STUDIU: Afaceriştii nu sunt prea optimişti în privinţa revenirii economiei globale

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 aprilie 2010

Creşterea economică globală progresează constant, dar revenirea completă nu va fi stabilă până în decembrie 2010, conform ultimei ediţii a studiului bianual Regus Business Tracker.

Cei 15.000 de respondenţi, participanţi la studiu, au raportat un procent mai ridicat al companiilor ce au înregistrat o creştere a veniturilor şi profiturilor în ultimul an, faţă de cel al organizaţiilor aflate în declin.

Totuşi, respondenţii cărora li s-a pus întrebarea "Când credeţi că revenirea şi creşterea economică vor avea loc în mod ferm şi sigur în ţara dumneavoastră?", se aşteaptă ca acestea să aibă loc cu cinci luni mai târziu, în decembrie, şi nu în iulie, cum estimau anul trecut.

Pesimismul îşi face simţită prezenţa cel mai mult în Spania, unde creşterea netă a veniturilor a fost negativă, de 10%, în timp ce avântul complet al revenirii economice este estimat să aibă loc în februarie 2011. O situaţie similară se înregistrează şi în România, unde creşterea netă realizată de companii este de 9%, iar revenirea economică se estimează că va avansa ferm abia la începutul lui 2011.

Principalele concluzii ale acestui studiu global subliniază faptul că mediul de afaceri trebuie să păstreze un element de precauţie în optimis­mul său.

La întrebarea privind măsurile pe care le consideră drept cele mai eficiente pentru stimularea revenirii economice, 64% dintre companiile la nivel global au pledat pentru o reducere a impozitelor pentru mediul de afaceri. Potrivit răspunsurilor înregistrate, următoarea măsură preferată se referă la menţinerea unor rate scăzute ale dobânzilor timp de încă un an (58%), companiile mari (51%) subliniind, de asemenea, şi importanţa unor facilităţi de plată a impozitelor pentru consumatori (global, 43% din companii au optat pentru o astfel de măsură). În Româ­nia, 80% dintre companii au pledat în favoarea unor facilităţi suplimentare de plată a impozitelor pentru mediul de afaceri, în timp ce 71% dintre organizaţii au declarat că suplimentarea investiţiilor publice în proiectele de infrastructură le-ar putea ajuta în depăşirea perioadei de recesiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb