Sorin Blejnar, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziarul BURSA #Politică / 23 august 2019

Sorin Blejnar

Sorin Blejnar

Sorin Blejnar, Fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, alături de fostul vicepreşedinte al ANAF, Viorel Comăniţă, fostul comisar general adjunct al Gărzii financiare, Sorin Florea, şi soţia sa Andreea Blejnar.

Potrivit informaţiilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preluate de Hotnews, Blejnar, Comăniţă şi Florea ar fi primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, să protejeze activitatea nelegală a societăţii acestuia. Banii destinaţi fostului şef al Fiscului ar fi fost primiţi de soţia acestuia de la doi interpuşi ai omului de afaceri. Concret, între mai 2011 şi aprilie 2012, Blejnar ar fi primit 1,2 milioane de euro, Comăniţă - 960.000 de euro, iar Florea - 300.000 de euro.

Comunicatul DNA arată: "Sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei «taxe de protecţie» încasate de cei trei funcţionari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de omul de afaceri care plătea respectiva «taxă» să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale. Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date funcţionarilor publici, pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice şi juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată prin decizie definitivă, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale şi pedeapsa complementară a dizolvării".

Sorin Blejnar este în închisoare, după ce, în mai, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă. În primă instanţă, Blejnar primise o pedeapsă de 6 ani de închisoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DNA mai face si ea ceva ???? Nu prea mai misca nimica

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb