Actualizare 19:35 Mezei Janos, primarul din Gheorghieni, ridicat de DNA
Primarul din Gheorgheni, Mezei Janos, ar fi fost dus la audieri, în această seară, la DNA Târgu Mureş, după ce pe parcursul zilei procurorii anticorupţie au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la locuinţa primarului şi la sediul Primăriei, transmit sursele din presă.
Potrivit acestora, procurorii DNA au ridicat mai multe cutii cu documente iar primarul a fost urcat într-o maşină şi va fi audiat în cursul serii, la Târgu Mureş.
Potrivit aceloraşi surse, percheziţiile au început la locuinţa primarului încă de la ora 6.00, precum şi la sediul municipalităţii, iar în jurul orei 10.00 Mezei Janos a ajuns la primărie însoţit de mascaţi şi de procurori ai DNA. Aceleaşi surse au mai spus că procurorii DNA ar fi solicitat toate documentele legate de firma Monturist SRL, la care primăria deţine 48%, dar au efectuat percheziţii şi la o firmă de topografie.
Primarul Mezei Janos nu a dorit să comenteze, precizând că va face declaraţii după ce se vor finaliza percheziţiile. Mezei Janos se află la al doilea mandat şi este membru al Partidului Civic Maghiar.
Surse judiciare, citate de presă au declarat că primarul din municipiul Gheorgheni este suspectat că ar fi înstrăinat parcele de teren care aparţin SC Monturist SRL, societate în care Consiliul Local Gheorgheni este asociat şi membru fondator.
(Elena Deacu)
---
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Târgu-Mureş face percheziţii în această dimineaţă în mai multe locuri din Harghita, potrivit unui comunicat al procurorilor, surse judiciare declarând, pentru ziarul BURSA, că ar fi vizaţi inclusiv primăria şi primarul oraşului, Róbert Kálmán Ráduly (UDMR).
Conform comunicatului, cauza penală vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de fals şi a unora asimilate celor de corupţie, sursele judiciare explicându-ne că ar fi vorba, mai precis, despre abuz în serviciu.
Restul percheziţiilor au loc la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice, se mai arată în comunicatul DNA.