După jumătate din cea de-a doua şedinţă a săptămânii, speculatorii cu poziţii pe vânzare se aflau în avantaj, pe fondul scăderilor consemnate. Lichiditatea înregistrată până la ora 16.30 a fost însă redusă, jucătorii aşteptând semnalele de peste ocean. Imediat după deschiderea pieţei americane volumul s-a dublat, astfel că la ora 17.00 se înregistrau 635 contracte cu o valoare de 9 milioane de lei. "Scenariul în care deschiderea NYSE dinamizează piaţa sibiană, fie pe moment, fie pentru întreaga parte secundă a zilei este unul repetitiv şi deja obişnuit. Explicaţia pentru această evoluţie stă în nevoia jucătorilor de la Sibex de a a-şi susţine strategiile cu informaţii din cea mai mare economie a lumii, cu atât mai mult cu cât produsul cel mai tranzacţionat este derivatul pe Dow Jones", a explicat un broker.
Pe segmentul indici, cotaţia futures a Dow Jones a fluctuat până la ora 17.00 pe un culoar de 98 de puncte, testând atât teritoriul pozitiv, cât şi pe cel negativ. Tendinţa negativă a fost însă predominantă şi s-a accentuat după deschiderea de la NYSE. Numărul contractelor DEDJIA_RON iunie era de 357 milioane de lei. Indicele era estimat la 16.405 puncte, în scădere cu 80 de puncte.
Perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, a fost preferată pentru 95 de contracte pe scadenţa iunie. Cotaţia monedei unice consemnată după aproape şapte ore de la deschidere era de 136990 USD, în scădere cu 0,24%. Şi pe plan extern euro s-a depreciat înainte de discursurile de la Frankfurt şi Helsinki ale unor oficiali ai Băncii Centrale Europene, în contextul în care opinia generală este că luna viitoare se vor aplica măsuri de relaxare a politicii monetare.
Pentru derivatele pe aur numărul contractelor SIBGOLD realizate era de numai 13, pe scadenţa iunie. Uncia creştea modest cu 0,2 dolari, la 1295 USD.
Niciun alt produs tranzacţionat nu depăşea la ora 17.00 nivelul de 5 contracte, cu excepţia Dow Jones şi euro/dolar, restul derivatelor zbătându-se în anonimat.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.