SURSE: Majorări de preţ substanţiale pentru energia "Hidroelectrica"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 iulie 2012

Majorări de preţ substanţiale pentru energia "Hidroelectrica"

Piaţa de energie freamătă în aşteptarea finalizării negocierilor dintre "băieţii deştepţi" şi administratorii Hidroelectrica. Seceta hidrologică a pus o presiune suplimentară pe aceste negocieri, iar administratorii Hidroelectrica vor să majoreze preţurile din cadrul contractelor bilaterale preferenţiale de la 130 de lei/MWh, la circa 180-190 de lei/MWh, susţin mai multe surse din piaţă.

În prezent, există temerea că "băieţii deştepţi" din energie nu vor accepta o creştere mai mare de 30 de lei/MWh, condiţii în care contractele vor fi denunţate. Denunţarea va bulversa, în opinia surselor noastre, contractele în derulare ale "băieţilor deştepţi" cu alţi furnizori şi cu consumatorii industriali. Aceştia din urmă nu vor mai şti ce preţ vor plăti pentru energia consumată şi nu au încredere că administratorii Hidroelectrica se vor mişca suficient de repede pentru a vinde transparent energia disponibilă.

În plus, clienţii "băieţilor deştepţi" se mai tem de dorinţa administratorilor de a majora preţul de vânzare a energiei hidro până la nivelul celei produse în unităţile termo, în cadrul licitaţiilor care vor fi organizate pe OPCOM.

În acest caz, industria va trece printr-o scumpire şoc a facturii energetice, mai arată scenarul elaborat de sursele noastre.

Administratorii Hidroelectrica tac chitic şi nu vor să divulge mersul negocierilor cu "băieţii deştepţi", subliniind că nu au niciun interes să denunţe contractele dacă majorările de preţ şi micşorarea cantităţilor vor fi agreate amiabil cu furnizorii privilegiaţi.

Îngrijorarea de pe piaţa de energie a fost alimentată de ştirea că Hidroelectrica cere un preţ aproape dublu pentru energia furnizată pieţei reglementate. Mulţi furnizori consideră că, dacă nu ar fi fost nevoiţi să aducă urgent lichidităţi în companie, administratorii Hidroelectrica nu ar fi făcut acest pas care strică planurile electorale fix înaintea alegerilor parlamentare din toamnă (n.r. guvernanţii au promis că nu majorează preţurile reglementate pentru energie până la jumătatea anului viitor).

Ieri, Ministerul Economiei a anunţat, într-un comunicat, că are ca obiectiv prioritar vânzarea energiei produsă de Hidroelectrica pe piaţa concurenţială şi respectarea calendarului de liberalizare pentru piaţa electricităţii şi a gazelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb