Surse: NBG îşi vinde divizia de imobiliare către o firmă britanică

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2013

Banca elenă National Bank of Greece (NBG), care deţine Banca Românească, a ajuns la un acord cu o firmă din Marea Britanie pentru vânzarea diviziei de imobiliare printr-o tranzacţie care evaluează compania la peste un miliard de euro, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg, anunţă Mediafax.

Vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de bancă la Pangaia către firma de investiţii imobiliare Invel Real Estate Partners a fost aprobată de Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară, au spus sursele.

Tranzacţia va fi finalizată până la sfârşitul anului.

NBG a anunţat în octombrie că negociază cu Invel, dar nu a furnizat informaţii despre eventualul preţ.

Fondurile obţinute din vânzarea diviziei de imobiliare vor ajuta banca să-şi consolideze situaţia financiară. Marile bănci elene, inclusiv NBG, au fost recapitalizate cu bani din fondul de stabilitate, după ce au înregistrat pierderi extrem de mari din participarea la un program de ştergere a datoriilor statului elen.

Statul elen deţine, prin Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară, uşor sub 90% din acţiunile National Bank of Greece, Piraeus Bank şi Alpha Bank, în timp ce la Eurobank are 98% din titluri.

Potrivit presei elene, autorităţile pentru concurenţă din UE cer National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank să-şi restructureze operaţiunile din afara Greciei în urma recapitalizării, pentru a se conforma normelor referitoare la ajutoarele de stat.

Cotidianul elen Kathimerini a scris că grupul National Bank of Greece se va retrage de pe pieţele din sud-estul Europei, inclusiv România, unde deţine Banca Românească, în cadrul unui acord al creditorului elen cu Comisia Europeană.

National Bank of Greece a ajuns la un acord cu autorităţile pentru concurenţă din cadrul Comisiei Europene conform căruia grupul va păstra participaţia majoritară la subsidiara turcă Finansbank, dar va renunţa la majoritatea operaţiunilor din Europa de Sud-Est, potrivit Kathimerini. Astfel, NBG se va retrage din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Albania.

NBG deţine pe piaţa locală Banca Românească, NBG Leasing IFN, NBG Securities România şi Garanta Asigurări.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb