Testul de reactivitate

Primul scandal în care a fost implicat noul guvern a fost provocat de publicarea, la începutul lunii decembrie, a rezultatelor la testele PISA. Coroborat cu atacul declanşat de invitarea fos-tului premier Adrian Năstase la festivitatea de la Palatul Cotroceni, pe 1 decembrie, şi avalanşa de atacuri de mai mică anvergură, dar în trombă, pe tema lipsei de voinţă a guvernului de a modifica rapid reglementările privind justiţia (desfiinţarea Secţiei speciale, abrogarea pensionării anticipate a magistraţilor, amânarea numirilor la conducerea parchetelor etc.) şi a modificării modului de alegere a primarilor, această stare de spirit indusă reduce dramatic legitimitatea câştigată la alegerile din 24 noiembrie de preşedintele Iohannis. Totul arată ca şi cum un adevărat test de reactivitate la stresul politic este în desfăşurare pentru a vedea cât de fiabilă este noua echipă executivă Iohannis-Orban.

În psihologie, reactivitatea la stres este definită ca dispoziţia de a reacţiona mai mult sau mai puţin puternic şi pentru o lungă perioadă de timp la situaţii stresante, adică la situaţii percepute, putând să depăşească capacitatea unei persoane de a face faţă la ameninţări. În cazul nostru nu este vorba atât de rezilienţa instituţională, cât de capacitatea individuală a celor doi de a rezista în faţa atacurilor care vin din toate părţile, dar mai ales din zona percepută ca apropiată ideologic, deci a cărei bună credinţă este prezumată. Dacă rezistenţa preşedintelui Iohannis fusese testată în condiţii de coabitare, aceasta nu a putut fi testată în condiţii de parteneriat instituţional.

Testul PISA, mai mult decât oricare altă problemă, pune în discuţie viziunea centrală a programului preşedintelui Iohannis, cea referitoare la Româ-nia educată, iar noul ministru al educaţiei apărea ca o victimă uşoară. Atacul împotriva verigii slabe, cu atât mai mult cu cât reacţia Monicăi Anisie a fost total neinspirată, a pus pentru prima dată tandemul executiv în defensivă. Rezultatele testului PISA nu trebuie nici absolutizate, nici relativizate. PISA, acronim de la Programme for International Student Assessment - PISA (Programul de Evaluare Internaţională a Elevilor) este un clasament mondial realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru a măsura performanţa şcolară a elevilor de 15 ani la matematică, ştiinţă şi lectură. Acest test a fost prima dată aplicat în anul 2000 şi apoi repetat la fiecare trei ani. Dar, obiectivul său nu este acela de a oferi clasamente, întotdeauna înşelătoare, ci de a furniza date comparabile pentru a le permite ţărilor să-şi îmbunătăţească politicile educaţionale. În testul din 2018, România s-a aflat pe locurile 52 la matematică, 55 la ştiinţă, respectiv 47 la lectură, cu o medie de 430 de puncte, şi pe locul 47 din 79 de state care au participat la acest exerciţiu. Pe de altă parte, în 2015 se afla pe locul 46, cu o medie de 444 (45, 49 şi 46 ) din 72 de state verificate. România a început să participe la acest clasament din 2006, când a obţinut 415 puncte şi locul 42, în 2009 - 427 de puncte şi locul 42, în 2012 - 445 şi acelaşi loc 42. Deci, România se afla cam în aceeaşi zonă valorică şi înainte. Situaţia era şi este cât se poate de îngrijorătoare. Dar să fie vorba de dezastrul care a fost prezentat? Căci acest test nu evaluează doar sistemul de învăţământ, ci modul în care funcţionează o societate în raport cu unul din domeniile cheie ale construcţiei societale. Acest test vorbeşte despre foarte multe lucruri, iar soluţia este o reformă a întregii societăţi, nu doar a educaţiei. O reformă pe care preşedintele Iohannis o viza, dar care, pe măsură ce legitimitatea sa se diminuează, devine mult mai greu de realizat.