Sistemul nostru energetic, în situaţie de urgenţă

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 ianuarie 2009

În lipsa totală a importurilor de gaze, resursele interne ne ajung pentru 60 de zile

Ministerul Economiei a decretat, ieri, situaţia de urgenţă în sistemul energetic naţional în urma sis­tărilor importurilor de gaze din Federaţia Rusă şi prin punctul Medieşul Aurit. În prezent, ţara noas­tră are zero importuri şi, deci, un deficit zilnic de circa 7 milioane mc de gaze, cantitate pe care Gazprom trebuia să o livreze prin Isaccea (4,7 milioane mc) şi Medieşul Aurit (2,5 milioane mc).

Adriean Videanu, ministrul Economiei, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că decretarea situaţiei de urgenţă nu înseamnă că vom tremura de frig. Prioritate în alimentarea cu gaze o au populaţia şi instituţiile publice. Rezervele interne de gaze din producţia curentă şi înmagazinare, păcura şi cărbunii ajung încă 60 de zile pentru asigurarea încălzirii tuturor consumatorilor.

Domnia sa a explicat: "Decizia adoptată este în conformitate cu prevederile Legii 346/2007.

Astfel, poate să gestioneze operativ menţinerea în stare de siguranţă a sistemului naţional de transport şi aprovizionarea cu gaze, în ordinea priorităţilor stabilite. A fost redusă livrarea de gaze către CET-uri, care vor acoperi deficitul cu păcură şi cărbune. Producătorii de electricitate şi agent termic, furnizorii şi distribuitorii de gaze au acum un instrument legal pe care pot să-l utilizeze în relaţiile economice cu partenerii contractuali. Astfel, unii consumatori mari de gaze pot fi deconectaţi pentru a se alimenta cu prioritate populaţia. Iar CET-urile pot să-şi achiziţioneze cărbunele şi păcura - combustibili alternativi la gazele naturale - prin negociere directă, fără să mai fie nevoie să organizeze licitaţii. Producătorii de agent termic mai pot apela rapid şi la rezervele statului de combustibil".

Un consumator de gaze care nu va putea începe producţia este "Mechel" Târgovişte. Adriean Videanu susţine că societatea a anunţat că doreşte să-şi reia activitatea de astăzi, dar livrarea gazelor a fost amânată până la deblocarea importurilor ruseşti.

În prezent, producţia internă de gaze naturale a crescut la volumul maxim de 33 milioane mc pe zi, iar volumele extrase din depozitele de înmagazinare sunt, de asemenea, la valoarea maximă permisă de instalaţii, respectiv 26 milioane mc pe zi. Potrivit ministrului Economiei, avem stocate circa 2,18 miliarde mc de gaze pentru această iarnă, rezerva de stat dispune de 202.000 tone păcură, iar Petrom poate livra zilnic 7.000 tone păcură. Domnul Videanu a mai spus că lipsa celor circa 7 milioane mc de gaze din import pe zi poate fi suplinită prin arderea a 7.000 tone de păcură pentru producerea de agent termic.

În plus, a mai spus ministrul Videanu, LukOil România este dispusă să importe păcură, iar de la compania Rompetrol se aşteaptă un răspuns, în privinţa asigurării necesarului zilnic de păcură.

Profesorul Aureliu Leca, şeful catedrei UNESCO Energie Mediu din cadrul Politehnicii Bucureşti şi fostul preşedinte al Renel în perioafa 1990 - 1998, ne-a declarat că măsurile luate de autorităţi în această situaţie de urgenţă sunt cât se poate de corecte şi au mai fost utilizate şi în anii trecuţi. Domnia sa ne-a explicat: "Noi suntem obişnuiţi cu situaţiile de urgenţă. Ştim bine ce să facem. Dar, după ce trec, apar costuri suplimentare, care, între societăţile de stat, rămân găuri în buget. Orice situaţie de criză scumpeşte energia. Chiar dacă populaţia nu va plăti mai mult, să nu uităm că autorităţile publice susţin, practic, tot din banii noştri, subvenţiile uriaşe pentru combustibilii necesari încălzirii".

Profesorul Leca a explicat că păcura şi cărbunii sunt combustibili mai scumpi şi mai poluanţi decât gazul. Cuantumul majorării costurilor de producţie va fi cunoscut abia după ce trecem de această situaţie de criză şi vor fi cunoscute cantităţile şi preţurile de achiziţie a combustibililor care au înlocuit gazul. În opinia domniei sale, România nu ar trebui să se agaţe atât de mult de gazul rusesc şi de rutele internaţionale de transport care pot aduce gaz din alte surse.

Aurelia Leca susţine: "Putem să avem nevoie de mult mai puţin combustibil prin eficienţă energetică. Izolarea locuinţelor ar aduce o economie enormă de energie. Ori programul naţional de reabilitare termică a blocurilor merge în pas de melc. CET-urile trebuie să fie modernizate cu tehnologii care să permită o ardere eficientă de combustibil, iar autorităţile trebuie să stimuleze dezvoltarea cogenerării".

Eliminarea pierderilor din reţeaua de transport al agentului termic şi retehnologizările CET-urilor sunt investiţii substanţiale, care trebuie susţinute, în diverse forme şi de stat. Ori, susţine profesorul Leca, autorităţile nu au învăţat nimic din situaţiile precedente, în care gazul rusesc a lipsit în miezul iernii.

Adriean Videanu, ministrul Economiei, a spus, ieri, că Gazpromul a asigurat România că furnizează cantitatea de gaz contractată de către Wintershall şi Imex, cei doi importatori principali din ţara noastră şi că îşi declină responsabilitatea sistării furnizării. Domnia sa susţine că a discutat şi cu autorităţile ucrainene şi că speră că astăzi, după întâlnirea de la Moscova, ţara noastră să aibă un răspuns ferm despre situaţia creată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb