Compania de consultanţă imobiliară "JLL" anunţă numirea Silvianei Petre Badea în funcţia de managing director al biroului din ţara noastră, poziţie pe care o va ocupa începând cu 1 martie 2017.
Silviana Badea lucrează în cadrul "JLL" din anul 2015, când a devenit şef al departamentului de Capital Markets, potrivit unui comunicat al companiei, trimis Redacţiei.
În ultimii doi ani, operaţiunile "JLL" din ţara noastră au fost conduse de Andrew Peirson, care în paralel a asigurat managementul pentru regiunea Europei de Sud-Est, din biroul din Belgrad, Serbia.
Andrew Peirson, managing director SEE în cadrul companiei, a comentat: "Suntem încântaţi de numirea Silvianei la conducerea activităţii din România, mai ales având în vedere experienţa şi succesul avute până acum pe această piaţă, dar şi reputaţia de care se bucură, fiind unul dintre cei mai respectaţi consultanţi din domeniul investiţiilor imobiliare din România. Ea a fost implicată în extinderea afacerii JLL în România, infiinţând inclusiv o divizie de finanţare, cu rezultate foarte bune până în prezent".
"JLL" este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar. Înregistrând venituri anuale globale de 5,4 miliarde dolari SUA, "JLL" activează în 230 de sucursale în 80 de ţări şi înglobează cca 60.000 de angajaţi în întreaga lume.