Surse: Chinezii vor garanţii de stat ca să intre la Cernavodă

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 1 noiembrie 2012

Surse: Chinezii vor garanţii de stat ca să intre la Cernavodă

Va fi foarte greu pentru autorităţile noastre să implice China Guangdong Nuclear Power Group în construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, afirmă surse din piaţă. Chinezii finanţează prin sistemul credit-furnizor, pentru care cer garanţii de stat, mai spun sursele noastre. Astfel, oricât de dornice ar fi autorităţile să implice partea chineză, ajutorul de stat trebuie aprobat de Uniunea Europeană, care nu vede cu ochi buni asemenea sprijin în domeniul nuclear.

Specialişti din piaţă susţin că SNC Lavalin, contractorul general pentru Unităţile 3 şi 4, ar trebui să-şi dea acordul pentru cooptarea chinezilor în construcţia reactoarelor - lucru greu de "înghiţit" pentru că China Guangdong Nuclear Power Group vrea să finanţeze 40% din proiect, iar canadienii trebuie să le cedeze o parte din contract. Mai mult decât atât, în proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, contractorul şi furnizorul de tehnologie nu au voie să fie şi finanţator al proiectului, mai susţin sursele noastre.

Ca să atragă banii chinezilor, autorităţile trebuie să reanalizeze şi să schimbe concepţia proiectului astfel încât China Guangdong Nuclear Power Group să şi poată finanţa proiectul. Cert este că, mai spun surse din piaţă, dorinţa chinezilor de a intra în proiect pune presiune pe SNC Lavalin pentru a mai reduce din preţul ofertat (4,8 miliarde euro) pentru construcţia celor două reactoare.

Ziarul BURSA a publicat în exclusivitate informaţia că Nuclear-electrica încă negociază contractul final cu SNC Lavalin. Ieri ar fi trebuit să aibă loc o AGA în care acţionarii să aprobe studiul de fezabilitate actualizat pentru cele două reactoare. Studiul indica o valoare totală a investiţiei de 6,5 miliarde de euro. Acţionarii au renunţat la această ordine de zi şi au propus alta, în urma unor discuţii aprinse la nivelul Nuclearelectrica, potrivit unor surse din companie.

Dacă s-ar fi aprobat studiul (care arată că proiectul este fezabil la un cost de construcţie de 4,8 miliarde euro), atunci s-ar fi spulberat şansele statului de a obţine o reducere importantă de preţ de la Lavalin, mai precizează sursele citate.

Ministerul Economiei are, însă, nevoie de acest document pentru a atrage investitori în proiect, mai ales că i-a reinvitat la masa negocierilor pe cei care au părăsit proiectul (CEZ, GDF Suez, Iberdrola şi RWE). Surse ministeriale afirmă că investitorii au nevoie de un proiect şi o sumă certă pentru a analiza propunerea autorităţilor noastre.

Tot prin credit furnizor vor să intre şi China Huadian, în parteneriat cu Complexul Oltenia, pentru construcţia unui grup nou la Rovinari. Societatea chineză a câştigat licitaţia organizată de statul român şi are deja jumătate de miliard de euro pregătită pentru demararea proiectului. În prezent, autorităţile noastre negociază cu firma chineză crearea companiei de proiect, care va stabili care vor fi participaţiile investitorilor în priect, va evalua aportul în natură al Complexului Oltenia, va stabili schema de finanţare şi va reface studiul de fezabilitate. Noul grup va costa circa un miliard de euro.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Beijingul a ordonat retragerea rezervelor de aur din băncile internaţionale  Un nou yuan cu acoperire în aur va fi emis, ca alternativă la dolar  Peste 20 de state au fost atrase în planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile imobiliare  Toate lingourile pe care China le va retrage din Elveția, Londra sau New York vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul

     

    Statele Unite ale Americii sunt pe cale să primească o lovitură năucitoare, după ce China a început să-şi retragă aurul deţinut în băncile internaţionale. Scopul este emiterea unei noi monede, un nou yuan, ca alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Beijingul a semnat deja tratate comerciale cu peste 20 de state care recunosc yuanul ca monedă oficială în tranzacţii, în defavoarea monedei americane. Japonia este ultimul stat care a aderat la planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile comerciale. 

     

    Cum datoria faţă de China se situează în jurul valorii de 2.000 de miliarde de dolari, dintr-un total de 15.000 de miliarde, Statele Unite se pot "lăuda" cu titlul de cea mai îndatorată naţiune din toate timpurile. Statul chinez este cel mai mare creditor al SUA şi, potrivit experţilor, dacă mâine acesta și-ar cere înapoi banii împrumutaţi americanilor, Statele Unite ar da faliment în câteva zile. Întreaga situație este departe de a fi una întâmplătoare și face parte dintr-un plan bine pus la punct de guvernul de la Beijing, un proiect premeditat cu mult timp înainte. 

    La începutul anilor '90, realizând că este foarte greu să concureze cu SUA, din punct de vedere militar, China a adoptat o nouă strategie pentru „cucerirea" Americii. Iar planul i-a reuşit din plin. Acum, ţara cu peste 1,3 miliarde de locuitori pregăteşte Statelor Unite lovitura de graţie: scoaterea dolarului de pe pieţele financiare internaţionale. 

     

    Repatrierea lingourilor de aur 

    Am întrebat un bancher dacă un asemenea scenariu, aparent de domeniul Science Fiction, este posibil. Răspunsul a venit sec, fără niciun alt comentariu: „Da, este posibil". Ultima acţiune în acest sens a Beijingului are loc chiar zilele acestea: China îşi reevaluează toate rezervele de aur cu scopul de a emite o nouă monedă, alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Cu alte cuvinte, China vrea să ofere lumii o monedă "sănătoasă" care s-o înlocuiască pe cea americană, o monedă supra-tipărită şi lipsită de perspective în actuala conjunctură internaţională. Iar pentru a-şi realiza planul departe de ochii publicului, China a început deja să-şi repatrieze toate rezervele de aur pe care la deţine în Elveţia, Londra şi New York. Astfel, potrivit unor surse din piaţa internaţională, toate lingourile care vor sosi în China vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul. 

    1. Te-ai gandit ca americanii nu vor plati Chinei datoria? In pus, cand esti cel mai mare debitor in dolari, ce interes ai sa demolezi dolarul? Iar in plus SUA mai este si prima piata de desfacere a produselor chineze. Cam multe de pierdut pentru chinezi.

      Stirea citata este cam..veche. Dar valabila. Faptul ca statul chinez doreste sa aiba o moneda sigura ,garantata de rezervele de aur demonstreaza dorinta Chinei de as iesi dintr-un cerc vicios dat de suma imensa de dolari acumulata in relatiile comerciale si de posibilitatea ca FED sa porneasca tiparnita de bani. Sa ne amintim si pozitia lui Putin care era dezolat ca vinde gaz metan in schimbul unor hartii verzi...In ceea ce priveste faptul ca americanii nu vor plati Chinei datoria, ma indoiesc ca o vor face.. Se vor adapta situatiei data de aparitia noii monede chinezest... In ceea ce opriveste garantiile de stat cereute pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, opinez ca se va ajunge la o intelegere..daca nu va actiona un spiridus tehnologic , in curs de aparitie pe piata, ce va trimite in derizoriu cele doua reactoare, bune pentru a deveni clocitori alaturi de CEZ,Iberdrola si altii Este vorba de descentralizarea energetica ce-i va lua CEZ clientii casnici si posibil cei industrfiali,atunci cand un banal Punct Termic va livra utilitati precum : apa calda menajera ,apa calda fierbinte pentru calorifere si ..curent electric, in sistem de cogenerare...

      Acest spiridus,cu care ne amenintati,este binevenit,dar ma tem ca va fi ucis de bancheri si de politicieni,inainte de a se naste.

      Pana vor pricepe despre ce este vorba,va muri in forceps. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb