Ţevile la control!

• Ministerul Economiei analizează operativitatea unor tronsoane din reţeaua naţională de conducte de petrol

• Tranzitul produselor ar urma să fie concesionat unor operatori economici de mici dimensiuni

Ministerul Economiei intenţionează să privatizeze sau să dea în concesiune reţeaua naţională de transport prin conducte a produselor petroliere derivate (n.r. benzină, motorină sau combustibil lichid uşor), în situaţia în care va găsi un agent economic interesat de cei 1850 de kilometri de conductă ce zac în paragină din 2004.

Prin conductele statului nu a mai trecut un strop de petrol de mai bine de cinci ani, odată cu înrăutăţirea situaţiei economice a fostului operator licenţiat Petrotrans.

Societatea a intrat în insolvenţă în 2007, iar conductele au ajuns într-o stare precară atât din pricina avariilor cauzate de furturile repetate de petrol, cât şi din cauza întreruperii îndelungate a utilizării lor.

"Ministerul Economiei analizează şi ia în considerare orice soluţie (n.r. privatizarea sau concesiunea reţelei de conducte) care ar putea conduce la valorificarea maximă a aces­tui sistem, cu condiţia să existe o cerere rezonabilă", se arată într-un document al ministerului, remis la solicitarea noastră.

La ora actuală, starea sistemului de transport prin conducte al statului este precară şi necesită o verificare tehnică amănunţită (n.r. dotarea cu instrumentar modern de măsurare şi contol) cât şi o serie de reparaţii capitale.

Sistemul de transport prin conducte a fost realizat în timpul regimului comunist cu eforturi financiare fantastice, iar o scurtă privire în trecut confirmă practic, cât de mare este paguba pentru stat.

Unii specialişti din petrochimie apreciază că investiţia strategică ce avea ca scop iniţial transportul petrolului iranian, adus în portul Constanţa, către rafinăriile de pe Valea Prahovei a fost, la aceea vreme, de ordinul miliardelor de lei.

Prin acordul semnat cu Iranul, ţării noastre îi reveneau mari cantităţi de petrol ieftin din Golf. Prin reţeaua de conducte pusă la cale de fostul regim, petrolul iranian era transportat la rafinăriile de pe Valea Prahovei, iar produsele finite erau mai apoi vândute la preţuri de dumping Occidentului.

În schimbul acestei operaţiuni, ţara noastră se angajase să livreze Iranului utilaje agricole, materiale de construcţii sau o parte din produsele petroliere rafinate.

De atunci şi până în prezent, când, conform oficialilor ministeriali, "nu există o cerere de piaţă pentru transportul pe conducte al produselor petroliere derivate" a fost cale lungă.

Privatizări de "succes" care şi acum ridică semne de întrebare, insolvenţe, furturi, toate au contribuit în egală măsură la deteriorarea reţelei naţionale de transport prin conducte a produselor petroliere derivate.

Interesant este de ce, la ora actuală, nu există interes pentru transportul de petrol prin conducte.

Este cunoscut faptul că transportul produselor petroliere prin conducte este mult mai ieftin şi mai rapid în comparaţie cu cel pe cale ferată.

Distribuţia spaţială a conductelor arată că sistemul, divizat în două ramuri, una pentru tranzitul intern de circa 1025 kilometri, alta pentru transportul produselor la export cu o lungime de 825 de kilometri are şi o importanţă strategică.

Ramificaţiile asigură legătura între terminalul maritim Constanţa cu rafinăriile de la Ploieşti sau Piteşti, ori cu depozitele de carburanţi din Craiova şi alte oraşe ale ţării.

Reţeaua mai asigură legătura şi pe tronsoane zonale pe distanţe scurte ca Piteşti - Craiova, Midia - Constanţa, Piteşti - Ploieşti şi exemplele pot continua.

Rafinăriile ce odată aparţineau statulu,i şi-au schimbat, de-a lungul timpului, proprietarul, dar conductele nu.

Acestea asigură în continuare legătura între rafinăriile companiilor de petrol private, însă au rămas ale statului.

Astfel, în mod normal, companiile de petrol din ţară ar trebui să fie primele interesate de acest sistem, întrucât ar avea costuri mai mici cu transportul.

Şi de ce nu, preţul final al produselor finite ar putea scădea.

Reprezentanţii Ministerului Economiei ne-au precizat că pregătesc o strategie în acest sens: "Ministerul Economiei va studia, în perioada imediat următoare, posibilitatea de a evalua operarea sistemului prin structurarea pe sub-sisteme (tronsoane independente) care să se adreseze beneficiarilor aflaţi la extremităţile acestora, urmând apoi să concesioneze, în condiţiile legii, atât bunul, cât şi serviciul, unor operatori privaţi de mai mici dimensiuni".

O altă variantă pentru ţevile statului ar putea fi înfiinţarea unei societăţi de stat care să preia reţeaua de conducte.

Însă reprezentanţii ministerului au explicat că această variantă nu ar fi oportună din două motive: primul ar fi tocmai experienţa avută cu Petrotrans, care a intrat în insolvenţă din pricina furturilor şi a unor interese nelegitime, iar al doilea, faptul că serviciul de transport nu mai îndeplineşte condiţiile unui serviciu public, el adresându-se unor operatori economici privaţi sau cu capital majoritar privat.

Dacă este sau nu de interes public, părerile sunt împărţite.

Sunt specialişti care susţin că statul ar putea să joace o carte mare cu reţeaua de conducte, atât în ceea ce priveşte tranzitul de petrol, cât şi în ceea ce priveşte tranzitul de gaz, în condiţiile proiectelor de gazoduct regionale.

Reprezentanţii Ministerului Economiei susţin însă că sistemul nu poate opera ca gazoduct, întrucât pericolele unor accidente majore cu substanţe toxice sunt mari, ceea ce ar duce la abateri de la legislaţia de profil: "Conductele care compun acest sistem sunt proiectate numai pentru transportul de produse petroliere derivate. Acest sistem este şi va fi destinat exclusiv transportului de benzine, motorină şi combustibil lichid uşor, neputând fi utilizat pentru transportul ţiţeiului sau al gazelor naturale".

Specialiştii contactaţi de noi ne-au precizat că în condiţiile unei bune anvelopări şi a unor investiţii substabţiale, ţevile ar putea asigura şi tranzitul de gaz, cu toate că au admis că procesul este dificil.