SEBASTIAN GHIŢĂ: "Kovesi este fotografiată în crama locuinţei mele din Ploieşti, alături de membri ai familiei mele"

D.I.
Anticorupţie / 15 martie 2018

Laura Kovesi şi Sebastian Ghiţă (Sursa foto: Twitter)

Laura Kovesi şi Sebastian Ghiţă (Sursa foto: Twitter)

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a reluat în această seară relatările cu privire la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi la petrecerile la care el susţine că participau, informează News.ro.

Într-o serie nouă de dezvăluiri, Ghiţă susţine că a cunoscut-o pe Kovesi fie la 1 decembrie, fie la ziua SRI şi că aceasta venea foarte greu la întâlniri fără fostul adjunct al SRI Florian Coldea.

Jurnalistul Ion Cristoiu, cel care i-a luat interviul lui Ghiţă şi căruia acesta i-a arătat fotografia în care susţine că ar apărea Kovesi la el acasă, a relatat că în imagine apare actuala şefă a DNA, alături de ea aflându-se membri ai familiei fostului deputat PSD.

Referitor la fotografie, Sebastian Ghiţă a spus că este făcută în crama locuinţei lui din Ploieşti

"Este alături de o doamnă frumoasă şi un domn mai cărunt", a comentat Cristoiu, Ghiţă subliniind că aceştia sunt membri ai familiei sale.

Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi a vrut să facă poze, Sebastian Ghiţă a explicat: "Eram mai relaxaţi, mai deschişi. Sunt poze, filme. Aici, la acest evenument mai erau nişte persoane. Nu cred că demiterea unui demnitar, mai ales a zeiţei anticorupţie, poate fi făcută scurgând poze. Această poză este de la mine de acasă, din Ploieşti".

În opinia lui Sebastian Ghiţă, Kovesi şi-a creat o problemă minţind şi negând participarea la astfel de evnimente şi relaţia de prietenie cu el.

"Recunoaşte sau nu, în acel moment, în acel cerc de oameni, ne consideram prieteni", a declarat Sebastian Ghiţă.

Referindu-se la circumstanţele prezenţei procurorului-şef al DNA, Ghiţă a precizat: "Foarte greu venea la aceste întâlniri Codruţa fără Florin. Rar o vedeai pe Codruţa fără Coldea"

În ceea ce priveşte momentul în care a cunoscut-o pe Kovesi, Sebastian Ghiţă a afirmat: "Ea era procuror general şi cred că am cunoscut-o la una dintre zilele acestea, fie 1 decembrie, fie ziua SRI-ului. La un astfel de eveniment erau foarte mulţi oameni. Era coadă să îi strângă lumea mâna, să o bage în seamă. Era coadă şi când era procuror general, şi când a devenit şefă DNA. Şi m-am aşezat şi eu la coadă".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb