Subiecte uşoare... de vară

Gata cu metafizica... au venit căldurile! Vremea şpriţurilor... pardon, a subiectelor, uşoare! De vară!! Astăzi, despre scrisori!

Nu o să mă apuc acum, cum mai greşesc în alte dăţi, să fac mai întîi teoria subiectului. Toată lumea ştie ce sunt şi la ce folosesc scrisorile! Mă rog! Nu sunt foarte sigur, de exemplu, nici măcar de cei din lumea bancară, darămite dincolo de marginile ei profesional-ocupaţionale, cît de mulţi sunt cei ce ştiu că începuturile "industriei financiare", prin părţile noastre de civilizaţie modernă, ţin de nişte scrisori! De ideea genială potrivit căreia, în loc să cari banii cu tine în saci, pe samar, cu şansa uriaşă de a fi jefuit oricînd şi pe oricare dintre drumurile Europei, ori pe cele dintre Europa şi Ierusalim, mai bine să pui banii în grija unui preacinstit călugăr templier, să primeşti nişte înscrisuri şi, cînd vei ajunge la locul unde ai nevoie de bani, să le arăţi altuia, care pe dată îţi pune în traistă bănetul depus, mai puţin o "taxă" de operare! Sigur, dacă o să-l întrebaţi pe Jacques Attali, el o să vă spună, cu temei (vezi fabuloasa sa carte "Evreii, lumea şi banii", Fayard, 2002, Univers 2011), că invenţiile lucrului cu banii, scrisorile de schimb, scrisorile de credit, asigurările şi garanţiile de mărfuri coboară adînc în tradiţia biblică, care nu se sfieşte să le înfăţişeze, să le discute şi să le reglementeze ca pe oricare alte aspecte naturale ce-i privesc pe oameni şi relaţiile dintre comunităţile lor.

Cei pasionaţi de istorie ştiu foarte bine că unele dintre cele mai interesante şi precise relatări privind viaţa oamenilor de diferite categorii şi stări se află păstrate în scrisorile vremii. Cele mai multe, "violate" de cei interesaţi să le afle conţinutul, înainte de a ajunge la destinaţie, ori după aceea. Istoria diplomatică, ca şi istoria spionajului diplomatic, sunt amîndouă copile gemene ale artei şi nevoii de a scrie scrisori, de la o cancelarie la alta, de la un Domn către supuşii, aliaţii, ori rivalii săi! Petru Rareş, bunăoară, la 1541 îi scria bunului său prieten din Bistriţa, jupînul Toma Boldorffer, despre bucuria de a fi primit iarăşi domnia Moldovei, din mîna "nebiruitului împărat, preamilostivul domn, şi prealuminaţii viziri îndurătorii noştri domni...". E vorba de nimeni altul decît Soliman Magnificul, pe care-l mai trădase o dată!!! A doua oară, o face doar trei ani mai tîrziu şi asta o ştim tot dintr-o scrisoare pe care acelaşi Petru o adresează lui Joachim von Brandenburg, cel care pregătea ofensiva pentru a recuceri Buda. Petru i se închină, îi spune tot ce ştie din "ştafetele" sale cu Poarta despre puterea militară pe care ar putea-o angaja turcii, îl încredinţează că, de va fi prezent pe terenul de luptă (Soliman îl somase să i se alăture cu oaste!!), va fi doar pentru a-i înlesni victoria asupra turcilor! Îi cere în schimb discreţie, să nu-l vadă toată lumea că a trădat pe turci şi mai ales faţă de unguri, care cu siguranţă s-ar grăbi să-i dea de veste sultanului despre trădarea sa! (vezi N. Iorga, "Scrisori de boieri, scrisori de domni").

Dacă lăsăm şi istoria de o parte (devine foarte puţin glorioasă, cînd scurmi printre scrisori!), am putea să ne delectăm cu literatură, de cea mai bună calitate. Istoria literaturii occidentale este marcată, la toate marile răspîntii, de romane epistolare, după cum nu există capodoperă a literaturii mondiale care să nu cuprindă cel puţin un episod epistolar. Literatura română, spre gloria ei, nu face excepţie!

Astăzi, nu prea mai scriem scrisori, în forma tradiţională! Avem E-Mail! E-mail, e-mail, dar tot scrisoare se cheamă că este! Iar dacă este scrisoare, atunci în spatele ei este o poveste, iar dacă este o poveste, cineva vrea neapărat să o afle, chiar dacă nici autorul şi nici destinatarul nu i-au îngăduit să-şi bage nasul! Fatalitate, vorba amicului Georgescu! Aproape că te gîndeşti că de aia s-au inventat serviciile speciale, de spionaj şi pentru alte activităţi "neconvenţionale", respectiv, "nemărturisibile"! În America, "mama şi tata" democraţiilor mature ale Occidentului, nici nu se încheiase scandalul cu ascultarea telefoanelor unei agenţii de presă, de către "băieţii lor cu ochi albaştri", că a izbucnit cel legat de "citirea fără număr" a tuturor comunicaţiilor prin e-mail. Oficialii s-au apărat slab, vezi doamne, nu era vorba desprea scrisorile electronice ale cetăţenilor americani, ci doar ale străinilor!! (Ha...ha...haaa!!!), după care au trecut la contraofensivă: Da, le citim şi pentru asta avem aprobarea unei curţi speciale şi secrete!!!!! OK, democraţie să fie, dacă o cer enteresele cetăţenilor, dar măcar ştim cum stăm! Evident, nici la noi serviciile cu pricina nu stau degeaba, adică nu lasă comunicaţiile electronice să treacă, aşa, prin "eter", ca gîsca prin apă, fără să lase nici o urmă care să poată fi "citată". Iar, pentru a fi citată, desigur, este nevoie, mai întîi, să fie citită!! Aşa că, ni le citesc!!! Partea bună a veştii este, desigur, aceea că procesul de alfabetizare a înaltelor instituţii de securitate s-a încheiat; în linii mari, măcar! Toată lumea ştie să citească, iar dacă au mai rămas şefi, pe ici pe colo, care mai au dificultăţi cu buchiile, au măcar subordonaţii, pînă la a treia treaptă, care se descurcă binişor! Amin! Partea şi mai bună a veştii este că şi noi le putem citi corespondenţa celor mari şi atotputernici, măcar din cînd în cînd, cu ajutorul cîte unui "visător" care ştie IT, speriat de amploarea complotului montat împotriva noastră, a bieţilor oameni de rînd, de către "supra-oamenii" Puterii! Dar, partea proastă?

Eh..., v-am spus că e vară şi nu ne ocupăm decît de subiecte lejere! Încă o baterie, maestre; da... vezi să stea sticlele bine în apă şi cu gheaţa grămezi pe ele!