Consumatorii români de energie vor fi cei care vor suporta din buzunarele proprii ajutoarele de stat pe care le promite Guvernul pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat, ieri, Lavinia Andrei, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale de mediu Terra Mileniul III, într-o conferinţă de presă.
"Din informaţiile noastre, compania chineză care va construi reactoarele a cerut garanţii de stat pentru o rată internă de rentabilitate de 15%. Proiectul reactoarelor 3 şi 4 a fost evaluat la 6,5 miliarde de euro în condiţiile unei rate interne de rentabilitate de 11,3%, deci preţul final va fi mult mai mare", a spus Lavinia Andrei.
Declaraţia ei vine în contextul în care, săptămâna trecută, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat raportul ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu, cu privire la proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă, stabilind că este o investiţie prioritară pentru România.
Totodată, Daniela Lulache, CEO al Nuclearelectrica, a declarat, recent, 26 mai, că Guvernul român a aprobat şi a trimis o scrisoare companiei chineze prin care îi confirmă acesteia că proiectul poate fi realizat doar cu ajutorul statului român, prin urmare va primi ajutoare de stat precum contractele pentru diferenţă, care sunt practic un mecanism prin care statul asigură preluarea energiei la un preţ care să acopere investiţia şi costurile de producţie.
"Toate aceste ajutoare de stat vor fi decontate de către consumatorii din România, de către cetăţeni, din buzunarul nostru. Noi cu pierderile şi investitorul cu profitul", a mai spus preşedintele Terra Mileniul III, potrivit Agerpres. Ea a acuzat şi lipsa de informaţii publice din acest sector, precizând că nu a găsit nicăieri scrisoarea la care a făcut referire şeful Nuclearelectrica şi nici motivarea pentru care a fost aprobat acest document în Guvern.
"Strategia energetică a României este încă în construcţie, dar noi, alături de alte organizaţii de mediu, nu am fost acreditaţi să participăm la consultări. Vom trimite punctul nostru de vedere ministerului în cadrul sesiunii de consultare publică ce are loc acum, după publicarea primelor rapoarte", a mai spus Lavinia Andrei.
Forumul Atomic Român ROMATOM a transmis un comunicat de presă potrivit căruia proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va duce la crearea a aproximativ 16.000 de locuri de muncă în industria naţională, însă preşedintele Terra Mileniul III susţine că nu există niciun studiu care să ducă la această concluzie.
La rândul său, Patricia Lorents, expert în cadrul ONG-ului austriac Friends of the Earth, prezentă la conferinţa de la Bucureşti, a arătat că trendul în industria nucleară după anii 2000 este de dezafectare a reactoarelor, nu de construcţie a unora noi.
"După boom-ul din anii 1970-1990, acum numărul reactoarelor care se închid este mai mare decât al celor care se construiesc, deci este clar că declinul sectorului este de neoprit. Spre exemplu, anul trecut, din cele 10 reactoare care erau în construcţie la nivel mondial, opt erau în China", a precizat Lorents.
Totodată, ea a amintit că, în 2014, Comisia Europeană a aprobat pentru domeniul nuclear din Marea Britanie ajutoare de stat sub forma unor contracte de diferenţă care asigură energiei nucleare, timp de 35 de ani, un preţ garantat de stat de 96 de euro pe MWh, în condiţiile în care, în piaţă, preţul electricităţii este de 30 de euro pe MWh şi este estimat să scadă la 20 de euro până în 2020.
"Acelaşi lucru se doreşte şi în România. Aceste cifre arată cât de scumpă este energia nucleară şi faptul că nu este o tehnologie care să fie viabilă din punctul de vedere al pieţei", a susţinut Patricia Lorents.
De asemenea, întrebată care ar fi, în opinia sa, cele mai bune tehnologii pentru producţia de energie ieftină şi nepoluantă, Lavinia Andrei a indicat proiectele mici de producţie a energiei, pe care consumatorii casnici le pot monta la ei acasă.
"Din păcate, în România directiva privind utilizarea energiei regenerabile s-a transpus în concordanţă cu anumite interese. S-a dorit să beneficieze de schema de sprijin doar companiile mari, iar micii producători au fost scoşi din joc. Nu pot instala o tehnologie de producţie a energiei regenerabile acasă, pentru că nu pot face faţă multitudinii de acte, în timp ce în alte ţări te racordează imediat. Astfel că şi noi, consumatorii casnici, am putea deveni din consumatori, producători şi am putea beneficia de schema de sprijin", a continuat Lavinia Andrei.
Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.