Soarta Greciei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 19 februarie 2010

Cornel Codiţă

Dacă politica de la noi ar avea ceva de a face cu lumea în care trăim, am fi avut deja o mare dezbatere în Parlamentul României despre consecinţele create în Uni-unea Europea-nă de situaţia Greciei, la care Guvernul ar fi pus pe masă un plan de urgenţă. Iar, dacă lumea media ar trata informaţia după impactul evenimentelor asupra vieţii cotidiene a societăţii, atunci, măcar o dată pe săptămînă, am fi avut un raport consistent în presă despre mersul lucrurilor în această ţară a Europei, de soarta căreia este puternic legată şi cea a României, nu doar prin afaceri sau relaţii economice. Faptul că Grecia are deja o datorie externă care depăşeşte de opt ori PIB-ul său şi nu prea mai găseşte soluţii pentru rostogolirea scadenţelor curente, faptul că deficitele la zi, raportate la indicii bugetari, ies violent din peisajul calm al criteriilor de convergenţă, din zona de circulaţie Euro, reprezintă vîrful unui iceberg care a lovit în plin Titanicul UE. Cazul Greciei nu este singular, lîngă el trebuie pus cel al Irlandei, pînă mai ieri copilul minune al euro-succesului integrării celor slabi. Mai mult, marile economii ale Europei, cu excepţia Germaniei, abia mai stau în parametrii prescrişi de Pactul de Stabilitate. În realitate, fac o echilibristică tot mai contorsionată pentru a ab-sorbi consecinţele crizei financiare, concomitent cu găsirea resurselor necesare relansării economice.

Grecia este un caz special, însă, pentru că scoate la lumină miopia interesată a "triumfalocraţiei" de la Bruxelles, cea care, de dragul raportării unor "noi şi neîntrerupte euro-succese", închide ochii chiar şi în faţa enormităţilor. Una dintre ele este intrarea Greciei în zona Euro. Evenimentul s-a produs la 1 ianuarie 2001, iar decizia a fost luată în iunie 2000. Schimbările care s-au produs în economia Greciei în doar doi ani, 1998-2000, pentru a intra în parametrii zonei Euro, ţin direct de miracol. O spunea, desigur, cu euro-mîndrie, chiar Romano Prodi, preşedintele Comisiei, la acea dată. Timp de decenii de la integrarea sa în UE, în 1981, economia Greciei a produs doar deficite în jur de 20% şi creştere nu mai mare de 1%. Cu doar patru ani înainte, în 1994, Grecia fusese avertizată oficial de responsabilii Comisiei pentru deficit excesiv. Negru pe alb, Prodi spune că nici în 1998, cînd situaţia altor membri ai UE se îmbunătăţise, cea a Greciei nu dădea semne de redresare. Ca prin minune, însă, în 1999, Consiliul UE a constatat că deficitul nu mai există şi că Grecia îndeplineşte toate condiţiile pentru trecerea la euro. Prodi putea să raporteze triumfalist: "În anul 2000, se aşteaptă ca economia Greciei să creas-că pentru al cincelea an consecutiv, mai repede decît media partenerilor săi europeni, iar inflaţia Greciei nu mai este cea mai înaltă din Uniune. Deficitul general guvernamental se află acum sub pragul de referinţă cerut de tratate, 3%, ba chiar se aşteaptă un excedent pentru 2002. Deşi datoria publică încă depăşeşte pragul stabilit de 60% din PIB, acest procent se află în descreştere". Cîţiva ani mai tîrziu, euro-birocraţii şi-au scos ochelarii roz, cu care se uitaseră în documentele puse la dispoziţie de guvernul Greciei şi au acuzat falsuri oficiale!!! Europa avea însă alte priorităţi şi, oricum, nu dădea bine să se discute prea mult pe marginea subiectului...era nevoie de consens pentru adoptarea noii Constituţii europene! Cîrcotaşii, fie ei şi bruxellezi, nu puteau fi lăsaţi să întineze înaltele idealuri ale construcţiei europene! Cum tocmai se schimbase culoarea guvernului de la Atena, minciunile şi falsurile au fost aruncate repede sub preş, tratate ca una dintre nenumăratele probleme birocratice care se pierd prin munţii de dosare din sertarele Comisiei Europene. Acum, mortul ţinut în casă, drept viu şi antrenant, a intrat în descompunere, iar problema este nu doar că pute de-ţi mută nasul, ci că poate îmbolnăvi pe toată lumea! Desigur avem şi un ţap ispăşitor, de peste ocean: Goldman Sachs este de vină, pentru că a ascuns datoria Greciei, mai precis pentru că a acceptat să o mute din euro în dolari şi yeni, pe contracte swap, de atîtea ori încît Guvernul de la Atena a putut să cumpere ceva timp şi să raporteze cu totul alte cifre decît cele reale, în timp ce Goldman a scos un profit de circa un miliard!

Situaţia Greciei nu va putea fi tratată cu paleative, iar după acest episod, cu siguranţă, nimeni nu-şi va mai putea permite să se joace cu datele, cifrele şi situaţiile care descriu starea economică a ţărilor membre. Următoarea pe listă, aţi ghicit, este România. Vocile răzleţe, din Parlamentul Europei, care acuzau lipsa de pregătire a ţării noastre din perspectiva aderării la UE s-ar putea ca mîine să fie cele care vor da tonul în Comisie şi Consiliu. Măsurile restrictive impuse ţărilor care ies din parametrii de convergenţă nu vor mai fi, doar aşa, de dragul principiilor şi mai mult o joacă. După cîţiva ani de visare şi dolce far niente, în care tot ceea ce am putut a fost să ne plîngem că nu ştim cum să accesăm fondurile care ne stăteau sub nas, România trebuie să se aştepte la vremuri grele în UE. Visarea va costa, mai mult decât pînă acum, iar incompatibilităţile vor fi penalizate încă şi mai aspru. Economic, desigur! Într-un articol, declarat polemic, editorialistul revistei lunare pentru cultură politică "Cicero", din Germania, Josef Girs-hovich, dă şi soluţia pentru problema Greciei: O dăm afară din UE şi primim în locul ei Turcia! S-ar putea ca lucrurile să fie mult mai serioase decît par la prima vedere!

Opinia Cititorului ( 6 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Corect, corect, corect...Atata, ca n-are cine sa auda ca bat clopotele in dunga.

     

    Baietii sunt ocupati. Unii cu aranjatul ploilor private pe teme serioase, cum ar fi noua fata a relatiei cu Rusia pe dimensiunea energetica, altii cu injuratul pentru scaunelul de presedinte de partid.  

    Si mai e ceva. Gaseste si matale, maestre, un magazin nemtesc ceva mai moderat decat Cicero. De acord, rau nu arata, foaia. Dar au uitat cam prea demult semnalizatorul de dreapta pornit, ca sa fie luati... 

    1. O greseala uriasa se comite folosind sintagme ca stinga sau dreapta. Si stinga si dreapta au adus foloase umanitatii propulsind-o unde se afla acum. Se impune cu stringenta o cu totul alta impartire: cretini = incompetenti, hoti, s.a.m.d.,si inteligenti = cinstiti, harnici, s.a.m.d.!

      Acest fel de a privi umanitatea este valabil pornind de la individ, familie, grup uman locuind un anumit teritoriu numit 'stat' (acestia nu formeaza o natiune chiar daca trimbiteaza aceasta pe toate tonurile si... 

    You are right, painfully right, Pro Codita! But how cares?

    Magistrala expunere. Nu credeti ca, totusi, sunteti Casandra?

    Contemplativi matriciali credeti ca Romanii isi vor schimba paradigma?!

    Ma uit in jur si vad cat de pasivi sunt unii oameni, degeaba tragi semnale de alarama..devii o Casandra incomoda pentru ca incerci sa atragi atentia asupra riscurilor si amenintarilor evidente. Somn usor si vise placute Romania!  

    germania sa o lase mai moale cu "ii dam afara pe aia si ii primim pe aia" pentru ca pute si pe la ei - nu uitati ca 60% din exporturile lor sint in UE si nu la dezvoltati ci la bananieri ca noi !!!!!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb