

Radu Jugureanu: Desigur. Până atunci, trebuie să construim reţele de centre de excelenţă în cât mai multe ţări, pentru a putea disemina cazurile de "best practice" în domeniul educaţional.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Soft indoielnic( min.invatamintului si APDRP) sustinut de manevre politice din sfera puterii. Ar trebui o documentare mult mai aprofundata si nu reclama mascata.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb