STUDIU Rata medie a redevenţelor şi a impozitelor în sectorul petrolier din România a urcat la 17,5% în 2016

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 aprilie 2017

Întâlnire între Grindeanu şi companiile Petrom şi ExxonMobil

Companiile energetice aşteaptă să afle care va fi politica guvernului privind taxarea hidrocarburilor

Rata medie efectivă a redevenţelor şi a altor impozite similare a crescut de la 15% în 2014 la 15,7% în prima jumătate a anului 2015 şi 16,9% la sfârşitul lui 2015, ajungând la 17,5% în 2016, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Deloitte, la solicitarea Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA).

Comparativ, Deloitte a calculat o medie a ratei de impozitare de 10% la nivelul Europei pentru anul 2015, dar nu a oferit date pentru anul trecut.

"Ca parte a acestui studiu, am calculat, de asemenea, o medie aritmetică pentru ţările europene producătoare, obţinând o rată efectivă de impozitare de 10% sau 7,9% prin excluderea câmpului Groeningen. (...) Groeningen Olanda reprezintă un câmp de gaze naturale gigant, cel mai mare din Europa şi al zecelea cel mai mare din lume, având un regim fiscal separat. Pentru a menţine rezervele actuale în câmpul Groeningen, autorităţile olandeze au decis promovarea exploatării câmpurilor mici din Olanda prin acordarea de stimulente fiscale specifice pentru acestea", se mai arată în studiu, potrivit Agerpres.

Rata efectivă de impozitare în România a fost calculată ca medie între redevenţele şi impozitele similare observabile plătite (redevenţe de petrol şi gaze naturale, impozite suplimentare şi impozitul pe construcţii), raportată la veniturile obţinute de principalii jucători de pe piaţa de profil din România, respectiv Romgaz (22,5% - rata efectivă de impozitare în 2015 şi 21,8% în 2016) şi OMV Petrom (14,7% - rata efectivă de impozitare în 2015 şi 15,9% în 2016).

"În ciuda tendinţei generale de descreştere observată la nivelul ţărilor europene (rata medie a redevenţelor şi a altor impozite specifice a fost redusă la 10% în 2015 comparativ cu 11,7% în 2014), nivelul de impozitare efectivă în România, la nivelul sectorului de upstream a crescut. Această tendinţă are la bază, în principal, scăderea veniturilor în comparaţie cu o descreştere mai mică a valorii nominale a redevenţelor şi a impozitelor datorate (impozitele suplimentare şi impozitul pe construcţii). Mai mult, calculul impozitului suplimentar aplicabil gazelor naturale nu a fost corelat cu preţurile reale existente pe piaţa gazelor", mai spun autorii studiului.

Totodată, deşi a avut loc scăderea ratei nominale de la 1,5% la 1% pentru impozitul pe construcţii începând cu anul 2015, creşterea în ansamblu a ratei efective de impozitare pentru petrol şi gaze naturale în sectorul upstream rezultă în principal din scăderea veniturilor în comparaţie cu o scădere mai mică a valorii nominale a impozitelor datorate, precum şi din discrepanţa dintre pragul utilizat pentru calculul impozitului suplimentar aplicabil gazelor naturale (72 lei/MWh) şi preţurile de piaţă ale gazelor naturale care au oscilat sub acest prag.

Deloitte aminteşte că sectorul onshore upstream de petrol şi gaze naturale din România este unul foarte matur, având mai mult de 150 ani de activitate.

În ţara noastră există peste 400 de câmpuri petroliere şi peste 13.000 de sonde active. Cu toate acestea, România are una dintre cele mai mici rate de producţie per sondă raportat la celelalte ţări europene (21 barili echivalent petrol/sondă/zi comparativ cu 2.350 barili/zi în Norvegia, 964 în Danemarca, 363 în Marea Britanie şi 271 în Italia).

De asemenea, câmpurile petrolifere prezintă un puternic grad de fragmentare, iar identificarea de noi rezerve necesită adesea foraje la adâncimi foarte mari.

"Mai mult, aproximativ 25% din producţia de ţiţei este obţinută utilizând tehnici îmbunătăţite de extracţie a petrolului, ţiţeiul reprezentând mai mult de 35% din producţia de petrol. Prin urmare, sunt necesare investiţii masive pentru modernizarea tehnologiilor de extracţie (creşterea presiunii rezervoarelor, forare la adâncimi mai mari etc.), precum şi o creştere a ratei de extracţie din câmpurile mature pentru a acoperi cererea naţională", potrivit studiului.

Specialiştii Deloitte mai spun că, potrivit statisticilor privind industria de energie din Uniunea Europeană, sectorul upstream de petrol şi gaze naturale din România are cel mai mare număr de angajaţi direct, în raport cu alte ţări din Uniunea Europeană (25.600 de angajaţi dintr-un total de 77.900 de angajaţi la nivelul tuturor ţărilor europene).

Industria acoperă o gamă largă de lucrători, dar şi ingineri, oameni de ştiinţă, specialişti de mediu, sănătate şi siguranţă, avocaţi, contabili. Mai mult, studiile arată că investiţiile în sectorul de petrol şi gaze naturale generează un număr semnificativ de locuri de muncă indirecte.

Premierul Sorin Grindeanu a discutat, a doua oară, cu reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu delegaţia consorţiului format din ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume listată la bursă, şi OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească, cu care a discutat despre investiţiile companiilor în România şi despre valorificarea resurselor energetice, a anunţat marţi Executivul.

Aceasta este cea de-a doua întâlnire oficială la nivel înalt între reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom şi reprezentanţii noului Guvern, după cea din luna februarie, conform News.ro.

Companiile energetice aşteaptă să afle care va fi politica guvernului român în ceea ce priveşte taxarea hidrocarburilor, în special în privinţa noilor redevenţe care ar trebui stabilite de guvern în următoarea perioadă pentru exploatarea resurselor din România.

"Prim-ministrul a subliniat deschiderea şi determinarea Guvernului de a sprijini proiectele de investiţii pentru dezvoltarea de noi surse de producţie de hidrocarburi offshore, în scopul de a ajuta la asigurarea securităţii energetice a României, precum şi la valorificarea resurselor energetice, în condiţii de competitivitate şi durabilitate", arată comunicatul transmis marţi de Guvern.

Şeful Executivului a reconfirmat sprijinul pentru aceste proiecte de pionierat pentru industria locală de petrol şi gaze.

"Guvernul este ferm angajat să asigure cadrul de reglementare necesar pentru atragerea şi dezvoltarea acestor proiecte în România. Astfel de proiecte asigură accesul la tehnologii de ultimă oră, transfer de know-how, contribuie la securitatea energetică şi răspund nevoilor de promovare a investiţiilor pentru sectorul de petrol şi gaze", afirmă Grindeanu, în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb