Sfârşitul euro-optimismului

Despre ce era vorba în aces-te alegeri, de la 25 noiembrie? Despre Parlamentul European. E bine să reţinem asta. O bună parte a comentatorilor şi oamenilor politici se poartă ca şi cum românilor le-ar fi fost puse întrebări despre pensii, despre popularitatea vreunui lider de partid sau despre situaţia din Irak. Alegerile s-au organizat pentru a selecta euro-parlamentarii. La aceste alegeri, românii nu s-au prezentat în masă. De aici trebuie să pornim cu interpretarea cifrelor.

Din primele rezultate, preliminare, vedem că referendumul pentru votul uninominal nu a afectat semnificativ alegerile. E drept că mulţi români nici nu ştiau că el are loc, în parte datorită embargoului mediatic. E drept că cei care au venit să voteze varianta actualului preşedinte au făcut-o în proporţie covârşitoare, de pes-te 80%. E drept că acest lucru a fost un eşec pentru cei care au chemat la boicotul acestui referendum, pentru că proprii lor susţinători care au venit la vot au trecut, în aproape aceleaşi proporţii, şi pe la cealaltă urnă. În cele din urmă însă, tocmai această egalitate de procente combinată cu dispersia votului pe partide ne arată că nu a existat un efect semnificativ de influenţare. PD nu a câştigat de pe urma refe-rendumului, în parte pentru că partidul nici nu s-a identificat cu tema scrutinului uni-nominal.

Mai e adevărat că alegătorii au plătit şi poliţe interne. Prezenţa dezastruoasă la vot în Bucureşti trebuie pusă şi pe seama primarului-turist, Adriean Videanu, sub domnia căruia clădiri istorice sunt ameninţate cu demolarea ori au dispărut sub cearceafuri hidoase cu reclame la detergenţi şi ciocolată. În degringoladă, cu lideri care se ceartă între ei, PSD-ul a fost şi el taxat sever de către alegători, obţinând doar circa 60% din scorul din 2004. PC-ul lui Voicules-cu-Felix, cu toate antenele sale, a căzut sub pragul electoral. O campanie ridicolă a dus la îngroparea PNŢCD-ului şi PIN-ului, iar retorica stridentă şi lipsa de soluţii concrete i-a penalizat pe Vadim Tudor şi pe Becali. Singurii care se pot felicita sunt cei de la PLD, care au obţinut aproape 9% din voturi, în condiţiile în care sunt înregistraţi ca partid abia de cinci luni.

Înainte de orice, însă, alegerile din 25 noiembrie au însemnat sfârşitul euro-optimismului în România. Vă mai amintiţi situaţia de la 1 ianuarie 2007? Şampanie, artificii, discursuri sforăitoare şi sondaje de opinie care indicau un nivel aproape orgasmic al "încrederii" românilor în UE şi în perspectivele ţării lor.

După un an, românii au tras linie şi au văzut că UE nu e soluţia la problemele României. Ba dimpotrivă. Ei au văzut că am plătit aproape un miliard cotizaţii, fără să primim la schimb nici zece cenţi. Ei au descoperit că politica de la Bruxelles poate fi la fel de partizană ca aceea din Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Ceea ce e limpede, cercetând cifrele, este că electoratul nu mai are încredere în presupusele beneficii ale aderării la UE. Asta nu înseamnă că el este, aşa cum spun unii, fundamental nemulţumit. Cei care fac studii electorale ştiu că o prezenţă scăzută la vot nu e neapărat un semn al demobilizării. Ea poate fi, dimpotrivă, şi un efect al mulţumirii faţă de situaţia personală şi faţă de sistemul politic. La vot, pe 25 noiembrie, au absentat nu doar săracii. Au absentat şi aceia care şi-au parcat limuzinele germane nou-nouţe în faţa restaurantelor bucureştene sau lângă shopping-mall-urile din Timişoara sau Râmnicu-Vâlcea. Paradoxal, ei nu au venit pentru că sunt mulţumiţi.

Alături de milioane de alţi români, ei sunt mulţumiţi pentru că au cam încheiat socotelile cu această ţară. De aici au fugit, în ultimii ani, mai mulţi oameni decât în vremea războiului mondial. Au emigrat de la rău spre mai bine. Mulţi nu au o situaţie strălucitoare după standardele occidentale, dar faţă de mizeria din Bacău sau din Negru-Vodă, ei trăiesc acum în El Dorado şi nu doresc să se mai întoarcă. De ei depind încă şi mai mulţi români care au rămas acasă. Vorbiţi cu oamenii, în taxi sau pe stradă. Veţi descoperi că destui au fost deja "afară" la rude şi mulţi sunt subvenţionaţi cu euro sau dolari trimişi din Occident. Ce face dl. Vosganian la Economie şi Finanţe nu mai e problema lor.

E adevărat că nici clasa politică românească nu a luat în serios aceste euro-alegeri. PD l-a pus cap de listă pe dl. Frunzăverde, despre care nici 5% dintre români nu ştiu că există. PRM a venit cu aceeaşi garnitură expirată. Dar problema principală e în altă parte.

Chirii care s-au dublat şi preţuri ale terenurilor care s-au triplat. Inflaţie şi impozite în creştere. Un curs de schimb care se deteriorează. Încetinirea creşterii economice şi instabilitate politică. Criminalitate transfrontalieră şi criză pe piaţa muncii. Nu sus-ţin că toate se întâmplă din vina UE sau a Guvernului. Dar aderarea la Uniune se presupunea că ne oferă perspective mai bune. Şi am descoperit că nu e cazul. Dezbaterile de la Bruxelles nu ţin locul politicilor responsabile.