Administraţia Fondului de Mediu a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-şi casează maşinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla", ultimele vouchere fiind distribuite de instituţie reprezentanţilor REMAT-urilor din toată ţara în cursul zilei de ieri.
"Astăzi (marţi, n.r.) am dat ultimele tichete către reprezentanţii REMAT-urilor", a declarat Adriana Stroe, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), citată de Mediafax.
Stroe a precizat că, până luni, REMAT-urile din ţară casaseră circa 25.000 de maşini mai vechi de zece ani de la persoane fizice care, la schimb, au primit bonul valoric de 3.800 de lei.
"În întreaga ţară sunt circa 240 de unităţi REMAT, toate participante în program. Conform regulilor, fiecare primeşte de la noi maximum o sută de vouchere, număr ce poate fi suplimentat doar după epuizarea a 80 dintre cele alocate anterior. În aceste condiţii, fiecare unitate încă mai are câte o sută de astfel de bonuri şi încă mai poate casa maşini timp de câteva zile. După aceea, vom aştepta decizia Cabinetului pentru a vedea ce se mai întâmplă cu acest program în 2010", a mai spus Stroe.
Reprezentanţii Ministerului Mediului nu au putut preciza care va fi decizia privind eventuala suplimentare a programului Rabla 2010.
Ediţia 2010 a programului Rabla a început în 18 februarie, principalele modificări faţă de anii anteriori fiind faptul că în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un voucher care poate fi valorificat la liber, dar şi posibilitatea de a folosi maximum trei astfel de cupoane pentru cumpărarea unei maşini noi. Prima de casare a rămas la 3.800 de lei, iar Guvernul anunţa, la momentul lansării, că speră să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable. În primele două săptămâni de "Rabla" au fost casate peste 20.200 de maşini, reprezentând aproape două treimi din numărul total al maşinilor distruse în program în întreg anul trecut.